mi-ai schimbat mersul
m-ai învățat să călăresc cai verzi
și să găsesc prin casă ce tu pierzi
m-ai făcut să scriu
cuvinte pe care nu le știam
pe șervețele, pe frigider sau pe geam
m-ai ajutat să văd
cu degetele, cu umerii, cu coapsele
să-mi înnod marinărește sinapsele
tu mi-ai explicat dansul
acum nervii mei pot invita la un tango
colericele tale fițe cu arome de mango
acum sînt alt om
e normal să nu mă mai poți iubi
16 comentarii
…si eu care tocmai ma bucuram ca v-ati impacat!…
iubirea te schimba intotdeauna in bine . Dragute versuri da nu-mi place finalul.
de unde stii ca nu te mai iubeste?
Se întâmplă mereu, dar învățăm să iubim noul din cel vechi.
cand nu te mai iubeste nu stii…simti 🙂
Anonim are dreptate. De unde stii ca nu te mai iubeste?
acum, din lectia predata, eminamente invatata, cu toate simturile explorata, conspectata, repetata, evaluata,in mii de fituici decupata, urmeaza sa-ti gasesti o alta fata pe care s-o botezi galateea, in numele tatalui, si-al fiului…mi-am pierdut ideea:)) de dragul artei, sau de dragul lui sisif, ii vei aduna clamele intr-un recif, ii vei rispi fitele pe clapele unui pian acordat doar o data pe an, vara, cand pleaca nebronzatii la mare chemati de abis si visare
e-adevarat c-ai devenit alt om…dar mai pastrez din tine amintiri intr-un neon…un bec adevarat nu ne-am putut permite, filamentul lui se incinge, devine incandescent, si la teperatura mai mare eu ma topesc …de teama, de stupoare, de-un soi de nu stiu ce neprins in poezie …ramane finalul de scris mai tarziu caci se agata cu disperare de poala pantalonilor mei scurti pathos cel mic si trebuie spalate biberoanele toate…caci pathos se hraneste doar cu lapte:))
as vrea, daca-l intalnesti pe cel dintai si cel de pe urma, sa-l intrebi ceva:
de ce ne-a croit asa de sucit? de ce nu ne impaca odata si pt totdeauna pe om cu umbra, pe poet cu zana pe mine cu mine, ….bla bla bla:( vorbe goale nici macar placut sunatoare
cand nu te mai iubeste cel pe care il iubesti, simti asta
o poezie de dragoste pe care ti-ai fi scris-o tie daca ai fi fost eu…
din intamplare s-a nimerit la acest mesaj, dar as avea o sugestie. pt un anumit numar de urmaritori si cititori fideli (asta in functie si de ce redistribuiri va fac mai departe prin share-uri pe retele sociale and stuff) poate le oferiti din urmatorul volum de lucrari un exemplar drept multumire. eu unul stiu doar de pe o retea foarte raspandita de la o persoana care va tot shareuieste lucrarile si chiar le urmareste cu mare atentie, a cumparat cele 2?! carti de pana acum.
zic si eu…
cat de genial poti fi!!!!!!!
Iubirea a schimbat-o şi pe ea,
S-a pitit in bucătărie, după o perdea,
A învăţat să stea acolo, nemişcată,
Să se uite lung la un ghiveci cu o muşcată,
Respiră rar, încet şi pe-ndelete,
Cum stă aşa lipită de (sau pe) perete,
Ştie mai nou să cânte, ademenitor,
Dar tu nimic n-auzi când eşti in dormitor.
Iţi scrie chiar acum o poezie,
Sperând ca nu ai totuşi amnezie.
Se teme că o vei privi ca pe o intrusă
Ce a intrat pe geam si nu pe uşă,
Sau c-o vei confunda, neglijent, cu o menajeră,
Pe care o trimiţi după evantaiul de pe noptieră.
Zice ca i-ai schimbat până şi numele mic,
L-ai scris greşit pe un loz, sau poate pe un plic.
Hei! Tu chiar nu vezi tu că de atâta iubit si dor ce se ascundea in ea
Bucătăria ta cea sexy a luat foc, începând de la perdea?!
Iubirea exista sau nu…pur si simplu 🙂
Iubirea adevarata… zic!
Cea care „… îndelung rabdă … este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.”
M-ai facut sa uit ca imbatranesc,
Chiar imi luasem un avant tineresc,
Insa m-am trezit ca iubirea ta toata
A facut pana si am schimbat-o deindata…
Esti chiar minunat
