tăcerea de dinaintea liniștii

hai să vedem câtă tăcere
încape într-o bucătărie.
hai!
și ne-am pus pe tăcut.
apa porni să picure în chiuvetă de atâta tăcere.
paharele au început să nu se mai atingă între ele
lumina se freca, caldă și tăcută, de pervaz
iar stropișorii de cafea tăceau lipiți de aragaz
portocalele încremeniseră și ele în portocaliu
privindu-ne de lângă lămâi care, oricum,
nu sînt ele prea vorbărețe.
cu fiecare respirație pompam tăcere în bucătărie
de nu se mai punea nici praful pe hârtie
dacă ar fi crescut iarbă la noi în bucătărie
am fi auzit-o cum crește, ca-n poezie
așa, ne auzeam doar genele pleznindu-se una de alta
trosc! pleosc! zburști! grrrrșșști!
așa de liniște se făcuse.
o liniște de puteai auzi sentimentele mele părăsindu-mi
corpul și furișându-se în sufletul ei.
așa de liniște era.