fane, ursul panda super pofticios
a primit în poştă un plic misterios
venit tocmai de pe plaiuri africane –
era o invitaţie de două persoane
pentru cel mai mare desert
moment în care lui fane îi fu cert
n-avea cum chiar el să nu fie acolo
deşi neavând cu cine, o să meargă solo;
şi cu biletul la Morgana Airlines în botic
în câteva ore ajunse la adresa de pe plic
când colo, ce să vezi, cât te uitai în jur
era numai şi numai nisip din cel mai pur;
privind din nou pe invitaţie, fane îşi zise, fiert
pff, de la o diacritică lipsă mă topesc eu prin deşert…
Poezie
7 comentarii
ca fluture în schimb
e simplu –
dacă eşti de zi, te îmbraci
mai voalat, ca de zi,
dacă eşti de noapte
îţi iei pe tine ceva
mai grosuţ, cu sclipici,
ca de noapte
şi fluturi
priveşte-mă să te privesc
clipeşte-mi să-ţi clipesc
dilată nările ca să dilat nările
urcă scările ca să urc scările
închide uşa ca să fie închisă
zi-mi chestia aia ca să fie zisă
dă-mi transpiraţie contra căldură
şi un suspin pentru o muşcătură
trezeşte-te să mă trezesc
zâmbeşte-mi ca să zâmbesc
uită-mă de tot ca să te uit de tot
şi nu-mi răspunde dacă vezi că nu pot
ia tu clipele frumoase
în care păşeam pe nori,
iau eu zilele noroase
când puneam apă la flori
haide, ia tu epitetele
de ţi le puneam în piept
şi dă-mi mie ţipetele,
deşi ştii că-i cam nedrept
fie-a ta toată dulceaţa
cu care-ncepeam dimineaţa
mie dă-mi numai borcanele
în care păstram dramele
ia planurile roz de viitor
şi visele zurlii cu ochii-nchişi
eu o să iau vorbele de dor
şi mângâierile de la „nudişti”
ia suspinele alea stoarse
când reuşeam să te fascinez
şi rămân eu cu zambetele false
să-ncerc cumva să le reciclez
cât aş fi eu de fără chef şi ursuz/ tot mă face bine penelope asta cruz/ după non ti muovere, spre exemplu/ mai că-mi vine să-i ridic un templu//
când eu te tot caut la ecuator,
tu eşti la poli istovită de amor
când eu sînt la statui la ora cinci
tu eşti acasă, te-nchei la opinci
cotrobăi internetul să te pot găsi
iar tu o arzi offline bine mersi
plutesc căutându-te, cu capu’-n nori
iar tu eşti pe pământ, te razi la subsiori
eu torturez fluturii să-mi spună unde eşti
tu stai în turnul de oţel şi sticlă, leneveşti
da-ţi zic io sigur – o dată ne vom întâlni
şi-atunci nu va mai fi nici noapte, da’ nici zi.
azi-noapte mi-am visat existenţa
deşi bine ştiută mi-e inapetenţa
pentru vorbe mari, vă zic: azi-noapte
cât vacile dormeau să facă astăzi lapte
mi-am visat existenţa
scuzată-mi fie insitenţa
pe o pajişte imensă, printre miile de flori
oh! numai cât mă gândesc şi mă ia cu fiori,
mă plimbam agale îmbrăcat în cimpanzeu
tot morfolind distrat la o ursoaică din jeleu
când lângă mine
aterizează cine?
pe-un linoleu maro, aladineşte,
o fată bruneţică mirosind a peşte,
are un ochi mai mic şi sânii mari,
cercei rotunzi, siclam, tare hilari
trecutul tău, mi se recomandă ea
şi la plecare mi-a lăsat o acadea
şi tot lingând la acadea
şi tot gândindu-mă la ea
de lâng-o tufă de lavandă, viitorul meu
care se chinuia să-ndrepte-un curcubeu
mă salută posac, fără chef, printre buzele subţiri
şi slobozi o lungă flatulenţă cu miros de trandafiri
cu trandafirii încă-n nări
am coborât pe nişte scări
de piatră, roase, fără balustradă, către-un heleşteu;
am stat şi-am reflectat un pic deasupra lui – eram eu,
prezentul meu – un cimpanzeu mirat, c-o acadea în gură
duhnind a trandafiri, scriind de zor pseudo-literatură;
semnul de-ntrebare, pfui, ce chestie, abia azi am realizat/ e de fapt semnul mirării, de griji suspiciuni şi întrebări mai cocoşat//
când sătul de priveliştea de-afară
trag jaluzelele-ntr-o zi de vară
rămân mereu cu aceeaşi întrebare
de ce nu-s ele frumos desenate, oare?
de ce n-or fi pe ele brusli sau tarzan,
de ce-or arăta ele mai trist ca un tavan?
dacă tot sînt frustrat că nu mai văd afară
de ce să pun în loc o stinghie murdară?
de astă constatare aprig enervat
pe dosul pleoapelor mi-am tatuat
o insulă cu palmieri sub un cer indigo
şi am visat, normal, că-s robinson crusoe
de-atâta timp închis în casă, bietul labrador/ a făcut pipi regulamentar, pe tufa de ferigi de pe covor//
cu cine şi-a găsit păpădia să iasă pe-nserat la promenadă?/ cu fifi – o narcisă, zveltă, sexicioasă, însa cam neroadă/ din cauza ei doi tuberozi smardoi mai-mai să se-ncaiere/ iar păpădia o tuli, căci fifi îşi dădea mult prea multe aere//
azi de dimineaţă la metrou
m-am întâlnit
cu o pereche de buze
lângă ele
o pereche de pleoape aşa de certate între ele
că nu se întâlneau decât puţin şi rar
zăceau hipnotizate
într-un roman de zola
lângă ele
se foiau nerăbdători
să scape de picioarele transpirate
nişte pantofiori lucioşi,
de firmă,
cu tocuri lungi
lângă ei
un zâmbet cu dinţii din faţă
prost crescuţi tot încercau
să se bage în vorbă
lângă el
o pereche de ochelari
cu rame transparente
încercau fără succes
să păcălească pe toată lumea
că nu sînt nişte ochelari
lângă ei
se ţinea de bară
un metru şi optzeci şi cinci
dintre care aproximativ un metru şi zece
era învelit în ciorapi culoarea piciorului
lângă ei
eram eu – niste gânduri transparente,
de-aia, probabil, bocancul soios
şi uşor deşălat de lângă
m-a călcat apăsat pe picior
şi nu şi-a cerut scuze
sincer, nu eşti un suflet bun şi cald, imaculat
şi eşti orice dar nu o sfântă neatinsă de păcat,
pletele tale nu-s ca focul holdelor de grâne coapte
iar vorbele ţi-s mai degrabă ţipete decât şoapte
am răsfoit pagini multe şi grele de mitologie
şi nu, nu eşti o zeitate, e timpul să se ştie
voce de suav înger n-ai şi nici nu stii să zbori
măcar de-ai fi sirenă să-i tulburi pe navigatori
iar când artiştii se pun pe studiat anatomie
nu trupul tau stângaci îl desenează pe hârtie
unde mai pui că nu-ţi plac puloverele cu anchior
dar dracu ştie de ce, iubito, tu îmi placi de mor
a crescut exact în faţa casei mele un copac
e copacul neputinţei, deci n-am ce să-i fac;
are nişte fructe mici şi incolore care pe pământ
n-ajung niciodată că-s mereu luate de vânt
iar mai încolo, sub o tufă luxuriantă de plictis
un iepure-ntre două vârste are-un ochi închis
cu celălalt visează la ce-ar putea să facă
în caz că se va ridica, dar numai dacă
în mijlocul aleii, răsaduri ţanţoşe de egoism
cresc nepăsătoare, dar ăsta-i deja un truism,
şi respectând legea numărul unu a agronomiei
vrejul iubirii suferă, năpădit de buruiana geloziei
o capră mică, mică stă căţărată-ntr-un bonsai
i-a terminat deja toate frunzele, iar acuma, vai!
tocmai îi mestecă crenguţele, punând capăt amăgirii
căci, da, uitasem să vă zic – era bonsaiul nemuririi
nu ştiu cat i-ar fi plăcut lui burroughs o aşa ecranizare/ că naked lunch – filmul lui cronenberg e o demenţă parcă şi mai mare//
un film mic dar c-un farmec nespus/despre-o lume frumoasă, c-un actor la apus,/ Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran/ m-a făcut să mă simt aşa de uman//
o fată blondă merge la concert
trotuarul jilav sub pasu-i alert
parcă vibrează propulsând-o uşor
parpalacul ei crem se zbate în zbor
o fată blondă a fost la concert
trotuarul uscat sub pasu-i incert
absoarbe al tocurilor tic-tac cu nesaţ
parpalacul ei crem atârnă pe braţ
o fată blondă îşi va face-un vin fiert
va închide ochii şi va medita la concert
în cap îi va răsuna aceaşi şi-aceeaşi sonată
îşi va despleti părul şi va bea cana toată
abia târziu de tot, spre dimineaţă
nina, o cârtiţă cam petrecăreaţă,
cu o sticlă de vin pe jumătate goală
la subraţ şi luat-un pic de „oboseală”
plecă de la party-ul de inaugurare
a Uniunii Cârtiţimii Vizionare;
şi, cam pe trei cărări, pardon, galerii,
se duse-n căutarea unei tutungerii;
trecu pe lângă rădăcina de tomată,
apoi coti pe sub cea mare, înnodată
a plopului ce străjuieşte drumul principal,
o luă pe galeria de centură, pe lângă spital,
şi o croi în jos chiar pe sub vie…
în fine – să vezi tu ce grozăvie –
pesemne că afumată cum era
sigur a încurcat ceva, cumva,
cert e că s-a trezit nina noastră în deşert
cu ochii mici, mici şi-o sticlă de vin fiert;
mahmură, mustăci – hm, ori am stat prea mult la soare
ori, hm, am găsit o scurtătură fără trafic către mare;
vor i-o poveste aşa de rusească/ care încet-încet a reuşit să sădească/ în mine-o tristeţe presărată cu zâmbete/ ca o fată fumoasă plină de pete//
un gândăcel
ca vai de el
avea o problemă –
vaaai, ce dilemă!
când alerga
tot transpira
şi n-aveţi idee
ce epopee
bietul de el
alert gândăcel
a traversat
aşa, asudat;
până-ntr-o zi
când ce-i veni?
ochi un produs
pe raftul de sus
frumos parfumat,
drăguţ desenat,
cu gândăcei –
era un spray.
Şi cum pe el
scria măricel
efect imediat
pe loc s-a dat –
pe la subraţ
pe gât şi pe faţ’
s-a dat peste tot
chiar şi pe scrot;
de-atunci, pe bune,
se poate spune
că n-a transpirat
căci… a sucombat;
de-aia zic:
citeşte cu atenţie-ambalajul
că altfel, zău! îţi faci bagajul.