poezia lungă despre noi

m-am hotărât să scriu o poezie lungă despre noi,
o poezie care să înceapă în mintea mea și să se
continue pe buzele tale;
dar, de fapt, poezia nu începe în mintea mea
pentru că poezia nu se naște în cap
ci e peste tot în jurul nostru, pe stradă
pe case, printre nori sau între degetele de la picioare;
așadar poezia n-are cum să înceapă
în mintea mea, ci în lumea din jurul meu,
adică în tine.
reiau.
m-am hotărât să scriu o poezie lungă despre noi,
o poezie care să înceapă în privirea ta și să continue
în mintea mea ca mai apoi să continue pe buzele tale;
și totuși, dacă mă uit în privirea ta, mă văd într-un fel
sau altul, pe mine. În spatele ochilor tăi sînt eu.
deci.
m-am hotărât să scriu o poezie lungă despre noi,
o poezie care să înceapă în mine și să continue în privirea ta,
de unde ar ajunge în mintea mea ca mai apoi să se încheie
pe buzele tale. Deci, până la urmă, începe în mine.
Dar eu n-aș fi ceea ce sînt
fără tine.

Și uite-așa poezia cea lungă despre noi
a ajuns să meargă destul de greoi
blocându-se în eterna întrebare
ce-a fost mai întâi: muza sau poetul, oare?

chestionez | lovez
miercuri
10 comentarii

Comentarii

„În spatele ochilor tăi sînt eu” => sincronicitate&contopire => muza SI poet 🙂

O metafizică încurcată între născător și născut, între conținător și conținut, din care n-ai cum să ieși fără să tai nodul gordian, nemaipăsându-ți de priorități. In iubire și în creație unu și cu unu nu mai fac doi, ci dau rezultate surprinzătoare: poți obține tot unu (în poezie) sau poți obține trei (în iubire).

parerea mea este ca… poezia exista in noi chiar daca nu multi o recunoastem. exista in texturile pe care le simtim cu degetele cand atingem ceva, in ochii nostrii cand privim dimineata spre cerul inrosit de rasaritul soarelui, inauntrul nostru cand trecem de la o stare la alta… exista peste tot.

Creationismul le ordoneaza cam asa:/
La inceput a fost Cuvintul, apoi Poetul./
In Paradis el huzurea pina a inceput Muza a-l angoasa. 🙂

când întrebarea este -aşa de grea , răspunsul e pe -aproape , e colea ; la început de tot erau reptile , născute tot din ouăle subtile , de peşti , apoi din ele păsăret cu pene , pe urmă pegaşi tot înaripaţi , la coada lor atâţia inspiraţi … că -a trebuit să fie asistaţi …

Iubitule, eu simt ca poezia asta ne scrie ea pe noi, sa stii!
A furat cerneala de la o caracatita cu zece membre
(Papirusul este panza din jurul egiptenilor facuti mumii)
Si s-a pus pe asternut versuri din lumina si tenebre.
E o poezie mai veche decat lumea si pamantul
Pe care in zadar te chinui tu sa o cuprinzi cu gandul!
Incepe dinainte de Adam cel las si Eva cea pacatoasa
Si se va termina multe milenii dupa moartea noastra.
Acum nu te speria, nu conteaza cine a fost primul,
Lasa poezia sa-si urmeze firul
Nu te impiedica de un troheu
Nu cenzura un vers mai greu
De gasesti o licenta poetica necuviincioasa
Iart-o! E doar putin…licentionsa!
Nu forta rima! Se poate rupe, biata de ea
In figuri de stil cum n-a vazut nici epopeea
Nu da cu ritmul de perete
Chiar daca nu are picioarele perfecte
Si mai ales, iubitule, nu-ti fa griji pentru masura!
Nu-mi numara silabele scoase pe gura
Da-i voie accentului sa se aseze pe buzele noastre
Cum s-ar aseza albinele pe irealele flori albastre
Nu-mi masura strofele, conteaza daca azi e sextina?
Poate maine poezia va fi evanghelie crestina!
Hai mai bine sa fim atenti la ce are ea sa ne invete
Despre ceea ce in spatele ochilor nostri se urzeste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *