și-a pus tâmpla pe tampla mea/ de parcă ar fi vrut să-mi transmită tot ce gândea//
Etichetă: “lovez”
Am găsit 495 poezii cu această etichetă.
6 comentarii
câtă răutate se toarnă în unul dintre vase
cu atâta bunătate se umple celălalt;
avem energie de dat în unele zile
iar ca s-o avem în altele, luăm pastile
bătrânii care dau firimituri porumbeilor
sînt cei care, minute mai târziu își infig antebrațele
în semenii lor la urcarea în autobuz;
cei care aruncă pet-uri pe geamul unui meleu
sînt cei care tind să le dea copiilor, totul, mereu
istericii în trafic oferă acasă momente pline de tandrețe
iar vecina bârfitoare de pe scară, serile e plină de povețe
mințim cu nerușinare mame, prieteni, șefi, amice
dar credem și ne dorim sinceritatea mai mult decat orice
cum oare se întâmplă transferul ăsta subtil
ma întreb și-mi doresc, ca orice copil,
să văd cum se întâmpla, iubito, în capul tău
curgerea asta între atât de bine și atât de rău
ți-aș putea împleti mângâieri, iubito, ore, zile, ani întregi și din ele să-ți fac/ o plasă de siguranță, un strigăt, aripi de pasăre sau, poate, un hanorac//
pleoapele se refuză una pe alta
ca doi magneți de același pol,
în loc de stomac ai un gol,
dar nu te pierde cu firea,
n-ai nimic, e probabil iubirea
ai gura uscată, deșert de suspine
mâinile nu-și găsesc locul
simți cum din corp ți se scurge norocul
dar te rog, înfrânează-ți uimirea,
n-ai nimic, e probabil iubirea
aluneci pe derdelușul gandurilor
la vale, departe de realitate,
inima, inegala de ea, cum mai bate
liniștește-te, păstrează-ți lucidă gândirea
n-ai nimic, e probabil iubirea
genele ii creșteau ca antenele melcilor, dacă-i cântai frumos/ se tot lungeau către tine, pân’ te dădeau jos//
iubito, vreau să intru în tine
acolo unde n-a mai fost nimeni,
în locul în care se află mașinaria
care te-a programat să te întâlnești cu mine;
o știi – mașinăria care a început să bipăie
el e el e el e el e el e el e el e el e el e
de a trebuit să faci ochii mari și să mă vezi.
aș vrea să intru și s-o reprogramez să sune zilnic
la o oră aleatorie și să îți bipăie el e el e el e
el e el e el e el e el e el e el e
doar ca să faci iar și iar ochii mari – ai niște
ochi atât de frumoși;
iar în spatele lor, departe,
la celălalt capăt, e o mașinarie atât
de fragilă că mi-e și teamă să n-o sfărâm
între degete.
tot ce-am adunat intr-o viață noi doi
am pus la mijloc, între noi.
asta e iubirea noastră – grămăjoara de nisip
din care tot luăm câte un grăunte
când ne e dor
și încă un grăunte
când ne certăm
și încă unul când ne împăcăm
și încă unul când
ne iubim
și încă unul când ațipim
și încă unul când ne trezim.
chiar, tot luând câte un fir de nisip
din ea, oare când
încetează să mai fie o grămăjoară?
pe peretele camerei în care stai e o fereastră.
dincolo de ea sînt toți bărbații pe care
nu i-ai cunoscut.
toate firele de nisip
care încă nu ți-au intrat în slip
toate margaretele pe care
nu le-ai prins încă în păr
toate bordurile pe care încă
n-ai stat la o țigară
toate dansatoarele la bară
cu care te-ar putea înșela iubitul tău;
chiar în momentul ăsta zeci de curcubee, zău
fac cerul mai frumos
în locuri în care nu poți ajunge pe jos.
pe geamul camerei în care stau e o fereastra,
din fericire, iubito, e a noastră.
mi-ai schimbat mersul
m-ai învățat să călăresc cai verzi
și să găsesc prin casă ce tu pierzi
m-ai făcut să scriu
cuvinte pe care nu le știam
pe șervețele, pe frigider sau pe geam
m-ai ajutat să văd
cu degetele, cu umerii, cu coapsele
să-mi înnod marinărește sinapsele
tu mi-ai explicat dansul
acum nervii mei pot invita la un tango
colericele tale fițe cu arome de mango
acum sînt alt om
e normal să nu mă mai poți iubi
nimic nu se pierde din iubire, totul se transformă
magia în liniște
dealul în miriște
poate în este
planul în poveste
frica se face încredere
aventurile – adultere
inconștiența devine respect
iar prezentul – mai mult ca perfect
corpurile devin din ce în ce mai pline
dar nici ochii nu mai văd așa bine
grijile se fac riduri
iar vorbele se așază în ziduri
pasiunea se disipă în amabilitate
iar rufele devin din ce în ce mai curate
nimic nu se pierde din iubire, totul se transformă
într-o iubire frumoasă, nouă, diformă
când te văd inima-mi bate bum-bum
în ritmul pașilor tăi pe caldarâm;
ce bine că ești mai degrabă cochetă
decât o entuziastă atletă
gata să facă la iubire-viteză record
și să mă fericească c-un atac de cord
tu mergi pe sârmă, iubito.
eu merg pe sârmă iubito.
asta e iubirea. fascinanta, periculoasa
grațioasa iubire – un mers pe sârma.
pentru privitori seamănă de multe ori cu
o nebunie curată, pentru cei implicați
e frenezie, adrenalină, liniște, fericire.
tu mergi pe sârmă, iubito.
eu merg pe sârmă, iubito.
pașii tăi calcă neglijent
pe firul subțire ca pe ciment;
pașii mei, ceva mai temători
clatină sârma și ne dau fiori;
pentru că, în caz că cine știe cum, n-am precizat
in iubire se merge pe aceeași sârmă, neapărat
există în iubire acel moment
în care nu trebuie să faci nimic
exact cum un filament incandescent
doar se încinge; nu face nici clac, nici clic
trebuie doar să arzi și să faci lumină
lumină egală; pentru plasatoare, actori, spectatori
în sala, indiferent că de după cortina
ies niște actori pricepuți sau începători
e momentul în care arzi, simți că iei foc
dar tot ce ai de facut e sa faci lumina-ntr-un loc
iubito, când te privesc, frumusețea ta mă inundă/ secundă blop cu blop se blop blop cundă//
mai presus de ochii tăi de neuitat
e pasărea
mai presus de pasăre
norul
mai presus de nor
e doar dorul
de ochii tăi de neuitat
am în creier un dram de aleator
am inima în formă de fior
am instinct de navigator
și sânge translucid de călător
am o iubită venită din viitor
am telecomandă la televizor
am umor
am timp să mai tot învăț să zbor
și perseverență am, de visător
am pleoape să le închid când mi-e dor
am tot ce-și poate dori un muritor
eu n-am ales să te iubesc,
mi s-a întâmplat
tu n-ai ales să mă iubești,
ți s-a întâmplat.
În ultimii 3 ani și jumătate
am stat împreună destul
în genunchi și pe coate
încât sa știm
că vrem să fim
împreună până la șasezecișinouă de ani
cum spui tu sau 78 de ani cum sper eu.
Nu ne poate despărți nimic.
Ești mica mea comoară câștigată la
al sorții loz în plic.
Știu, sînt zile în care nu ne înțelegem extraordinar
dar și secunde de fericire pe care le primim în dar
de undeva de sus, de la forța magică,
cum îi spunem noi.
O să tot greșim unul față de altul
c-așa e în relațiile astea lungi cât o viață
dar o să rămânem împreună,
până într-o seară cu lună
cum era când te-ai născut.
Sper ca pe măsură ce crești
să crezi din ce în ce mai mult în povești
Al tău,
tati.
obosită erai când te-am văzut prima oară
obosit și leneș trăgeai din țigară
parcă te văd cum lent, te-ai așezat la masă
și mi-ai aruncat o privire obosit-amoroasă
obosită tu, cu pleoapele bine lucrate la Sala
de Antrenat Privirea cu Oboseala
ți-ai mișcat buzele cu un gest obosit
dar erai prea istovită să mai fi vorbit;
ne-am ridicat mai apoi și ne-am scurs spre mașină
corpurile moi, injectate cu atâta rutină
of! pesemne aș fi observat, dacă eram un pic indiscret
cum pașii tăi lăsau urme ciudat de adânci în concret
și cum să nu fi fost, măi iubito, extenuată
când cărai cu tine viitoarea noastră lume, toată
ce culoare are pentru tine imprevizibilul,
am întrebat-o
culoarea ochilor tăi,
mi-a răspuns.
ce culoare are pentru tine imprevizibilul,
m-a întrebat înapoi
e alb, ca să-l pot umple cu orice,
inclusiv culoarea ochilor tăi,
i-am răspuns.
(uitând dinadins să îi precizez
că albul nu e culoare și că a trebuit să
inventez ceva rapid ca să nu răspund la fel;
nu-mi place să răspund la fel)
hai să vedem câtă tăcere
încape într-o bucătărie.
hai!
și ne-am pus pe tăcut.
apa porni să picure în chiuvetă de atâta tăcere.
paharele au început să nu se mai atingă între ele
lumina se freca, caldă și tăcută, de pervaz
iar stropișorii de cafea tăceau lipiți de aragaz
portocalele încremeniseră și ele în portocaliu
privindu-ne de lângă lămâi care, oricum,
nu sînt ele prea vorbărețe.
cu fiecare respirație pompam tăcere în bucătărie
de nu se mai punea nici praful pe hârtie
dacă ar fi crescut iarbă la noi în bucătărie
am fi auzit-o cum crește, ca-n poezie
așa, ne auzeam doar genele pleznindu-se una de alta
trosc! pleosc! zburști! grrrrșșști!
așa de liniște se făcuse.
o liniște de puteai auzi sentimentele mele părăsindu-mi
corpul și furișându-se în sufletul ei.
așa de liniște era.