Etichetă: “lovez”

Am găsit 495 poezii cu această etichetă.

din gândurile unui sfântvalentinic

ce să-i fac cadou
să-i iau un bibelou?
sau ceva pentru birou?
ia-i, tu, un sacou
nu, că nu prea poartă
ia-i ceva de artă
o natură moartă
nu, c-o las tablou;
of, ce să-i fac cadou,
poate un stilou?
du-o la bistrou
și fă-i o surpriză
ca s-o ții în priză;
dacă-mi face-o criză?
iar mă scoți la masă
nu-ți mai place-acasă?
știi că-i anxioasă
of, ce să-i fac cadou
cadou, dou, ou, ou
na, c-acu’ e cu ecou;
ntz, sînt un mare bou,
deja-i șase seara
uite-mi sting țigara
că m-apucă primăvara
și mă duc la mall
dau o tură de control
așa, pe domol,
îi găsesc eu un cadou
de să par supererou
s-o dau pe spate, din nou.

auzi, da’ ce-ar fi
ca de sfântul valentin
sa-i faci cadou iubire
în celelalte zile, așa, câte puțin?

sînt zile și zile

doamne, sînt zile pe care ochii mai bine nu le-ar vedea
sînt zile pe care nu le poți da de la tine, ca-ntr-o manea
dar și zile în care fericirea ți se zbate în piept
ca un pește pe uscatul cel nesfârșit și nedrept

sînt acele zile în care toată ziua e noapte
de nu te mai scot la lumină nici zâmbet, nici șoapte
sau cele în care te trezești și luminezi ca un bec
uitat aprins peste zi, auzi tu, ce zevzec

sînt zile așa pline că s-ar putea scrie despre ele
zile întregi, volume întregi, dar sînt și cele
în care singurul lucru cu adevărat important
e că ți-ai luat un nou antiperspirant

sînt zilele alea în care nu se face noapte niciodată
și cele în care bei peste doi litri de apă plată
sînt zilele în care te uiți dimineața la șifonier
pierdut, ca la un colț albastru de cer

azi, de exemplu e ziua în care m-am trezit
cu un chef cât ziua de lungă doar de iubit

sms96

dacă viața ar fi o clepsidră cu nisip/ noi doi am face plajă pe grămăjoara cea de sus, în slip//

poezia lungă despre noi

m-am hotărât să scriu o poezie lungă despre noi,
o poezie care să înceapă în mintea mea și să se
continue pe buzele tale;
dar, de fapt, poezia nu începe în mintea mea
pentru că poezia nu se naște în cap
ci e peste tot în jurul nostru, pe stradă
pe case, printre nori sau între degetele de la picioare;
așadar poezia n-are cum să înceapă
în mintea mea, ci în lumea din jurul meu,
adică în tine.
reiau.
m-am hotărât să scriu o poezie lungă despre noi,
o poezie care să înceapă în privirea ta și să continue
în mintea mea ca mai apoi să continue pe buzele tale;
și totuși, dacă mă uit în privirea ta, mă văd într-un fel
sau altul, pe mine. În spatele ochilor tăi sînt eu.
deci.
m-am hotărât să scriu o poezie lungă despre noi,
o poezie care să înceapă în mine și să continue în privirea ta,
de unde ar ajunge în mintea mea ca mai apoi să se încheie
pe buzele tale. Deci, până la urmă, începe în mine.
Dar eu n-aș fi ceea ce sînt
fără tine.

Și uite-așa poezia cea lungă despre noi
a ajuns să meargă destul de greoi
blocându-se în eterna întrebare
ce-a fost mai întâi: muza sau poetul, oare?

mărturisire

mi-am scăldat mâinile în bogățiile
diverselor corpuri, da, e adevărat,
am luat cu ambele mâini tot ce mi-au dat
și dacă a fost cazul, am și furat

am atins frumosul cu ochii, cu mâinile,
cu șoldurile, cu tălpile, cu pieptul
am sărutat mâini și ochi și șolduri
și tălpi și piepturi și corpuri

am îmbrățișat cu mintea compromisuri de neconceput,
am băut suferință până n-am mai putut
privirea mea știe acum să discearnă
forma sânilor în spatele unui pulovăr de iarnă

m-am antrenat toată viața să te cunosc;
bună, iubito

mai știi, iubito?

eu eram îmbracat în imprevizibil
tu – în neputința de a te opune
am mâncat la prânz puțin indicibil
apoi am făcut o baie de afecțiune

seara ne-am culcat pe un pat
de nespusă, preacurată bucurie
dimineață, tu – fermecată, eu – fascinat
ne-am trezit încălțați în soț și soție

rugăminte

schimbă-ți te rog felul de a fi
nu se potrivește cu niciun cuvânt cunoscut
ba schimbă-ți tu felul de a vorbi,
și s-a retras la loc, în filmul ei mut

iubirea îți dă, iubirea îți ia

iubirea îți dă sentimentul că ești mai bun
penele scârțâie pe tine, falnic păun
ochii tăi și cerul ajung să se cunoască intim
te simți special ca un număr par și prim

iubirea te face să fii mai puternic
îmbraca în irezistibil tot ce ai mai nemernic
îți face ochii să lumineze în noapte
și înmoaie în afrodisiac nevinovate șoapte

iubirea te face să plutești
printre nori și alte chestii păsărești
să confunzi planetele între ele
și să vezi dincolo de cer prin stele

așa că într-o zi când va trebui doar să mergi, neapărat
să nu te miri dacă n-o să reușești, pentru că ai uitat

tu dormi, eu dorm

undeva, între umerii tăi care dorm atât de frumos
undeva, sub claviculă, nu acolo, un pic mai jos
inima ta bate acum ceva mai rar
fără poate, fără oare și fără vreun dar
celulele tale se odihnesc
pleoapele se țin în brațe ca doi prieteni
care nu s-au văzut de mult
părul tău nu mai face valuri
degetele tale obosite să tot bată
în clipele zilei de azi, s-au oprit
undeva, acolo, între sânii tăi mici
printre fericiri, neputințe și frici
undeva, acolo sînt eu
și când dormi tu, o bucată din mine
o să doarmă mereu.

de ce nu m-am îndrăgostit

nu de fundul tău superb
nu de sufletu-ți imberb
nu de ochii tăi adânci
care fac bărbații țânci

nu de inima ta mare
nici de lungile-ți picioare
nu de pașii tăi hei-hei
de m-aș așeza sub ei

nu de degetele tale, nici
care-l au pe vino-aici
și bineînțeles că nu,
nici de umeri, știi și tu

nu de felul tău de-a fi
nici de cum îl zici pe și
nici de cum stai într-o rână
sau de puful de pe mână

nu de starea ta de bine
nici de cum mă schimbi pe mine
nu de ale tale zâmbete solare
hm, ce să fie totuși, oare

sms91

iubito, ți-am lăsat pe masa din bucătărie un pahar cu lapte/ o cutie cu prăjiturele, o tandrețe și câteva șoapte//

geometria iubirii

se dă o dreaptă AB
care ne unește, știi tu de ce
se mai dă un punct C, e punctul în care
ne agățăm sufletele când mergem la culcare

împreună ele formează un plan unic

îl vezi? e un plan nesfârșit
cam cât senzația mea de a fi iubit
un plan cât o foaie gigantică de hârtie
pe care putem desena tot ce-a fost, ce-o să fie

ca într-o uriașă agendă a relației

putem desena toate sferele în care îți umblă capul
și piramidele de nisip în care mi se afunda-va șlapul
toate prismele prin care privim răsăritul
și cubul pe care vom sta admirând împreună sfârșitul

ca pe un film prea bun ca să se termine cu happyend

promiți?

dă-mi echilibru și îți dau carul mare
hrănește-mă cu senin, eu ți-l pun în mâncare
adapă-mă cu liniște si voi fi oceanul în care nu te vei îneca niciodată
fii însetată de mine și obrajii noștri nu vor mai bea apă sărată

fenomenatura

când copacii se plictisesc să mestece seva
li se face toamnă și încep să scuipe frunze
când cerul se taie din greșeală cu lumină,
rana de pe abdomenul lui se face rogvaiv
când îngerii se bat cu perne, ninge
cu fulgi mari sau mici, în funcție de perne;
când fluturilor li se face teamă de zbor
intră în panică și se naște vântul
când e secetă, se bronzează pământul
când cineva uită dopul scos în ocean, se face vârtej
iar cutremur e când toți poneii ies simultan în manej
e eclipsă ca soarele să se scobească în nas
și fulgeră noaptea când zeii se uită la ceas;
și iubito,
când ne strângem în brațe până transpirăm substanțial
în lumea acarienilor care ne înconjoară, plouă torențial

femeile nu iubesc bărbații fricoși

e pur și simplu o chestie animalică
venită din ancestrala peșteră în care
ei veneau obosiți, cu capsa pusă de la vânătoare
iar ele îi așteptau cuminți, cu mâncare;
bărbații nu trebuie să fie fricoși, că nu vânează bine
iar femeile când simt altă frică decât a lor, nu le convine;

când îți spun că mi-e frică să nu te sufoc cu iubirea mea
simt că de fapt te topești puțin câte puțin, ca o acadea;
în fața mea, în mâinile mele
dispari în văzduh, printre zăbrele
din închisoarea pe care am construit-o împreună
să ne iubim în ea sau să înfulecăm popcorn cu ochii la lună

să dormim, acum

ne-am iubit până în zori
când am pus apă la flori
apoi ne-am iubit din nou
mult, tare și cu ecou

am întors iubirea pe toate părțile
ne-am învățat pe de rost hărțile
sufletelor noastre întortocheate
să ne putem iubi cu pleoapele lăsate

ne-am iubit cu mâinile, cu picioarele
ne-au mângâiat pe spate și luna și soarele
ne-am iubit de am umplut un volum
de versuri; iubito, să dormim un pic, acum.

iubită-mea e o oglindă defectă

mă uit în ochii ei și mă văd pe mine
cu câteva secunde mai frumos
îi privesc buzele,
ea îmi sărută privirea
întind degetul către ea, ea întinde
degetul către mine,
eu îi aranjez o mângâiere pe față,
ea îmi arată cu degetul cât de frumos sînt
chiar.
iubito, iubito,
cine e cel mai frumos din împărăție?
oi fi tu cel mai frumos, îmi răspunde,
dar iubirea noastră parcă e un pic mai frumoasă

sms89

când știu că mai e doar noaptea asta și mâine apari/ sînt febril de parcă tre’ să plec în tabară la năvodari//

scuzată-mi fie ignoranța

iubito n-am luat niciodată cocaină
până să te știu
abia acum am început să-l confund
pe devreme cu târziu

n-am crezut în astrologie până să
îmi găsesc ascendentul în tine
și nici n-am făcut niciodată
ochi dulci la manechine

am crezut că sentimentul de nemurire
e doar o stare temporară
și că mi se poate trage
de la o banală țigară

priveam fenomenele paranormale
cu un zâmbet malițios
acum aș merge
până la piramide pe jos

n-am știut că tipul mai bun
care visam să fiu
are tot ochi căprui, tot umeri nu prea largi
și părul castaniu.

Nu, n-am știut, scuzată-mi fie ignoranța
și de data asta, tu să fii instanța

baiatul care nu știa ce-i tristețea

cunosc un băiat care nu putea fi trist
îi placeau și cornulețele fără gust de la cora
dar și apusurile ratate; se bucura și când lua
bătaie echipa lui preferată de fotbal
dar și când pierdea.
cunosc un băiat care nu știa să fie trist
pur și simplu, termina cele mai triste filme
cu un zâmbet în colțul gurii; i se ardea mâncarea,
izbucnea în râs; și ce râs sincer avea.
cunosc acest băiat care nu era trist niciodată
se topea omul de zăpadă din fața casei
el îi făcea cu ochiul soarelui; ploua afară,
el ieșea să danseze; răcea – se bucura
că îi crește temperatura; îi creștea temperatura,
se bucura că se face cald în casă.

cunosc un băiat care nu era trist niciodată
pentru că el, la rândul lui cunoscuse o fată

ce mai fac