mici clarificări necesare

să nu confundăm iubirea
cu nevoia de a fi iubit
și nici mâncarea
cu un preparat semigătit

să nu confundăm iubirea de animale
cu pisica din sufragerie
faptul că o avem, o hrănim, o mângâiem
o certăm, e o formă de egoism, se știe

să nu confundăm eroarea cu metoda
și nici pe vodka tonic cu o vodka-soda
să nu mai confundăm șampania și lumânarile
din cadă, cu romantismul care ne dilată nările

hai să nu mai zicem aventură
când înșelăm sau înotăm dincolo de geamandură
hai să nu mai confundăm aceste versuri c-un poem
sînt doar un fir de gânduri și revolte dintr-un ghem

Comentarii

chiar asa…
numai pisica din salon, de-am putea…sa n-o confundam cu ciinele din bucatarie!
in rest apa, vodka, innotat, geamandura,marea, iubire, fast food, metoda si restul…duca-se pe pustie

Formal imperfecte și ideatic plate
Seducătoare ca o gașcă de lesbiene șchioape
Înțelepciune de duzină aka sfaturi motivaționale de facebook
Și totuși întrebarea e: cum se face că versurile astea te seduc?

Da, de fapt să nu confundăm jumătățile de măsură du măsurile întregi, nici ocaua măsluită cu aprecierea justă și nici contrafacerile cu autenticul. Și, C., nu contează licențele gramaticale, atât timp cât este evidentă intenția ludică și de transformare a limbajului. Recunoaște că nu ți-ar fi dat prin cap să spui, caragialian: ‘versez’.

aaaaaa@Tagore
Caragiale ca Caragiale, da’ morala unde-ar fi oare!?

citesc poezia ta
un pic, mai un pic
si imi zic:
as vrea sa fiu iv,
declarativ
naiv,
un conviv
prezumptiv.

C., uneori fabulele n-au morală explicită. Se deduce din epic. Intrebarea ta seamănă cu cea a micuțului meu, care, după lectura unei fabule clasice (Esop, Krîlov, La Fontaine, Alexandrescu, Arghezi), se miră naiv (tot e blogul lui Ivcelnaiv!): ‘și morala unde e, mami?’ O întrebare legitimă atât timp cât în unele fabule ale lui La Fontaine morala face trimitere la epoca în care a trăit fabulistul și care, pentru cititorii de azi, necunoscători ai istoriei de atunci, e de-a dreptul obscură. Insă, dacă mă întrebi de morala unei poezii, atunci cred că e o întrebare care duce pe un drum fals. Lirismul n-are ‘morală’, deși poate fi scris cu …simț moral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *