în deplină concordanţă/ cu relaxul de vacanţă/ mica păpădie/ of! ce grozăvie/ prinzând ea curaj/ se-aruncă-n picaj/ cu o parapantă/ ntz ntz ntz, ce toantă//
Poezie
4 comentarii
să fotografiez,
să lovez,
să nu smsez,
dar s-aberez,
să descoperez,
să reflectez,
să visez
că păpădiez
şi vă narez
ce şi cum
când o să m-ntorc
din vacanţa asta mişto
în care plec.
la 19 ani nici nu mă gândeam eu – god forbids/ să scriu un dialog aşa de bun ca harmony korine în kids//
samsara, cuvântul, înseamnă „the world we live in”/ iar filmul e ingenuu, spiritual şi de sensuri plin//
într-o seară târziu a sunat la uşă un înger retard,
un pachet de muşchi cu aripi, fost bodyguard
şi în şoaptă printre obrăjorii lui dolofani
m-a rugat să-l ajut cu o sumă de bani
mi-a zis că e disponibilizat, în zilele noastre
situaţia e albastră chiar şi sus, printre astre:
nu foarte multă lume mai ajunge în rai
şi nu mai au nevoie de el la poartă, vai, vai;
dau să-l bag în casă, el zice stai că nu sînt singur
şi-n uşă apare o îngeră costelivă cu pasul nesigur;
ea e soţia, lucra la fabrica de aripi, până s-a restructurat
acum au dat-o afară fără preaviz şi pe ea, of, of, ce păcat;
le-am pregătit rapid nişte paste, i-am pus la masă,
dimineaţă am plecat la birou, i-am lăsat singuri acasă,
seara nu mai erau, în locul lor am găsit câteva vorbe pe o hârtie
mulţumim, am zburat la un interviu la I.A.D. SRL, la turnătorie;
continuarea lui sms30
însă când fu să-nceapă seara programul la televizor/ frunzele de praz de ciudă au crezut că mor/ iar garoafa ciufulită, de după perdea/ ce se mai hlizea, ce se mai hlizea…//
mi-am luat un ceas frumos,
biologic; tipul e conştiincios –
are o abatere de maxim două respiraţii
şi merge pe bază de trăiri şi senzaţii
mi l-am pus pe un perete al sufletului
aşa de sus, încât să nu-mi vină să mă sui
să-l opresc când mă trezeşte dimineaţă
montajul a fost gratuit şi are garanţie pe viaţă
când mi-e foame e prânz
când mi-e iubire e mânz
când mi-e dor e nor alburiu
când plec la birou mereu e târziu
când copilul care eram îşi flutură eşarfa
el îmi indică zgaibe-n genunchi şi sinus de alfa
când mi-e plictis e un greiere surd
libelulă drogată când îmi vine să zburd
când mi-e frică e colibri
şi e vânt când e sa fie ce-o fi
tic-tac tic-tac tic-tac tic-tac tic-tac
îmi spune exact cât sint şi ce fac.
uneori eşti abundent rujată pe feţişoara-ţi dolofană
şi te mişti aşa de greu tu, antipatică cucoană;
alteori eşti zveltă şi neînfricată amazoană
care vine să salveze lumea de lenea cotidiană
ai pletele încâlcite, pline de alge şi nisip
şi miroşi a zmeură, a verde şi a cip-cirip
coapsele-ţi sunt pline de vânătăi solare,
umbli-n şalul ăla albăstrui, croit dintr-o boare;
eşti plină de mâini pe fundu-ţi planturos
căci tu-l laşi să te atingă chiar şi pe ăl mai puturos
te duci cu oricine – CEOs, laboranţi, vidanjori, mineri
dar tot nu mă pot abţine să te vreau, iubita mea Vineri
să vezi sexo por compasion/ un film moale, de bon ton/ da’ nu neapărat pentru poveste/ ci pentru regie – e superb şi peste//
au oamenii ăştia asiatici o aşa ciudată sensibilitate/de mă lasă după fiecare film cu sentimentele-ncurcate/ pe unul dintre ei, Pen-Ek Ratanaruang, musai vi-l recomandez/ cu filmele alea ale lui mişto – Ploy si Last Life in the Universe//
azi m-am întâlnit cu cea mai tristă pasăre din lume
dar m-a rugat să fiu discret, deci nu dau nume
era închisă într-o prea mică şi anostă colivie
şi-mbufnată, moşmondea la o bucată de hârtie
vreo cinci minute cât i-am admirat penajul
mi-a ciripit într-una descriindu-mi peisajul
pe care-l vede ea din colivie, printre gratii
şi cum vin să îi vorbească doar pramatii
ba că un beţivan i-a zis aşa vorbe obraznice
de-a trebuit să vină cu jandarmii să-l ridice
ba că o doamnă cu machiaj prea abundent
a cam jignit-o c-un limbaj condescendent
iar un copil privind-o-n ochi cu duioşie
hm! i-a borât calm pe pervazul de la colivie
şi maică-sa, calm, cu naturaleţe i-a cerut
un şerveţel, să-l cureţe pe nou-născut
în final, doamna coţofană mi-a luat formularul într-o doară
făcându-mă să nu mai vin în veci la administraţia financiară
ai putea zice că-i un film despre spiritualitate/ ortodoxism, suferinţă, păcat sau nedreptate/ mie ostrov mi s-a părut un film plin de haz/ despre cât de mult îţi poate lua să treci peste un necaz//
în faţă la florărie
lângă doamna durdulie
stă un pechinez roşcat
de la care-am cumpărat
un buchet de flori de câmp
cu un ambalaj cam tâmp
cum mergeam pe drum cu ele
la chioşcul cu acadele
mă întâmpină un nene
c-un baston atins de vreme
n-ai flăcăule un leu
ajută-te-ar dumnezeu?
i-am strecurat în mâna creponată
bancnota de un leu soioasă şi uzată;
din pleoapele-i ce n-ai fi zis că sînt pereche
ca nişte jaluzele hârşâite de la o casă veche
clipi uşor în semn de mulţumire,
şi îmi căzu în braţe fără de simţire;
cum paltonul bătrânului senil
se potrivea cu ambalajul vernil
al florilor – i le-am pus în braţe
a deschis ochii, s-a grăbit să le-nhaţe
şi să înfulece avid din ele
am luat şi eu – nu erau rele,
deşi se cam lipeau petalele de dinţi –
eu mă scobeam, el înjura de sfinţi
de la atâta exaltare sau, pardon
poate doar pentru c-avea palton
boabe din ce în ce mai mari
îi apărură printre perii rari –
o transpiraţie frumos mirositoare
şi cum bănuiam – cu gust de floare;
după masă fiind, ne era cam sete
aşa că sub ochii mari ai câtorva fete
am turnat-o în paharele de plastic cu striaţii
şi am avut aşa, ca din senin, câteva revelaţii;
după ele aveam cu vreo cincizeci de ani în plus
tipul mi-a dat bastonul lui şi m-am şi dus
spre casă, unde între timp aveam patru copii
şi o iubită cu păr lung-lung şi gene străvezii;
i-am zis – iubito, scuze de întârziere
m-am mai lungit cu dumnezeu ăsta la o bere;
cum stăteam aseară pe canapea
şi decorticam nişte gânduri
mici,
bum-bum! aud nişte bătăi în uşă;
era o emoţie puternică,
bine făcută
de la poliţia sentimentelor, se recomandă ea
şi dădu buzna înăuntru;
în spatele ei – câteva boabe de transpiraţie
îmbrăcate în uniformele lor translucide
şi o aritmie cardiacă pirpirie
şi cam neîndemântecă;
bănuiesc ca ştiţi de ce sîntem aici,
şi nici una, nici două – jbaf! jbaf!
doi pumni în stomac, apoi m-au pus cu faţa
la pământ, mâinile la spate, crrrc, mi-au închis
cătuşele neputinţei şi au început să scotocească
prin casă
şi dă-i şi răscoleşte şi caută, şi sub conştient
şi pe după noptiera cu trăiri ascunse
mi-au sfâşiat pasiunile, au întors cu fundu’n sus
toate simpatiile,
iar eu în tot timpul ăsta clipeam nedumerit
măturând gresia cu genele
permiteţi să raportez, tipul se pare că e curat
mai căutaţi, a venit răspunsul, sec
nu se poate să n-aibă nimic,
nici o frustrare, o uricică, ceva
nişte urme de antipatie…
şi au ţinut-o tot aşa, nu ştiu cât,
dar mie mi s-a părut nesfârşit;
când au plecat, târziu, m-am trezit pe canapea
meciul se terminase
bătuse brazilia, greu
iar ulterior am aflat –
s-a dat la televizorul ăsta mic pe care
îl am în cap,
ca ale naibii gânduri, alea micile
făceau parte din Mişcarea pentru Libertatea Gândurilor
şi mă furaseră şi mă închiseseră
la subsolul unui vis cu ochii deschişi
doar ca să ceară recompensă
o idee.
nu ştiu altfel să-l numesc/ decât straniul erotism cehesc/ e plin closely watched trains de el/ de-aia vi-l şi recomand plin de zel//
I
câteva bale îmi curg pe braţul creponat al bunicii
mai e un apus şi ceva pân-o să pot alerga licuricii
simt exact cum aţipesc în poalele ei mirosind a curat
sigur voi visa doar lucruri care nu mi s-au întâmplat;
II
asfaltul mi se lipeşte de tălpile tenişilor chinezeşti
o boabă grăbită de sudoare se strecoară la vale pe spate
covorul bătut, un plânset, ceva glume muncitoreşti
merg cu ochii-nchişi pân’ la gard, să-mi arăt că se poate;
III
nu mai scap de gustul ăsta de vară din gură
de praful din păr, de-a gâzelor harababură,
în spate mă-nţeapă tulpinile din mirişte
prin pâlniile urechilor îmi picură linişte;
tom i-un băieţel care n-aude prea bine
(mai ales când e ceva ce nu-i convine)
de aceea toată lumea îl striga tomtom
asta – până ieri când a căzut din pompom
tomtom rămase acum cu noi sechele –
începu să fie dependent de acadele
acum doar cu ceva dulce îi captai interesul
asta – până-n zori când i-a făcut de hac excesul
tomtom nu mai aude acum deloc
şi nici acadelele nu-i mai plac – ioc
acum doar priveşte spre tavan, parcă-ngândurat
asta – până mâine seară când va fi înmormantat
ca un cub de gheaţă
ţinut în congelatorul
unui frigider
de la cel mai friguros pol
al celei mai reci planete din univers
uitat în zăpadă
cu uşa deschisă
aşa de răcit sînt
după un film de patru ore e cam greu de zis/ că nu ştii când a trecut timpul, sau că vrei un bis/ şi totuşi mie cam aşa mi s-a-ntâmplat/ după ce-am vazut novecento şi nu cred ca m-am înşelat//