Etichetă: “reflectez”

să nu confundăm iubirea
cu nevoia de a fi iubit
și nici mâncarea
cu un preparat semigătit

să nu confundăm iubirea de animale
cu pisica din sufragerie
faptul că o avem, o hrănim, o mângâiem
o certăm, e o formă de egoism, se știe

să nu confundăm eroarea cu metoda
și nici pe vodka tonic cu o vodka-soda
să nu mai confundăm șampania și lumânarile
din cadă, cu romantismul care ne dilată nările

hai să nu mai zicem aventură
când înșelăm sau înotăm dincolo de geamandură
hai să nu mai confundăm aceste versuri c-un poem
sînt doar un fir de gânduri și revolte dintr-un ghem

important e să ne adorăm corpurile
dar să nu fie doar asta
să ne fermecăm cu mințile
dar nu doar atât
să ne facem sufletele să doarmă împreună
în zeci și sute de mii de poziții perfecte
am putea chiar să desenam
o kamasutră cu poziții de dormit pentru suflete
dar tot nu e deajuns;
important e să nu vrem să ne facem rău
unul altuia dar nu e tot;
cu adevărat important e să ne menținem noi înșine
în timp ce devenim din ce în ce mai mult împreună
ca să putem să știm și mâine de ce iubim,
pe cine iubim.

puteam să ajung un dansator din buric
sau vânzător la loz în plic
puteam fi un cuceritor de inimi neîmblânzite
sau un îmblânzitor de priviri profund uimite
balerin, aruncător de cuțite boante
sau chiar comediant în căutare de poante
am ratat șansa să ajung ce nu sînt
un barman, un iubit sau poate un sfânt
pentru mine asta e nostalgia, vă zic
sentimentul că pe vremuri eram mai mare, acum sînt mai mic

Avem în noi toate corzile.
Și pe cea care urăște
dar și coarda de batrân înțelept
putem fi proști sau cel deștept
sîntem cinici și miloși
deplorabili, fabuloși
sinceri până-n cel mai mic detaliu
născătorii de minciuni fără travaliu;
supărăcioși sau atât de pozitivi
încât din oricare doua minusuri ale noastre
putem face un plus. Sîntem creativi,
nesimțiți, politicoși,
amuzanți sau plicticoși.
Avem o coardă atât de sensibilă
dar și una inaudibilă.

Sîntem un uriaș țambal,
bețele sînt situațiile prin care trecem,
ele ne ating diferite corzi.
Destinul e cel care cântă.

cu câtă poft-ar fi mușcat oricine
din mărul refuzat de tine

lacrimile tale, oh, toate lacrimile tale
puteau salva de la paragină hidrocentrale

mai știi cămașa pe care n-o suporți de loc?
ei bine, cineva ar considera-o rock!

părinții, că nici pe aștia nu-i alegi
ți i-ar adopta cineva pe loc, de vrei să îi renegi

iar job-ul pe care îl injuri în fiecare zi
ar fi o superjucarie pentru alți copii

câți oameni ar fi fost un tu atât de fericit
dacă aveau viața ta, domnule nemulțumit

neîntâmplate
sînt toate
care nu mi s-au izbit
de tâmplă, de neauzit.

umbra este ceea ce lumina
nu trebuie să ştie nicodată
despre un copac

mersi, universule
tu mi-ai dat floarea fără de care
gestul meu de a-i oferi ei o floare
n-ar fi existat

mulțumesc, dragul meu univers
fără cuvânt, pe care-l am de la tine
nu puteam să scriu niciun vers
ar fi trebuit să le țin pe toate în mine

universule, acum și mereu, odă ție
doar tu puteai să fabrici acea cutie
acea cutie plină de preaștiute idei
care să-mi împingă gândul în afara ei

universule, tu strașnic univers
când am chef, mă pierzi în mulțime
mă primești, vinovat de atâtea crime
și mă lași să fiu un tip absolut șters

cu fiecare lucru pe care îl facem
mai murim un pic;
am privit o floare de cireş,
am mai murit un pic
am atins părul iubitei,
am mai murit un pic
am călărit un elefant,
am mai murit un pic
ne-am spălat pe dinţi,
am mai murit un pic;
de aceea trebuie să facem
cât mai multe lucruri în viaţa asta:
ca la sfârşit să mai avem foarte puţin de murit.
Poate chiar deloc.

de aici
.    de sus
.        mintea
.                  mea
.                tot fabrica
.                           versuri
.                                 care sa
.                                       ajunga
.                                                ceva
.                                                 mai jos
.                                            la sufletul tau
.                                                       pe treptele
.                                                              imperfecte
.                                                               ale cuvintelor;
.                                                                      zi-mi ca esti
.                                                                                    acolo

totul e încă tangibil, ce fericire
mai pot să-mi frec barba de dosul palmei
privind în gol şi golul să aibă forma unei femei frumoase
încă mai pot să-mi frec barba de sânii ei
să-i gem de nuci
să-i dulceaţă de vişine în ureche
încă mai pot să privesc în gol
si să umplu golul cu vorbe, cu fapte

încă e totul tangibil, ce fericire
pot atinge aripile calului înaripat care se amuză
zburând la joasă înălţime în timp
ce îşi digeră jăratecul
scoţând gaze cu miros de iarnă la sat

încă e totul tangibil, oh, ce frumos
cuvintele mă ascultă chiar dacă nu fac ce le spun
pot atinge totuşi oameni cu ele
versurile mele sînt baloane de săpun
care ţi se sparg de suflet
poc!

încă e totul atât de tangibil
uite – ţin în mână
posibilitatea unui zâmbet
gratuit