a crescut exact în faţa casei mele un copac
e copacul neputinţei, deci n-am ce să-i fac;
are nişte fructe mici şi incolore care pe pământ
n-ajung niciodată că-s mereu luate de vânt
iar mai încolo, sub o tufă luxuriantă de plictis
un iepure-ntre două vârste are-un ochi închis
cu celălalt visează la ce-ar putea să facă
în caz că se va ridica, dar numai dacă
în mijlocul aleii, răsaduri ţanţoşe de egoism
cresc nepăsătoare, dar ăsta-i deja un truism,
şi respectând legea numărul unu a agronomiei
vrejul iubirii suferă, năpădit de buruiana geloziei
o capră mică, mică stă căţărată-ntr-un bonsai
i-a terminat deja toate frunzele, iar acuma, vai!
tocmai îi mestecă crenguţele, punând capăt amăgirii
căci, da, uitasem să vă zic – era bonsaiul nemuririi
5 comentarii