la celalalt capat al ochilor tăi

iubito, vreau să intru în tine
acolo unde n-a mai fost nimeni,
în locul în care se află mașinaria
care te-a programat să te întâlnești cu mine;
o știi – mașinăria care a început să bipăie
el e el e el e el e el e el e el e el e el e
de a trebuit să faci ochii mari și să mă vezi.
aș vrea să intru și s-o reprogramez să sune zilnic
la o oră aleatorie și să îți bipăie el e el e el e
el e el e el e el e el e el e el e
doar ca să faci iar și iar ochii mari – ai niște
ochi atât de frumoși;
iar în spatele lor, departe,
la celălalt capăt, e o mașinarie atât
de fragilă că mi-e și teamă să n-o sfărâm
între degete.

Comentarii

intr-adevar, e frumos cand incepi sa iubesti si cu constientul, nu numai cu sub- si in-

și ce bulversare când în același timp cealaltă mult mai rece mașinărie spune nu e el nu e el nu e el nu e el nu e el…

inima mea nu e fragila, te iubeste in continuare
mintea, in schimb, are niste rezistente in dotare
poate de-un an, sau doi, nu stiu cat…
cred ca de cand e aglomeratie pe pamant.

Eşti de mult acolo, deloc fantomatic sau fără corp/ Ai mâinile lungi şi buze calde, imense, făcute pentru mine, să le sorb. / Nici eu nu mai ştiu în ce moment / Mi-am dat seama că omuleţul din capul meu neatent/ Nu mai eram eu,/ Ci se transformase, discret, în „tu”. / Dar nu-i nimic, tu-ul din capul meu buclucaş/ Are şi el un homunculus in capul lui uriaş/ Şi acela, lasă-mă să visez, sunt eu sunt eu sunt eu…/ Eu, cu părţile feţei hipersensibile şi inflamate cam dizgraţios/ Mi-a crescut şi nasul, încercând nu să te mint, ci să te „miros”. / Iţi plac şi cu ochii ăştia mari, care se uită la tine bizar?/ Ce-ai zice de i-aş închide chiar acum, într-un final? / Doar o noapte, cât să dorm. Neapărat cu obrazul gigantic lipit de pieptul tău. / Sau ţi-e teamă că nu-i voi deschide din nou? Îţi promit că mă voi trezi şi că voi fi tot eu. / Ah, nu! E imposibil sa adorm chiar şi aşa, / Din simplul motiv că nu m-aş putea împiedica/ Să-ţi ascult bătăile inimii, cu urechile ciulite /Atentă nu cumva să bată prea repede, accelerat, / Dar nici prea încet, tărăgănat/ Vai, iubitule, dar asta înseamnă că mi s-au lungit până şi urechile, aşteptându-te…

am deschis…si-am citit…
poezia m-a lovit in golul cel mai gol din capatul coridorului, la intersectia dintre mine si plus infinit….
mi-a fost teama
si-apoi am inchis…
[era prima data cand nu aberam la minut in intalnirea cu un naiv necunoscut:))]
inchidem paranteza patrata, si reluam……

m-am invartit prin casa ca o curca beata, mi-am hranit peretii, mi-am adormit fetii, mi-am descantata norii , si-am scris grupul „ghe” pe caietul de pici de la scoala de furnici…
apoi iar am navalit aici…si-am recitit….
si-am inghitit in sec…
as fi putut sa plang…era misto sa versi o lacrima dintr-un celalat capat, dintr-un celalat ochi negru
nu al meu, fireste, ci al noptii de vara gatita cu stele si cercei de peruzele
dar lacrima, poezia suprema al masinariei de sticla, a refuzat sa se prelinga pe obrajii de portelan stacojiu…
si iar am inchis, neindraznind sa mai scriu…
m-am dus insa la oglinda (pre)facuta instataneu (d)in paharul de apa de pe noptiera copilului meu si m-am privit…si m-am cuprins in brate…si m-am iubit…sfarsit

ce „orbitor” de frumoasa trebuie sa fi fost mama ta, sora ta, iubita ta, femeia ta, colega ta de banca, fiica ta, eu, vecina de la parter, femeia din piata, si tanti din metrou de la piata romana, si soarele de disdedimineata

so deep… and touching… that… you’ve left me speechless!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *