o poveste de iubire care, practic, nu se va termina niciodată, ep.1

trăia demult chiar în ulan bator
o balerină de un alb strălucitor;
într-o zi la repetiţii i se rupse zborul
căzu nasol, şi-şi fractură piciorul

pe lume mai era un negru balerin
cu gesturi gay şi tenul fin,
era tocmai din trinidad-tobago
şi de l-atât dansat facu lumbago;

cei doi se întâlniră, aţi ghicit
la clinica marelui profesor Flitt,
doctor vestit de oase melancolice
de luxaţii şi fracturi simbolice

aţi înteles? nu mare lucru bănuiesc,
aşa că o să-ncerc să lămuresc;
profesor Flitt are o teorie binecunoscută
şi-n lumea medicală tare dezbătută;

el zice-aşa: că oasele din corpul omenesc
sînt înzestrate cu memorie şi proprie voinţă
şi când nu le convine ceva scrrsssht! pocnesc
uitând bine-nţeles să-ţi dea la cunoştinţă

în alte vorbe, când un os s-a hotărât să scape,
să se luxeze, să se rupă sau să crape,
e doar un gest simbolic pe care îl face
ca să-ţi arate că ceva la tine nu prea-i place

cei doi crezând profund în astă teorie
se întâlniră aşadar la prof. dr. Flitt în sanatoriu
ea – într-un scaun cu rotile, îl privi cu mândrie
el, imobilizat la pat, răspunse c’un zâmbet provizoriu;

-sfârşitul episodului 1-