Poezie

când se lasă sara

tipele se îmbracă subţire, tu – gros
ele au ce nu ai tu – glasul mieros

ai putea să fii, să zicem o actriţă
tu insişti să mai rămâi o vreme fetiţă

deşi eu îţi spun şi tu înţelegi lucruri pe care
cu greu le poate înţelege chiar un om mare

urechile tale ştiu chestii pe care vrei
să nu le spună vreodată unor cercei

prietenii îmi fac fel şi fel de cadouri, tu – nu
singurul cadou pe care l-am primit de la tine eşti tu

oamenii cred că e normal să faci lucruri normale
tu mă mângâi prin păr doar ca să-ţi spun lucruri banale

mâna mea dreaptă

mâna mea dreaptă îmi face cafeaua atât de bună
tot ea îmi ţine umbrela pe timp de furtună

mâna mea dreaptă stă mereu în dreapta mea la masă
mă insoţeşte umilă, atentă, pe stradă, prin casă

mana mea dreaptă e bună la toate
uit-o, stă atât de frumos la soare, pe spate

mâna mea dreaptă chiar e mâna mea dreaptă
hotărâtă acum spre sânul tau se îndreaptă

am trimis-o personal să-ţi spună
că pe cerul senin se scaldă o lună

visul

ne întâlnim goi amândoi, în câmp
în zare, vezi? copacul cel tâmp
cu braţele-i întinse către cer
aşteaptă ploaia fără pic de fler

e soare; jenate, florile de mac
îşi pleacă capul să te-mbrac
în mângâieri nepricepute
cu degetele mele mute

ai ochii-nchişi, pulpele moi
le-ncolăceşti pe mine, ba pe noi
picioarele mele se înfig în pământ
îţi pun buzele pe ale mele şi cânt

ce soare e şi ce-am mai vrea să fugim
la umbra acelui copac să ne amăgim
dar picioarele mele au prins deja rădăcini,
tu eşti una dintre multele mele tulpini

ai frunze pe umeri, sevă prin coapse
înveţi să faci fotosinteză-n sinapse
sîntem un copac tâmp, cu braţele către cer
aşteptând ploaia fără pic de fler.

mă obsedează totuși gânduri

mă obsedează totuși gândul
că la-nceput n-a fost cuvântul
ci mângaierile sau vreun sărut fierbinte –
în ele poți să pui o mie de cuvinte

of, acest gând care mă obsedează
apare-ntotdeauna la amiază:
mi te imaginez când, ghemuindu-te la soare
ești gâdilată de o rază; te gândești la mine oare?

mă obsedează totuși gândul
că imposibilul și iminența fac cu rândul
într-un prestabilit roman cu foi veline
pe care îl tot umplu cu gândurile despre tine

mă obsedează totuși gândul
și sper să îl exorcizez zicându-l
că aș putea să trec, chiar azi, pe lângă tine
și să te privesc nepăsător, ca și cum ai fi oricine

dragă tu

imaginează-ţi iubirea
ca pe o mică şaretă facută dintr-un material
extrem de uşor, să zicem, speranţă,
trasă de doi fluturi;
când unul dintre fluturi – el, să zicem,
trage un pic mai încet la şaretă, tu
începi să te simţi încet-încet
(pentru că şareta e foarte uşoară)
obosită; pe distanţe lungi se poate ajunge
într-adevăr, la extenuare.
Dar noi, ăştia care tragem la şaretă din plăcere,
nu obişnuim să ne plângem
când şareta e un pic mai grea, nu?
chiar şi dac-o tragem la deal.
Pentru că ştim că dacă noi tragem
în ritmul nostru, maximul
de rău care se poate întâmpla
e ca celălalt fluture să se împiedice
şi să renunţe. Iar noi rămânem singuri
şi oh! atât de liberi trăgând
după noi o şaretă facută dintr-un material
atât de uşor, să-i zicem, speranţă.

autocunoaştere

m-au găsit norii
şi mi-au încălecat corpul cu umbrele lor
m-au găsit firele de iarbă
şi mi-au gâdilat urechile cu zgomotul lor teribil
m-a găsit gândul
că te pot face să dispari stingând lumina
m-a găsit marea
eram pe mal, citeam un eseu despre orbire
m-au găsit orele
şi mi s-au aşezat cuminţi ca pisicile în poală
m-au găsit lanuri de maci, nunţi de fluturi, stele căzătoare,
universul m-a găsit, scărpinându-se neglijent în buric,
m-a găsit însuşi david bowie,
m-ai găsit tu
când te-ai împiedicat și ai căzut în braţele mele
eu nu m-am găsit,
de mine mă pot ascunde cel mai bine.

#92

cereti-mi sa va spun orice despre carnage
despre cât de mult mi-a plăcut
de ce
ce mâncam în timp ce mă uitam la el
ce idee mi-a dat
ce zi era
la ce secundă are polanski un cameo
dar nu mă întrebați
cine mi s-a părut că a jucat
cel mai bine

filozofica dilemă

când te-am văzut, am rămas pesemne cu gura căscată
şi am înghiţit un fluture
de noapte;
acum, de fiecare dată când apari
se aprinde în mine o lumină care
îl agită teribil şi începe să se izbească de pereţii de mobilele de podeaua de geamurile interiorului meu
flup-flup, flup-flup, inima îmi bate mai tare
tu îmi spui că oricum n-are cum să trăiască
prea mult, e un fluture efemer
dar ce e mai efemer,
o viaţă de fluture?
o viaţă de om?

fost-a

sînt bolnav
toată fiinţa mă doare
ochii tăi mă înjunghie de mă ia cu ameţeală,
cu acele priviri, acele priviri care îmi cer socoteală
pleoapele tale, jaluzele bătrâne atât de uzate
hârâie, scârţâie, mă zgârie când cad, când sînt ridicate
ma dor foarte tare mâinile tale, mâinile tale frumoase
care acum frământă alte aluaturi din carne şi oase
mi se pun cârcei în pulpele tale însorite
care acum urcă alţi munţi, încolăcesc alte ispite
pielea ta maron mi se usucă şi crapă
închis în tine, bâjbâi după o trapă
fost-a o vreme când nu erai fiinţa mea
fost-a o vreme când nu erai
oare cum eram
când nu erai

inelul vicios

una dintre bijuteriile tale preferate e
un cerc vicios; te joci cu el când discuţi,
când gândeşti, când mă priveşti;
inconştient, îl pui pe braţ,
câteodată îl lărgeşti un pic şi
îl aşezi la gât, dar cel mai des
îl ţii pe degete;
la o privire superficială
seamănă cu o verighetă, aşa că lumea
crede că eşti căsătorită şi te lasă în pace;

pe interiorul lui stă gravat
cu litere de mână umplute cu praf de timp –
te iubesc dacă mă iubeşti

infinite matrioska

tu eşti o doamnă de fier
şi ca orice doamnă de fier
ai în interior o altă doamnă de fier
care are în interior o altă doamnă de fier mai mică
care are în interior o fetiţă
pofticioasă
severă, corectă
cu aer fericit,
care se arată doar băieţeilor
încăpăţânaţi şi curioşi să afle ce are
pe dinauntru o doamnă de fier;
ce mă interesează pe mine
e să aflu ce are pe dinauntru
această fetiţă
poate un

Ai #16

cercetam ochii ei ca
pe un plan de evacuare
dintr-o clădire în flăcări
iar ea mă privea cum te priveşte
un plan de evacuare dintr-o clădire în flăcări –
ireproşabil, distant, neimplicat.

uimite clipele

abia dacă mai articulează
oau-oau când ne văd
în loc de tic-tac

speriate clipele
se dau la o parte din faţa iubirii
noastre de parcă ar fi iepuri
în faţa unui tren de viteză gonind
cu farurile stinse

pierdute clipele
când nu sîntem îmbrăţişaţi,
nici măcar nu mai ajung
la biroul clipelor pierdute şi găsite

magice clipele
care aduc pe figura ta un zâmbet
mai pur decât un porumbel
alb scos din joben

infinite clipele
pe care le tot dau la o parte
mă iubeşte, nu mă iubeşte
mă iubeşte, nu mă iubeşte

asteptând-o pe ultima,
există, nu există, există?

truisme

norii sînt pe cer
timpul trece
fluviile se varsă în mare
dulciurile strică dinţii
caii, tot cai
ferigi sînt peste douăzeci de mii de specii
ulan bator este capitala mongoliei
câinii latră
la tropice e cald
pluralul lui piuă e pive
pinguinii sînt alb cu negru
am dus eu gunoiul
te iubesc

fundul tău desenează puncte puncte

c.â.n.d p.l.e.c.i d.e l.â.n.g.ă m.i.n.e
d.e p.i.l.d.ă l.a b.a.i.e
r.ă.m.â.n a.t.â.t d.e p.r.i.n.s
î.n v.e.r.t.i.j.u.l f.u.n.d.u.l.u.i t.ă.u
c.a.r.e î.m.i d.e.s.e.n.e.a.z.ă f.e.l.u.r.i
î.n c.a.r.e a.i v.r.e.a s.ă n.e i.u.b.i.m
î.n.c.â.t s.i.m.t. n.e.v.o.i.a s.ă i.a.u
o s.c.u.r.t.ă p.a.u.z.ă c.â.n.d
v.o.r.b.e.s.c d.e.s.p.r.e a.s.t.a
d.u.p.ă f.i.e.c.a.r.e l.i.t.e.r.ă.

când ne-am cunoscut

în mijloc de mai, a nins
cu flori de uimire,
cu fulgi de ne-am atins

în mijloc de mai, a nins, vai
cu stropi de ocheadă
cu particule mici de mai stai

și ce-a mai nins în luna lui mai
cu petale albe de sfială,
cu visele tale erotice cu oameni și cai

a trebuit să ne îmbrăcăm gros în luna lui mai
tu – cu buzele mele călduroase și moi
eu – cu aburul fericit care se ridica din noi

tu ai, eu am, noi am putea avea

tu ai un ghem
te joci cu el ca o pisică
imprevizibil ghem, imprevizibilă pisică,
tu ai un ghem
îl iei de un capăt
și îl deșiri ca să măsori distanțele
între tine și visele tale
într-o zi o să ajung la celălalt capăt
îți spui, acolo e sfârșitul,
așa îți spui,
tu ai un ghem
secundele trec,
tu ai un ghem făcut din fire de păr
milioane de fire păr, miliarde de fire păr
pe care le înnădești cu răbdare
ghemul crește,
secundele trec,
tu ai un ghem rotund ca un craniu cu niciun os
mai proeminent ca altul,
secundele trec,
eu am două andrele
poate sînt ochii
poate sînt brațele
poate sînt două cuvinte, le știi
cu care pot să croșetez
din ghemul tău o haină de blană de nurcă

am glumit, va fi de fapt un ceas,
da, o sa-ti crosetez un ceas care să măsoare
secundele care trec,
mai încet un pic decât
ceasul tău din berlin.