hai să nu ne mai minţim

tristeţea există
aşa cum mătreaţa există
ai tristeţe în par şi în barba
şi umerii tăi
sînt plini de tristeţe,
cum te mişti, cum împrăştii tristeţe în jur

tristeţea există
aşa cum herpesul există
eşti tristă în colţul gurii
pe cană, pe măr, pe şerveţel, cuvintele
care îți ies pe gură sînt triste
când săruţi, transmiţi tristeţea mai departe

tristeţea există
aşa cum negii există
ai o tristeţe vizibilă pe unul
dintre obraji,
niciun fond de ten n-o poate ascunde
când te privesc, ochii mi se opresc în ea

tristeţea există
aşa cum transpiraţia există
ai două pete mici de tristeţe în axile;
pe piept,
câteva picături de tristeţe au răzbătut prin tricou
cu cât te zbaţi mai tare să scapi, cu atât e mai abundentă

tristeţea există
şi nu e nimic de făcut, cu toate
antiperspirantele, acyclovirurile, intervenţiile chirurgicale cu laser şi şampoanele anti-mătreaţă din lume; trebuie să ne obişnuim cu ideea că tristeţea există, nu trebuie să ne fie ruşine cu ea.

albez | observez | reflectez
joi
14 comentarii

Comentarii

Asa-i, dar o mica bucurie acolo unde e o mare tristete e ca o picatura de pic pe o coala de cerneala 🙂

Pe unii tristetea ii insoteste ca un mic animal de companie,/
Altii, norocosi, au talentul de a-si darui zilnic cite-o bucurie.
Intr-o viata de om, tristetea si bucuria sint fenomene trecatoare,/vin si pleaca precum pasarile calatoare.

da, doar că bucuria e larg acceptată/
în timp ce tristețea e ascunsă și înfierată//

Tristetea e cauza inconstientei umane..putini mai traiesc in prezent, putini simt viata..majoritatea traiesc in sabloane, in goana dupa bani sa-si satisfaca propriul EGO..iar apoi multe nu reusesc sa le faca..si apar dezamagirile, tristetile, frustrarile..
Felicitari pentru acest site si pentru frumoasele poezi. O sa promovez si eu daca nu va deranjeaza evenimentul de la Carturesti..
Numai bine!

Triștii se pot aduna in stoluri separate,/
Macar ei intre ei isi vor face mîhnirile acceptate.

mie , ( şi pe mine ) un zgribulit de oftat
îmi spune ( şi mă spune ) cît un pogon de filosofat …..

din tristete ma hranesc cateodata,
ma invelesc cu lacrimi si urlet
si ma reasez pe o alta bucata a secundei
incercand sa regasesc timpul dintâi
si secunda uitată …
tristetea mea e etalată
niciodată uitată
mereu însângerată
și câteodată …
se scurge prin vene, prin piele și unghii
și se așterne involburată
pe piele,
desenând râuri, cascade
și lacuri înnegurate …
cu toate astea o iubesc,
pentru ca ma face sa fiu ceea ce sunt
și ce simt …
si altfel nici n-as sti sa exist …
P.S. în schimb ma bucur ca tu sti sa scrii atat de frumos si de cald, asa cum eu nu am stiut niciodata

ra, bucuria pe care ti-o provoc,
sper sa fie mai consistenta
decat tristetea din care te hranesti
cateodata

cateodata minciuna e adevar,
cum si adevarul e cateodata minciuna,
iar cel mai simplu exemplu
e iubirea de conjunctura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *