o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.5

din episodul anterior

Ala, decisă să-l cunoască pe M’bik, dragul de el
trimise prin Todd, infirmierul personal, un bileţel;
doar că printr-o uriaşă şi nespusă-ncurcătură
biletul ajunse la burduhănosul Ruff, hm… ce cotitură!

episodul 5

Dar înainte de orice, câteva vorbe despre Ruff cel corpolent,
o namilă de om cu voce tunătoare şi ton impertinent,
fost măcelar, apoi navigator, acum e un vestit pirat
ce-n căutare de comori colindă mările în lung şi-n lat

vă întrebaţi ce caută Ruff la clinica lui dr. Flitt – ei bine,
ar trebui numai să-l vedeţi şi-ar fi clar pentru oricine:
plin de zgârieturi pe-obraji, la ochi, pe frunte şi pe piept
e clar că are o problemă, nu tre’ să fii cine ştie ce deştept

şi dacă vă mai zic că-n loc de mâna stângă are un cârlig
cu care se tot scarpină pe faţă şi pe corp, mai şi mai aprig
treaba-i cam clară, doar diagnosticul lui dr. Flitt ar mai fi de zis
nostalgie de os absent, plus un sever brutallis metamorphosis

se pare că Ruff fusese hăt! pe vremuri pe-aicea internat
dar neavând răbdare, părăsise clinica cu braţul amputat
până ca procedura de acomodare cu braţul lipsă să se completeze
şi îşi montase singur un cârlig, refuzând s-alegă una din proteze

aşa c-acum corpul său nu acceptă un cârlig în loc de mână
şi când pe faţă se scarpină, pur şi simplu nu mai are frână;
iată’l pe Ruff plin de zgaibe, cum dup-atâtea urlete şi-atâta vrie
ţinându-şi mâna cu cealaltă, se-nfruptă cu faţa direct din farfurie

oribil concert de horcăieli, sorbituri şi plescăieli pe care Ruff
îl oferi colegilor de salon, apoi trase o râgâitură plină de năduf;
şi ridică farfuria cu resturi de zeamă, carne şi-un pic de pâinică –
căci nu v-am zis, pe umărul său şedea ţanţoşă Tina, o maimuţică;

ce tot foşneşte pe sub mine? hmmm, pe toţi dracii, o hârtie
şi silabisi bileţelul cu picurii de supă prelingându-i-se pe bărbie;
apoi rânji; cred că v-aţi dat seama, frumoasa Ala e-n mare pericol
of! mi-e groază, vă las, simt că deja mă-nţeapă-ntr-un ventricul;

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.4

din episodul anterior

inspirată de al doctorului Lloyd nutriţionism oniric
Ala, frumoasa, fu străbătută de un puseu liric;
îi ceru lui Todd, infirmierul său, pix şi hârtie
şi, zâmbind ca pentru sine, se apucă să scrie;

episodul 4

Aseară, înainte de culcare, nimic nu am mâncat
şi totuşi, fără să te ştiu, pe tine te-am visat.
doar când fu să semneze o încercă şovaiala
însă dup-o clipă de gândire, scrise simplu, Ala;

Todd, care începuse o partidă de dame
cu mr. Kimmik, creator de palindroame
se văzu nevoit să o-ntrerupă la jumate
auzindu-şi numele strigat cu fermitate;

era o tipă răpitoare, îi mai şopti mr. kimmik
întorcându-şi mustaţa cu un aer academic,
dar Todd nu prinse jocul, pentru el era o corvoadă
să descifreze vorbele invers decât de la cap la coadă

– doamnă Ala, la ordinele dumneavoastră, m-aţi chemat;
– aşa e, Todd, astăzi de dimineaţă, mai ştii? am remarcat
un tânăr domn mai tuciuriu ca tine, cu zâmbetul îndurerat;
ei bine, făr’a fi văzut, hârtia asta să ajungă chiar la el pe pat.

empaticul Todd nici c-avu nevoie de altă clarificare
preluă hârtia şi plecă pe dată, fără vreo amânare;
ajunse fără-ncurcături, la patul draguţului M’bik
(căci aşa se numea balerinul nostru ce suferea amarnic)

dar ce să vezi, în patul în care M’bik trebuia să fie –
nici ţipenie, aşa că Todd lăsă discret acea-hârtie;
şi dispăru pâş-pâş, pe vârfuri din salon
la timp ca să n-audă vocea de bariton

– ho, ho, ho, pe toţi dracii, frumoasă-ntâmpinare
hei! soră, infirmieri, în spitalul ăsta e ceva de mâncare?
şi burduhănosul Ruff se aşeză pe pat, cu fundul, din prostie,
mă tem că aţi ghicit, of of… fix pe bucata de hârtie.

eu, ediţie specială

sînt peştisorul care se strecoară din năvod,
firul de iarbă scăpat de al lăcustelor exod
zâmbetul ce cu greu reuşeste să se strecoare
printre zecile de feţe sumbre la o-nmormântare

sînt sentimentul de adâncă libertate
al filozofului ce zice o banalitate
sînt, nici mai mult, nici mai puţin decât firul de nisip
pe care pinguinul Alfred cu mirare l-a găsit în slip

sînt singura imagine c-un vânticel de vară
pe care cârtiţa o urmăreşte în drumul către-afară
sînt absoluta linişte a firelor de cicoare
cu care se-ofilesc şi mor, împachetate-n soare

sînt norocos şi rar, de neasemuit
de fiecare dată când mă simt aşa iubit.

sms23

iubita mea gazelă/ ţi-aş scrie o nuvelă/ însă ar fi o chestie cam nefirească -/ căci cine-a mai văzut gazele să citească//

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.3

din episodul anterior

întâlnirea între negrul balerin cu tenul fin
şi frumoasa balerină Ala, dură oh! aşa puţin;
apoi prin intermediul lui Alonso, fotbalistul discromat
aflăm despre ciudatele metode prin care este tratat.

episodul 3

nici nu se despărţi bine Ala de Alonso, sărăcuţul,
că ajutată de Todd, dădu peste dr. Lloyd, drăguţul;
singurul pacient îmbrăcat în halat, inscripţionat satiric
pe buzunarul de la piept – dr. Lloyd, nutriţionist oniric

cu aer preocupat, trăgând dintr-o ţigară
îi aruncă frumoasei Ala o privire fugară
– good morning, doctor Lloyd, sper c’aţi visat bine
– ce-am mâncat aseară nu te interesează pe tine

ok; e timpul să ne explicăm,
subiectul e interesant, hai să îl disecam –
morocănosul doctorul Lloyd crede că noi visăm
în funcţie de ce-alimente consumăm;

exemplele sînt multe, şi bune, şi nefaste
căci dacă seara te gândeşti să mănânci nişte paste
sigur visezi că sari cu paraşuta sau la trambulină
ceea ce nu se-ntâmplă sigur dacă mănânci slănină

de vinete consumi, sau varză, dar mai ales fasole
e cert că nu ai cum să te visezi zburdând pe role
şi cu nisipuri mişcătoare lupta-vei noaptea toată
dacă îţi trece prin minte să guşti o ciocolată

iar de te pune naiba să haleşti o friptură
toată, dar toată noaptea vei fi-n alergătură
(cel mai probabil zice dr. Loyd vei fi-alergat
tocmai de animalul din care te-ai înfruptat)

aşa că înţelegeti de ce răspuns-a într-o doară
doctorul Lloyd; apoi îşi mai aprinse o ţigară;
Ala-i zâmbi-napoi cu multă simpatie
şi îl rugă pe Todd să-i dea pix şi hârtie.

sfârşitul episodului 3

yrots evol

în sfârşit ieşim din mormintele
astea plicticoase
doi zombi
eu primul, tu a doua,
încet, încet, ne ridicăm,
pe rând
în linişte,
uşor să nu te loveşti, iubito,
eu primul, să pot să te ajut
să te ridici
tu a doua, clipind obosită
ca să mă poţi vedea
cât de proaspăt sînt, frumos îmbrăcat

am uitat să mergem
şi ne sprijinim în bastoane
eu primul, tu a doua,
am uitat să ne auzim şi
ţipăm unul la altul,
cine ne-aude crede că ne certăm, ce fraieri;

am uitat ce vroiam să-ţi zic
a! mi-am amintit – când tu aveai cancer de colon,
eu ulcerul, plus vechile probleme
cu prostata
am vrut să mă sinucid
anul trecut, parcă,
trebuia să-ţi spun, îmi pare rău,
cum?
să trecem peste asta, deci nu te superi, ce bine
ce bucurie
a început chiar să-mi crească părul
şi nici tu nu mai trebuie să-l vopseşti
începe să aibă culoarea nisipului

chiar! ce bine ne prind costumele astea
de baie
mai ales acum după ce am început să facem mişcare
eu primul, tu după mine
cinci, şase, şapte, opt şi unu, doi
e miraculos
cum ni s-au supt toate burţile
cum nu ne mai cad pieile
ce bine arătăm, iubito

apoi, mai ţii minte?
ne-am angajat
tu prima, eu al doilea
şi am început să avem un copil din ce în ce mai mic
şi să nu mai putem pleca în călătoriile
alea fantastice până la capătul lumii
şi câteodată înapoi

apoi nu mai ştiu ce i-am făcut într-o zi copilului
e numai vina mea
că a început să plângă ca un apucat
mai tare şi mai tare
de a trebuit să-l iei tu în tine
să-l calmezi
după care cred că şi din cauză că ne lipsea mult copilul
(nu e uşor pentru un cuplu să piardă singurul copil)
am început să ne iubim pe unde apucăm
aşa, în compensaţie
dar durerea probabil a fost prea mare
şi ne-am despărţit
tu prima, eu al doilea

şi ne-am despărţit atât de tare
că nici nu ne mai cunoşteam
am ajuns însa să suferim atât de rău
că am dat în mintea copiilor
şi chiar, ce ciudat
să frecventăm şcolile
tu – la 152, eu la nr.9
dar degaba, tot nu ne-a trecut;

refuzând cu încăpăţânare
să mai auzim unul de altul
am pierdut în greutate
şi am tot pierdut
tu prima, eu al doilea
până n-a mai rămas din noi decât
o propunere de ieşit la cafea a lui taică-tu
respectiv
un decolteu mai larg decât ar fi trebuit
al maică-mii;

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.2

din episodul anterior

O balerin-accidentată şi un balerin cu spate rablagit
se întâlnesc tocmai departe, la clinica profesorului Flitt,
care încrederea deplin le-o câştigase
cu-a sa super-ciudată teorie despre oase

episodul 2

zâmbetul de pe faţă îi fugi ca o tornadă
oricum, la drept vorbind, fusese o bravadă
la ce dureri cumplite îi măcinau spinarea;
capu-i căzu pe pernă, îl prinse disperarea.

frumoasei balerine ţintuite în scaun cu rotile
pe faţă parcă-i fulgerară două-ncruntări subtile;
cu aeru-i semeţ de comandant de turmă
ieşi din încăpere, lăsând trist aerul din urmă;

împinsă de la spate de Todd, infirmierul tuciuriu
ajunse-n Camera Rotundă, aşa numita sală de-ntâlniri,
– Mersi, o să ramân aici, te chem eu mai târziu
spuse, şi cum plecă Todd, simţi pe braţ două zvâcniri;

speriată-şi trase braţul ca pişcată de albină
se-ntoarse să riposteze, dar trebui să se abţină;
lângă ea, c-un zâmbet tâmp, puţin emoţionat
o privea intens Alonso, fotbalistul discromat;

– măi Alonso, nu poţi să te controlezi?
ce-ai cu mine de mă electrocutezi?
– scuză-mă frumoasă Ala, dar vin de la tratament,
spuse el frecând alene cu mâna pe pansament;

Mda… aici ar fi momentul potrivit
să povestim un pic de tramentele lui dr. Flitt
în cazul lui Alonso, diagnosticul era
dislexie a osului sacru şi încă ceva
(scrisul profesorului Flitt nu prea se citea)

iar tratamentul prescris de dumnealui
n-am încotro, trebuie să-l dezvălui:
şocuri electrice din curentul produs prin frecare
de doi urşi panda făcând sex în picioare;

– sfârşitul episodului 2 –

o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.1

trăia demult chiar în ulan bator
o balerină de un alb strălucitor;
într-o zi la repetiţii i se rupse zborul
căzu nasol, şi-şi fractură piciorul

pe lume mai era un negru balerin
cu gesturi gay şi tenul fin,
era tocmai din trinidad-tobago
şi de l-atât dansat facu lumbago;

cei doi se întâlniră, aţi ghicit
la clinica marelui profesor Flitt,
doctor vestit de oase melancolice
de luxaţii şi fracturi simbolice

aţi înteles? nu mare lucru bănuiesc,
aşa că o să-ncerc să lămuresc;
profesor Flitt are o teorie binecunoscută
şi-n lumea medicală tare dezbătută;

el zice-aşa: că oasele din corpul omenesc
sînt înzestrate cu memorie şi proprie voinţă
şi când nu le convine ceva scrrsssht! pocnesc
uitând bine-nţeles să-ţi dea la cunoştinţă

în alte vorbe, când un os s-a hotărât să scape,
să se luxeze, să se rupă sau să crape,
e doar un gest simbolic pe care îl face
ca să-ţi arate că ceva la tine nu prea-i place

cei doi crezând profund în astă teorie
se întâlniră aşadar la prof. dr. Flitt în sanatoriu
ea – într-un scaun cu rotile, îl privi cu mândrie
el, imobilizat la pat, răspunse c’un zâmbet provizoriu;

-sfârşitul episodului 1-

save private iv

iubita mea e pusă pe-un razboi civil,
pe lângă ea şi franco era mic copil;
lupta stă să înceapă, ne-am pregătit armatele
dar deocamdată soldăţeii noştri stau cu spatele

straşnică confruntare, nebunească bătălie,
rânduri de soldăţei chemaţi la băşcălie,
cu marele război puşi să se amăgească,
dar stând cu spatele-n tăcere, fără să-şi vorbească;

de dimineaţă

am o moliciune în tot corpul şi în cap
din urechi mi se scurge pe umeri
de pe umeri se duce la vale
printre omoplaţi
prin păr şi pori
moliciune din asta
ma gâdilă de mor
îmi vine să râd dar sunt prea moale
mai am doar un zâmbet
e ultimul zâmbet pe ziua de azi
e lung şi verzui
timid şi nesociabil
în felul lui – frumos
şi îi place să stea întins
pe spate gol
lânga tine

ţi-l dau mai pe seară

numai să nu-l scapi din ochi
tipul e cam depresiv
gata să profite de o strângere
să se furişeze pe sub o contopire
şi să se arunce în gol
de la înălţimea unei îmbrăţişări perfecte
şi să se strivească
de duşumeaua relaţiei noastre
parca te-aud – cum, avem duşumea la relaţie
aşa-i,
n-ai de unde să ştii, că ne ţinem tot timpul creierele în nori, la rece
lânga rotundurile alea perfect rotunde
de le zice suflete

preaÎncruntatei

când te văd aşa încruntată
îmi vine să mă fac fier de călcat
riduri

şi când te văd aşa apăsată de greutăţi
aş vrea să fiu un zdrobitor ca ăla de usturoi
şi să fac din toate greutăţile astea o pastă
cu care să-i dam pe piticii tăi de pe creier
pe tot corpul
şi să le dam drumul aşa dezbrăcaţi
şi unşi
prin oraş, să râdă lumea de ei

şi când te vad aşa străină
îmi vine să invaţ toate limbile din lume în care ai putea să-mi zici că sînt iubitul tău
ca nu cumva să-mi zici şi să nu inţeleg io
exact

vocative

iubita mea cu dinţii rari
draguţa mea pişcată de ţânţari

păpuşa mea cea dolofană
prinţesa mea mereu cu câte-o toană

artista mea cea plângăcioasă
fotomodela mea, ba slabă, ba cam grasă

maimuţa mea de pluş cu ochi imenşi şi goi
sirena mea cu solzii nefiresc de moi

pisica mea etern nedumerită
meduză molicioasă şi nedefinită

planeta mea descoperită încă prea puţin
sufletul plin de heliu de l’al nostru zepelin

bucata mea de carne preferată
regină-a nopţii, somnoroasă ziua toată

felia mea cu unt şi gem de fericire
fabrica mea de zâmbete şi uimire

în fine, vroiam doar sa te rog micuţa mea
sa-i zici lu’ mă-ta că-mi place de ea

le toi du moi

tu esti fulgul iar eu plopul
tu esti sticla eu sint dopul
tu esti bulele, eu – apa
eu am becul, iar tu – lampa

eu am ochii, tu lumina
tu esti scena, eu – cortina
tu esti trenul, eu sint sina
eu – polenul, tu – albina

tu esti picuri de sudoare
eu sint gustul lor de sare
tu esti fir de par de zana
eu sint piaptanu-i din mana

tu esti firele de iarba
eu bovina dand din barba
esti cam tot ce vrei sa fii
eu sint restul – ce nu stii.

(pornita de aici)