Tu eşti un măr
aflat în interiorul altui măr.
Să te iubesc înseamnă să muşc
din mărul interior. Să te fac fericită
înseamnă să muşc din mărul interior
fără să îl ating pe cel
exterior.
Etichetă: “reflectez”
Am găsit 281 poezii cu această etichetă.
11 comentarii
omul care îţi deschide ochii nu e neapărat/ omul pe care îl vezi când îi deschizi//
sunt foarte grele nopţile fără tine
zilele sunt ca un kilogram de fulgi
nopţile – un kilogram de plumb
sunt foarte urâte nopţile fără tine
dacă ziua ar fi un inel
nopţile sunt gaura din el
sunt foarte triste nopţile fără tine
zilele sunt ca un bătrân
dar nopţile – ca un bătrân care se împinge
în tramvai ca să ocupe un loc
sunt foarte negre nopţile fără tine
zilele strălucesc ca o pană de corb
nopţile – ca pana unui corb mort
sunt foarte nopţi nopţile fără tine
până şi zilele încep cu ele
picurii de transpirație sunt lacrimile/ corpului care suferă de cald//
scaunul tău are patru picioare
e un scaun mic, eu îţi dau de mâncare
mă priveşti atât de atentă, dar nu mă vezi
de crezut însă, înghiţi cu poftă ce-ţi dau să crezi
scaunul tău, să ştii, a rămas cu trei picioare
te jucai în weekend cu văr’tu mai mare
de-a doctorul, cel puţin aşa mi-ai zis
şi din joacă, nu ştiu cum, un picior i-aţi ucis
scaunul are acum doar două picioare
e un scaun trist, aproape că doare
ai plecat de ceva vreme la facultate
da, cred că o să-l mut în camera din spate
scaunul are acum un singur picior,
eu am împlinit vârsta aia de îmi e dor
e un scaun de bar, pe care doar te-ai urcat
şi, ce să vezi, tipeso, ai şi agăţat un băiat
scaunul tău nu mai are picioare
e un prosop, pe care, întinsă la soare
un el, acelaşi, sau poate unul mai curajos
ascultă vrăjit tot ce te-am învăţat mai frumos
părul, unghiile şi nisipul
când rămâne mic, şi slipul
perele, sânii, kilometrajul maşinii
soarele, cămilele şi beduinii
orarul aprozarului din stradă
oh-urile, ah-urile dintr-o serenadă
valurile, oh, valurile
cum bat ele malurile, ah, malurile
vântul, pală după pală
fumurile trase-n buda de la şcoală
gândurile adunându-se într-un ghem
cuţitul întinzând pe pâine gem,
toate măsoara timpul care trece
pân-o s-ajung şi eu nemuritor şi rece
eu nu ştiu mult sau puţin
ştiu tot
eu nu poate sau mai vedem
eu pot
până la tine nu urc sau cobor
ci merg
secundele trecute nu le uit, nu le memorez
ci le şterg
eu nu chem, nici nu strig;
eu aştept
nu pe spate, nu în fotoliu,
ci drept
eu nu văd sau aud
eu ştiu
dar oare te iubesc sau nu?
hm… ce hazliu.
de ce nu vii, de ce nu vii
să facem repede patru copii
de ce nu vii, de ce nu vii
să-ţi suflu în ureche ce nu ştii
de ce nu vii, de ce nu vii
să ne iubim în feluri mii
de ce nu vii, de ce nu vii
să ne diluam în varii aporii
de ce nu vii, de ce nu vii
să facem munţii-dealuri, şi apoi câmpii
de ce nu vii, de ce nu vii
de ce nu vii, prea bine ştiu, vai-vai
nu vii de frică c-o să vrei să stai
se iau doi ochi
de dimensiuni medii
şi proprietăţi normale;
se toarnă în ei baza
fericirii mele – zâmbetele tale;
apoi se adaugă acidul
distanţei dintre noi;
rezultă bineînţeles sare şi apă
în ambii ochi, sub fiecare pleoapă
du pace tedes parti
deun omdeo ide edeo par tedinti ne
ovre melu crurilesin tameste cate
cu vintelenu maiparsa
ai basens; apoi totul revine la normal
cuvintele redevin cuvinte;
tu redevii tu.
mâna mea dreaptă îmi face cafeaua atât de bună
tot ea îmi ţine umbrela pe timp de furtună
mâna mea dreaptă stă mereu în dreapta mea la masă
mă insoţeşte umilă, atentă, pe stradă, prin casă
mana mea dreaptă e bună la toate
uit-o, stă atât de frumos la soare, pe spate
mâna mea dreaptă chiar e mâna mea dreaptă
hotărâtă acum spre sânul tau se îndreaptă
am trimis-o personal să-ţi spună
că pe cerul senin se scaldă o lună
mă obsedează totuși gândul
că la-nceput n-a fost cuvântul
ci mângaierile sau vreun sărut fierbinte –
în ele poți să pui o mie de cuvinte
of, acest gând care mă obsedează
apare-ntotdeauna la amiază:
mi te imaginez când, ghemuindu-te la soare
ești gâdilată de o rază; te gândești la mine oare?
mă obsedează totuși gândul
că imposibilul și iminența fac cu rândul
într-un prestabilit roman cu foi veline
pe care îl tot umplu cu gândurile despre tine
mă obsedează totuși gândul
și sper să îl exorcizez zicându-l
că aș putea să trec, chiar azi, pe lângă tine
și să te privesc nepăsător, ca și cum ai fi oricine
imaginează-ţi iubirea
ca pe o mică şaretă facută dintr-un material
extrem de uşor, să zicem, speranţă,
trasă de doi fluturi;
când unul dintre fluturi – el, să zicem,
trage un pic mai încet la şaretă, tu
începi să te simţi încet-încet
(pentru că şareta e foarte uşoară)
obosită; pe distanţe lungi se poate ajunge
într-adevăr, la extenuare.
Dar noi, ăştia care tragem la şaretă din plăcere,
nu obişnuim să ne plângem
când şareta e un pic mai grea, nu?
chiar şi dac-o tragem la deal.
Pentru că ştim că dacă noi tragem
în ritmul nostru, maximul
de rău care se poate întâmpla
e ca celălalt fluture să se împiedice
şi să renunţe. Iar noi rămânem singuri
şi oh! atât de liberi trăgând
după noi o şaretă facută dintr-un material
atât de uşor, să-i zicem, speranţă.
m-au găsit norii
şi mi-au încălecat corpul cu umbrele lor
m-au găsit firele de iarbă
şi mi-au gâdilat urechile cu zgomotul lor teribil
m-a găsit gândul
că te pot face să dispari stingând lumina
m-a găsit marea
eram pe mal, citeam un eseu despre orbire
m-au găsit orele
şi mi s-au aşezat cuminţi ca pisicile în poală
m-au găsit lanuri de maci, nunţi de fluturi, stele căzătoare,
universul m-a găsit, scărpinându-se neglijent în buric,
m-a găsit însuşi david bowie,
m-ai găsit tu
când te-ai împiedicat și ai căzut în braţele mele
eu nu m-am găsit,
de mine mă pot ascunde cel mai bine.
tu eşti o doamnă de fier
şi ca orice doamnă de fier
ai în interior o altă doamnă de fier
care are în interior o altă doamnă de fier mai mică
care are în interior o fetiţă
pofticioasă
severă, corectă
cu aer fericit,
care se arată doar băieţeilor
încăpăţânaţi şi curioşi să afle ce are
pe dinauntru o doamnă de fier;
ce mă interesează pe mine
e să aflu ce are pe dinauntru
această fetiţă
poate un
vocea ei avea un hârâit
ca de ladă de zestre; şi într-adevăr
tot ce spunea era
atât de preţios
când fac un lucru frumos
mă hrănesc din el o vreme
apoi am nevoie să fac încă unul
şi încă unul;
lucrurile urâte mă urmăresc
în schimb, toată viaţa;
pentru că frumuseţea e trecătoare,
urâţenia, însă, nu.
tu ai un ghem
te joci cu el ca o pisică
imprevizibil ghem, imprevizibilă pisică,
tu ai un ghem
îl iei de un capăt
și îl deșiri ca să măsori distanțele
între tine și visele tale
într-o zi o să ajung la celălalt capăt
îți spui, acolo e sfârșitul,
așa îți spui,
tu ai un ghem
secundele trec,
tu ai un ghem făcut din fire de păr
milioane de fire păr, miliarde de fire păr
pe care le înnădești cu răbdare
ghemul crește,
secundele trec,
tu ai un ghem rotund ca un craniu cu niciun os
mai proeminent ca altul,
secundele trec,
eu am două andrele
poate sînt ochii
poate sînt brațele
poate sînt două cuvinte, le știi
cu care pot să croșetez
din ghemul tău o haină de blană de nurcă
am glumit, va fi de fapt un ceas,
da, o sa-ti crosetez un ceas care să măsoare
secundele care trec,
mai încet un pic decât
ceasul tău din berlin.
nu mai ninge cum ningea când eram mici
tu nu-mi mai zici ce obişnuiai să-mi zici
şi secunda parcă trece mai în pripă
grăbită pesemne să fie o clipă
până şi banalul coş de gunoi
s-a golit acum de antieroi
amorul e un antic urmaş al lui sex
sentimentele au fugit pe mail din plex
mersul s-a făcut fugă, fuga-goană
timpul e bani, banii-s icoană
cuvintele nu mai construiesc viitoruri, ci ziduri
dragostea noastră are mai şi mai multe riduri
mai știe
mai poate
mai înfloresc florile toate
mai verde
mai clar
decât mai, n-am alta habar
mai mult
mai intens,
mai e rock, restul sînt dance
mai a-hi
mai a-ho
şi de era dance, mai era o lună mișto
mai cireși
mai cărăbuși
decât ăia de mai, nu văzuși
m-ai ignorat
m-ai neiubit
până în ziua de mai când ne-am întâlnit