˙ɯǝod ʇsǝɔɐ ıʇıʇıɔ ɐs
ǝɯǝlqoɹd ıʇǝʌɐ ɐs o-u ıɔǝp
؛ɹǝɔ ǝɹds ǝlǝɹɐoıɔıd nɔ
ııƃuǝɹɔ ɐ ɐʇlɐlɐǝɔ ɐǝʇɹɐd ǝp
ıʇɐɹnzuɐds ɐʌ ıoʌ ɐɔ ɐuɯɐǝsuı
ʇuɐɯɐd ǝɹds ǝlǝɹɐoıɔıd nɔ
ɐƃuɐǝɹɔ o ǝp ɐɹnzuɐds ǝs ııuǝɯɐo ɹɐı
ɹǝɔ uı ıʇıɐɹʇ ıoʌ ıs
ʇuɐɯɐd ǝd ɔsǝıɐɹʇ ııuǝɯɐo ɐɔɐp
Etichetă: “reflectez”
Am găsit 281 poezii cu această etichetă.
7 comentarii
privind cerul
simţim ceea ce simt microorganismele
de pe fundul oceanelor când privesc suprafaţa
apei.
I can read your lips
I can read the letters
you write with your hips
I can read into your eyes
that you loved so many guys
I can read you midnight stories
I can read amidst your worries
I would read you as a book
in my mind’s quietest nook
but I’ll leave now, don’t you mind
‘cause love will only get me blind.
la green se joacă o piesă de teatru
teatrul se joacă de-a realitatea
realitatea se joacă zilnic cu oamenii
oamenii se joacă permanent cu timpul
timpul – cu feţele copiilor
copiii se joacă cu nervii părinţilor
părinţii se joacă din ce în ce mai puţin
puţinul se joacă de-a nimic
nimic nu se joacă mai frumos
ca privirea mea pe chipu-ţi gelos.
de la răsăritul soarelui care sînt
la apusul lunii care ești
una dintre bucuriile acestui pământ
e să credem profund în povești.
am un munte de regrete
toate legate de fete
dacă m-aş urca pe el
ar fi doar exces de zel.
mă tot uit la ceas;
ba e 11 şi puţin din amintirea ta
ba e 12 fără tine
s-a făcut 2 fix cu gândul la tine,
acum e 4 şi jumătate din ce-ar fi putut fi
dacă am fi rămas împreună.
omul avea nevoie de mare,
marea – de liniște
omul scria despre mare,
marea își săpa numele in stâncă
omul încerca să cuprindă marea cu ochii,
marea continua să fie de necuprins
omul naviga, surfa, cotrobăia prin mare,
marea se juca cu nisip, la malul mării
omul transpira picuri de mare,
marea nu avea nimic împotrivă
pentru că omul e șaptezeci și doi la sută apă
dar apa nu e nici un pic la sută om.
din părul tau scurt şi negru
cu aerul lui funebru
trebuia să-mi fi dat seama
şi să ma apuce teama
că la sfarşitul îmbrăţişării noastre
îmbrăţişarea se termină şi rămâne
sfârşitul.
nu vreau să ştiu ce muzică asculţi
nu vreau să aflu ce liceu ai făcut
nu vreau să-mi spui cum te cheamă
nu vreau să aud cum îmi umpli plapuma
cu respiraţia ta
nici să înţeleg divergenţele sânilor tăi
nici neuniforma arcuire a sprâncenelor;
nu-mi face cu ochiul. Te rog.
Aş putea înţelege totul despre tine.
Nu te demachia. Nu-ţi desface părul.
Nu-mi arata pistruii de pe umar.
Nu te gâdila. Nu roşi.
Nu fi caldă şi moale.
Nu îmi adormi în poale.
Nu vreau să știu cum dormi.
Vreau să mă pot îndrăgosti de tine şi mâine.
o secundă e cât te uiți fix la soare şi, gata, strănuţi
sau de când îl vezi pe james dean până să vrei să-l săruţi
o secundă îi ia lui mc solaar să zică patru cuvinte
o secundă e diferenţa între fierbe şi fierbinte
închizi ochii şi moţăi la film, cateva secunde, pe şest
şi-apoi le împarţi la cateva, egal o secundă şi nu-ţi dă cu rest
iar dacă vrei s-o vezi şi cum arată la chip
alege la întamplare din clepsidră un fir de nisip
o secundă e ultima picătura de ploaie
sau cât te gandeşti la când vei fi mamaie
tot o secundă durează până te decizi
să-i dai un brânci de pe umăr bietei omizi
când vinovată în ochi mă priveşti
e fix o secundă până clipeşti
o secundă ciudată ar fi aia în care nu te iubesc chiar deloc
dar pentru asta ar trebui să poţi opri timpul în loc.
licuricii, păcăliţi de privirile noastre,
când ne văd noaptea prin pădure
strigă – uite! vin licuricii
probabil, lupii merg la cinematografele lor
să vadă „Dansând cu oamenii”
când cârduri-cârduri mergem la Eforie
sîntem un soi de păsări călătoare
care nu ştiu să zboare
papagalii ştiu că oamenii, cu puţin
antrenament, ajung să vorbească binişor
fiarele trag de noi, fiarele, la sală
tuberozelor le place de noi, doar că
parcă sîntem prea dulcegăroşi
cimpanzeii ştiu că se trag din noi
şi că trăim în mari centre de reabilitare
numite oraşe
fluturii folosesc deseori expresia –
am oameni în stomac în perioadele de împerechere
cactuşii îşi sfătuiesc puii de cactus
să nu se apropie de noi, că le putem face rău
în faţa gunoaielor din iarbă, sîntem nişte gunoaie
iar culoarea roşie, de ne-ar putea privi în ochi
ar spune – ptiu! măi, să nu vă deochi
secundele
sînt picăturile de sânge
care curg încontinuu
prin venele
istoriei
tristeţea există
aşa cum mătreaţa există
ai tristeţe în par şi în barba
şi umerii tăi
sînt plini de tristeţe,
cum te mişti, cum împrăştii tristeţe în jur
tristeţea există
aşa cum herpesul există
eşti tristă în colţul gurii
pe cană, pe măr, pe şerveţel, cuvintele
care îți ies pe gură sînt triste
când săruţi, transmiţi tristeţea mai departe
tristeţea există
aşa cum negii există
ai o tristeţe vizibilă pe unul
dintre obraji,
niciun fond de ten n-o poate ascunde
când te privesc, ochii mi se opresc în ea
tristeţea există
aşa cum transpiraţia există
ai două pete mici de tristeţe în axile;
pe piept,
câteva picături de tristeţe au răzbătut prin tricou
cu cât te zbaţi mai tare să scapi, cu atât e mai abundentă
tristeţea există
şi nu e nimic de făcut, cu toate
antiperspirantele, acyclovirurile, intervenţiile chirurgicale cu laser şi şampoanele anti-mătreaţă din lume; trebuie să ne obişnuim cu ideea că tristeţea există, nu trebuie să ne fie ruşine cu ea.
stelele continuă să stea pe cer
femeile de la piaţă continuă să aşeze cartofii
cei mari în faţă şi să ţi-i pună în plasă pe cei mici,
din spate
vântul continuă să măture frunzele
în timp ce măturătorii continuă să stea
rezemaţi în cozile de mătură,
măturile continuă să se strice sub greutatea lor,
robinetul de la bucătărie continuă să picure
chinezeşte
peştii continuă să dea din buze
dar să nu-i audă nimeni
mamiferele continuă să nască pui vii
observ cu surprindere că lumea continuă
să fie la fel, deşi noi ne iubim
ieşit din comun de mult.
este intervalul de dinainte
să îți lipești corpul gol de al meu
reunit cu intervalul de după
ce îți lipești corpul gol de al meu
iubirea e patul din care cobori doar pe-o parte
e pagina albă dintr-o nescrisă carte
iubirea înseamnă să știi a face un nod de cravată
(bineînțeles, valabil în special de ești fată)
iubirea e patru urme de pași în zăpadă
sau doar o prizonieră sub pleoape ocheadă
e verbul pot conjugat la diateza inconștientă
e secunde fugind de alte secunde într-o goană dementă
iubirea e cerul sub care se întâmplă toate nedreptățile
banca pe care ai asculta încontinuu toate banalitățile
iubirea e liftul care ne urcă de la parter
în al nouălea cer
Iubirea e trei
iubirea e gay
iubirea e u
pentru că e partea comună a lui eu și tu
iubirea e da
adio, nu pa
și dacă mă mai gândesc puțin
n-ar trebui să se-ntâmple doar de sfântul valentin.
ne despart zile senine
ne despart câmpuri cu flori
munți de coji de clementine
cu miros de sărbători
kilometri de cerneală
stau acuma între noi
și chiar dacă-i virtuală
tot i-un ditamai șuvoi
‘nalt e zidul de reproșuri –
de nu ți se vede chipul
o fi oare plin de coșuri?
ce culoare ți-o fi slipul?
chiar acum, aici, în casă
un regret își face vrerea,
deși tot mai dureroasă
cum se știe, e tăcerea
dar știu, acum n-ai să mă contrazici –
e greu, iubito, cu relațiile la distanță
mai ales când eu sînt îmbufnat aici,
iar tu stai supărată dincolo de clanță
s-o apăs,
să n-o apăs?
fiecare om
uriaş sau gnom
are pe interior
la fel ca puloverele
o etichetă
pe care e scris
frumos, cu dichis
termenul de valabilitate;
mai exact, sînt precizate
numerele de utilizări
pentru care sînt prevăzute
diversele noastre
funcţii şi organe
oase şi timpane;
eu mi-am descoperit-o
din întâmplare
fiind puţin întors pe dos
pe plan amoros;
citind-o, am aflat că
inima mea mai rezistă la
şase despărţiri
de orice natură
şi de orice anvergură
ficatul –
la douazeci şi una de nopţi
de beţie,
urechile mele mai pot
îndura opt mii unsprezece
cuvinte de reproş
sexul meu – încă XXX
partide de amor
indiferent de dormitor
iar ochii mei
te-ar putea privi la nesfârşit
făcînd ceva afurisit,
iubito
frica de spart bibelouri și pahare
de când eram mic și n-aveam stare
frica de cleiosul întuneric
și de dubitativul teleferic
frica de zbor cu avionul
sau să n-o fac pe bufonul
teama de apă prea adâncă
dar și de marginea de stâncă
spaima c-o să ies pe primul loc
teama firească de zbang, trosc și poc,
că n-o să ne-ajungă dulceața de fragi
sau că îmi zâmbesc fals cei dragi
răutatea celor din jur mă face-anxios
ca și visul că ma sărută pe gură un mustăcios
mi-e frică de știi, mă gândeam să mă mut la tine
și de cum ai putut să-mi faci asta, să-ți fie rușine
mi-e teamă de forma înșelătoare-a lui 2
ca și de pronumele personal efemer noi
mi-e frică de verbele la viitor
conjugate după, fumând, pe covor
sînt timorat într-un lan nesfârșit de secară
și mi-e frică nu de ratare, cât de șutul in bară
iar când mă uit in ochii tăi umezi, limpezi și mari
mi-e c-o să cad în ei și-or să mă pescuiască niște pescari.