iubito n-am luat niciodată cocaină
până să te știu
abia acum am început să-l confund
pe devreme cu târziu
n-am crezut în astrologie până să
îmi găsesc ascendentul în tine
și nici n-am făcut niciodată
ochi dulci la manechine
am crezut că sentimentul de nemurire
e doar o stare temporară
și că mi se poate trage
de la o banală țigară
priveam fenomenele paranormale
cu un zâmbet malițios
acum aș merge
până la piramide pe jos
n-am știut că tipul mai bun
care visam să fiu
are tot ochi căprui, tot umeri nu prea largi
și părul castaniu.
Nu, n-am știut, scuzată-mi fie ignoranța
și de data asta, tu să fii instanța