când copacii se plictisesc să mestece seva
li se face toamnă și încep să scuipe frunze
când cerul se taie din greșeală cu lumină,
rana de pe abdomenul lui se face rogvaiv
când îngerii se bat cu perne, ninge
cu fulgi mari sau mici, în funcție de perne;
când fluturilor li se face teamă de zbor
intră în panică și se naște vântul
când e secetă, se bronzează pământul
când cineva uită dopul scos în ocean, se face vârtej
iar cutremur e când toți poneii ies simultan în manej
e eclipsă ca soarele să se scobească în nas
și fulgeră noaptea când zeii se uită la ceas;
și iubito,
când ne strângem în brațe până transpirăm substanțial
în lumea acarienilor care ne înconjoară, plouă torențial
fenomenatura
Comentarii
ʚįɞ
imi place..cred ca te voi cita in curand 🙂
hihi:”>
..o metafora deosebita despre vreme… si vremuri…!!!
esti extraordinar!!!
!!!
Impecabil poem!
Asta… asta-i cum puține îs! 🙂
Când te saturi să mesteci cuvintele scuipi poezii întocmai ca albinuțele care scuipă miere după ce-au mestecat nectar si polen?
@Evanaiva
așa e, m-ai prins
Wow, banuiesc ca Iv si Eva se cunosc indeaproape, de-si permit atitea contondente… 🙂
ups! cred ca am incarcat borcanele…
Îmi pare rau ca nu mi-a iesit surpriza. Am inregistrat doua dintre poeziile tale. Le gasesti pe blogul meu. Este o modalitate de a promova poezia buna, recitamd-o. ave