Etichetă: “lovez”

Am găsit 495 poezii cu această etichetă.

este o dată ca niciodată

. sînt eu?

au fost zilele alea în care nu știam:

. nu sînt eu?

. afine

afinele puteau avea gust de

. sau de nimic

. o fiară

nopțile ieșea din mine

. sau un bunic

. la ruletă

pe vremea aia speram să câștig doar

. sau la loz în plic

. așa
era o vreme când viața mea se putea termina
. sau așa

acum poveștile cu final neașteptat
din viața mea s-au terminat.
mulțumesc, iubito.

sms 104

așteaptă-mă cu ochii, cu picioarele, cu inima larg deschise/ să pot să dosesc prin ele câteva vise//

fericirea e pentru cei fericiți

iubito, te văd.
Ești într-o cameră, te uiți pe pereți
mesteci gumă sau gătești niște creveți;
dar nu asta e important. Important e că
dioxidul de carbon pe care îl expiri
conține urme de fericire.
Urmele de fericire plutesc în aer în jurul tău,
tu nu le vezi, continui să te uiți pe pereți
să mesteci gumă sau să termini de gătit creveți.
Invizibila suspensie de fericire continuă să te înconjoare.
Iubito, te văd.
Acum tragi aer în piept, și fără să-ți dai seama
tocmai inhalezi o mică parte din fericirea exhalată mai devreme.
Iubito, te văd
ești în aceeași cameră, te uiți pe pereți
nu mai mesteci gumă, mănânci creveți
și parcă ești puțin mai fericită.

poezie de adormit omul iubit

iubirea noastră e ca un vas de sticlă
i-am spus, remarcând în treacăt cât de fragilă
este totuși iubirea noastră. de fiecare dată când
sîntem prea orgolioși sau facem lucruri stupide
sau inventăm motive doar pentru a ține în casă coride,
vasul ăsta al iubirii, plin de obicei cu un lichid
incolor numit fericire, se ciobește ușor la buză.
cand sîntem mai proști de atât, se crapă sau se sparge
ceva mai aproape de bază și va putea ține în el
mai puțină fericire. dacă sîntem atât de proști
încât să facem lucrurile care nu trebuie făcute,
fundul vasului se sparge și nu mai poate ține în el
fericire. așa i-am spus, remarcând încă o dată
cât de arătos e vasul în care ne ținem noi fericirea.
Ea adormise cu capul pe umărul meu
scoțând regulat, pe nas, câte un mic alizeu.

înainte și după

înainte să te cunosc nu-mi plăcea culoarea roz
și nici acum nu-mi place culoarea roz
nu suportam mirosul de brăduț de mașină
și nici acum nu suport mirosul de braduț de mașină
înainte să te cunosc nu știam să cânt
și nici acum nu știu să cânt
fumam destul de mult înainte
fumez destul de mult și acum
înainte să te cunosc îmi părea rău că nu sînt mai înalt
și acum îmi pare rău că nu sînt mai înalt
atunci nu-mi plăcea frigul
acum nu-mi place frigul
dar sînt fericit

inventar

inocentă muză
ciufulită și confuză
cafeaua perfectă cu lapte
și aromă de șoapte
cea mai frumoasă zi
din viața mea
carnală acadea
un câmp de maci
și draci și laci
locul perfect de picnic
cheful de a face nimic
filmul la care am plâns amândoi
deși nu murea niciunul dintre eroi
inventator de povești pentru copii
pe toate tu le-ai fost
și câte încă o să fii

sms 103

înainte de o noapte întreagă de iubit/ apusul seamănă cu un răsărit//

matemoția revederii

un dor plus
un dor
fac două doruri

un zâmbet plus
un zâmbet
fac două zâmbete

două brațe plus
doua brațe
fac patru brațe

o îmbrățișare plus
o îmbrățișare
fac o îmbrățișare
bună, liniștită, moale.

lista mea de cumpărături

pâine
lapte
carne
fericire
prosoape de bucătărie
covrigi
apă
bucuria de a fi
brânză
condimente
liniștea că și azi vom fi

n-am gasit din ea nici lapte nici carne
nici pâine nici covrigi nici prosoape de bucătărie
nici apă, auzi tu, să nu găsesc nici apă? nici brânză
nici condimente deși am tot răscolit prin
sufletul tău mare cât un hypermarket

din suferințele unor visători

știi casa aia superbă de pe malul lacului,
printre niște dealuri, la mama dracului,
aia cu pervaz de citit la fereastră?
nu cred că o să fie a noastră
nici cada aia din mijlocul băii imense
nici grădina plină de fluturi de culori intense
adio swarovski, adio diamante, adio paiete,
bye-bye majordomi și rezervații de egrete
renunțăm definitiv la statueta cea hialină
n-are rost nici măcar să ne luam o mașină.
Știi doar că sîntem bolnavi de boala visatorilor
și n-avem cum merge cu ea pe deasupra norilor.

te iubesc cât te iubește te iubesc dacă ar putea spune te iubesc

te iubesc cât
pomul de vizavi de ființa ta cât cana
din care îți bei zilnic laptele cu cacao cât
una din statuile lui mao cât pelerina
ta cu buze cât scamele ce atârnă
pe bluze cât viki, elefantul nostru din baie
cât poșeta ta cea veche, de mamaie cât stâlpii
pe lângă care treci neglijent
când mergi la magazin să iei detergent, cât
smalțul pe care îl spargi noaptea-ntre dinți,
cât vasele nespălate care așteaptă cuminți, cât
oglinzile impregnate cu amintirea ta
pe care n-o mai pot uita cât
sâmburele mic de adevăr pe care îl porți cu tine
în păr, cât o frunză, cât un nor
cât un scaun c-un picior
te iubesc cât
doar necuvintele pot spune

acel moment

sunetul pașilor tăi plecând
încă îmi sună în cap, când și când
parfumul tău nu dispare atât de ușor
deschid și mai larg geamul la dormitor

acum îți spăl urmele de ruj de pe o cană,
e cana ta preferată – cu pisica rubensiană
vărs pe burete și-o lacrimă, poate se ia mai rapid
manușa ta de bucătărie încă atârnă, caldă, pe zid

au mai rămas din tine câteva scame pe parchetul de fag
recunosc, mă uit spre ele bovin, cu mult drag
mi-l reprim și le mătur brutal, fără milă,
pisica rubensiană mă privește de pe cană, cu silă

hm? cineva încearcă să pătrundă în casă
eu nu ma mișc, îmi conserv puțina forță rămasă
poți să intri, iubito, mai apasă pe clanță o dată
mă antrenam pentru un moment ce nu va veni niciodată.

ideea de destin

cu ideea de tine în gând
m-am urcat într-o zi pe ideea de cal
am ajuns până la ideea de capăt de pământ
sperând că te găsesc cu ideea de mine în cap, normal.
Nu erai; așa că tot cu ideea de tine în gând
m-am întors purtat de ideea de vânt
și am continuat să te caut obsedat de ideea de când
zile și mile și ploi și idile, până când
nu te-am găsit
și de ideea de tine m-am îndoit.
Acum înțeleg că
nici n-aveai cum să mă recunoști
pentru că tu căutai ideea de mine
nu pe mine
în sine
și ai tot căutat până m-ai găsit
în spatele ideii de mine
ca în spatele unei vitrine.

sms 101

în casă era o iubire – s-o tai cu cuțitul/ de nu se mai vedeau iubita cu iubitul//

cât mi-e dor

mi-e dor de tine
și de buzele tale carmine
și mai ales, de tinele din tine

mi-e dor, cât mi-e dor?
de aici până la cel mai îndepărtat nor
cât de-o buca’ de pâine unui cerșetor
cât de broccoli unui abator
cât de a lui mor
cât de o deltă unui izvor
și de puțin previzibil lui aleator
mi-e dor cât de zbor ruginitului planor
și cât îi e de dor de excelent lui binișor

mi-e dor, of, de tine mi-e dor
cam cât mi-e dor
să pot citi ce scriu ca un oarecare cititor

rețeta de suc de iubire

ghioceii de pe pervaz
cana aia veche, fără haz
sticlele prăfuite din cămară
scrumiera plină cu scrum de țigară

răceala ta fierbinte de săptămâna trecută
chiar și secunda aia, o știi tu, pierdută
merele tăcute de pe masa din bucătărie
durerea ta din dreapta, de la prea multă veselie

luam și vasta colecție de vaze ciobite
punem și cărțile citite și necitite
piesele toate de scrabble și domino
îl punem pe hi hi, dar și pe ho ho ho

le luam pe toate, zeci, sute de kile
le punem în blenderul fiecarei zile
și facem un suc pe care-l turnăm în pahare
obtinand astfel o delicioasă răcoritoare

uite-le, două pahare cu suc doar pentru noi
pentru că iubirea e tot, împărțit la doi.

sms 100

dacă iubirea nu m-ar face neobosit/ aș fi extenuat, zău, de la atâta iubit//

cercul vicios al iubirii

iubirea e omul ăla diform de zăpadă
pe care tu și cu mine nu l-am făcut încă, pe-o stradă
pe sub ai cărei platani încă nu ne-am plimbat
într-o iarnă viitoare, sub soarele cu dinți, într-un sat
părăsit de noroc, uitat de lume, dar găsit de noi
din țara în care plănuim să fugim amândoi,
în acel nou univers, pe care soarele se va opri să-l admire
universul născut din al nostru big bang de iubire

am pornit împreună în cea mai frumoasă călătorie

ne-am îmbrățișat cei mai buni prieteni din copilărie
ne-am salutat pentru ultima oară vecinii
ne-am sărutat pe gură foștii iubiți,
apoi ne-am luat la revedere de la mame și tați.

ne-am facut bagajele, în gențile alea frumoase
care se închid greu, lăsându-ne afară hainele de călătorie,
le-am luat pe noi, am mai fumat o țigară
uitându-ne cât de frumos ninge afară

apoi, ne-am cunoscut

somnul tău naște monștri. monștrii mei.

sînt nopți când scrâșnești încontinuu din dinți
și mă întreb – iubito, oare ce suferinți
îți macină agitata-ți viață de noapte
și ți-o umple de oftaturi și șoapte

or fi bărbați care te ispitesc și îți cer
să comiți un nedorit dar tentant adulter
sînt vidre care-ți propun să le ucizi cu mâinile tale
și să le coși cu aceleași mâini la guler, pe țoale

ai oare o viață dublă și nopțile o ștergi frumușel
în lume c-un tip burtos, fără suflet și chel
sau cine știe, poate ești legată de patru cămile nefericite
care se ceartă între ele și pleacă în direcții diferite

sau sînt pietre de moară pe care tu noaptea le cari, oare
să măcinăm cu ele imperfecțiunile zilei următoare?

ce mai fac