mă gândesc la tine de când eram adolescent
și îmi legănam picioarele pe marginea patului
ascultând bolnav inchipuit de moliere la patefon.
de atunci mă gândesc la tine
și abia acum am ajuns să te ating.
au trecut douăzeci și ceva de ani de atunci
până în leagănul brațelor tale.
acum ești aici, dovadă mustața din părul tău
pe care mi-o pun la nas cât dormi.
mă legăn în continuare ascultând
cum îmi dai și îmi iei iubirea cu fiecare respirație.
afară e noapte, în mintea mea e foarte multă lumină.
Etichetă: “lovez”
Am găsit 495 poezii cu această etichetă.
3 comentarii
dormi ca o valiză plină cu haine curate –
fuste, pulovere, cămăși, impecabil pliate
în fiecare noapte pleci într-o călătorie
noaptea asta oare, unde-o să mai fie?
ești frumoasă ca o după amiază de vineri
miroși a liniște, prin piele îți ies aburi
de om cald, gătit în casă.
îmi umplu nările cu aerul pe care îl respiri
și mi se face foame de tine.
mă voi hrăni din tine până seara tărziu
apoi mă voi așeza
lângă ce-a mai ramas din tine, pe masă
și vom lăsa definitiv copiii singuri acasă
La drum lung, în serile geroase,
când mergi la mare sau ești singur la birou,
de fapt nu ești singur dacă iubești.
Ai lânga tine, pe umăr sau ghemuit în suflet
acest animăluț de companie care este iubirea.
Îi poți striga cum vrei
Miedor
Tepup
Zidezi,
el o să-ți răspundă când îl strigi
și, bine dresat cum e, o să-ți pună în
mână un telefon cu numărul persoanei iubite
deja apelat.
de fiecare dată când ne sărutam
am sentimentul că se întâmplă
un foc de artificii
pe care noi din păcate îl ratăm
pentru că tocmai ne sărutăm
m-am trezit, m-am ridicat din pat
am plecat la birou și am rămas să mai dorm puțin.
cât eram la birou
am făcut o baie caldă acasă,
mi-am spălat părul și mi-am pus ceva de mâncare.
în timp ce mâncam și priveam absent la televizor,
am tras o fugă cu mașina
să-mi iau niște tutun. Am mai făcut câteva
cumpărături cât îmi făceam unghiile.
după-amiază am plecat la o întâlnire
în timp ce veneam de la o întâlnire.
așa e in iubire,
oamenii ajung să se simtă una
și aceeași persoană.
mi-am înmuiat eul în tine
și-am început să scriu
pe foi dictando și veline
și am tot scris, până târziu
am scris cu lacrimi și cu sange,
cu tot ce am găsit prin tine
scriam și îmi venea a plânge
de bucurie și de-atâta bine
s-a strâns acum un teanc de foi
pline de gânduri și umor involuntar
cu tot ce se întamplă între noi;
în scurtă vreme o să intre la tipar.
și porumbeii care se giugiulesc
ca și copacii care își mângâie crengile
ca și câinii care se miros
sau fluturii care se înconjoară unul pe altul
cu iubire, probabil ca ne-au vazut pe noi și
așa au aflat cum se iubește.
pentru mine nu mai exiști.
zeci de ferestre de chat să-mi deschizi,
n-o să mai privesc prin ele,
o să-mi șterg din memorie
toate filmele la care am plâns împreună,
ca doi proști. nu mai vreau să știu
pe unde îți plimbi zâmbetul ăla perfect.
și nici la ce bancuri râzi.
oricum aveai un râs cam strident.
și te dădeai cu prea mult fond de ten.
nu mai vreau să te văd, pricepi?
de acum poți să întârzii la ce întâlniri vrei tu,
dar nu la alea cu mine.
pentru că de azi, nu mai exiști pentru mine.
nu mai exiști. mă uit către ușă și mă rog
să nu te mai văd niciodată deschizând-o.
doamne, ce bine că ai apărut,
am crezut că n-o să mai vii niciodată
cu cât ești mai departe
cu atât sînt mai multe între noi
mă aflu acum la două străzi, șase minute
și zeci de amintiri de tine
și îmi tot vine
s-o iau în direcția opusă ție.
ca să fie
mai multe între noi.
mai multe toamne și ploi
mai multe oftaturi de plăcere
mai multe dileme înecate în bere
mai multe continente pe cerceaf
și mai mulți stâlpi de telegraf.
apoi m-aș întoarce la tine
te-aș îmbrățișa
și între noi n-ar mai fi nimic.
bună. sînt eu, tipul căruia i-ai dat numărul pe un șervețel/ ăla de ți-a zis că dacă nu răcește între timp, te caută el//
te iubesc între două războaie
când spiritul mi se înmoaie
te iubesc între două vacanțe
din peruuri, japonii sau franțe
te iubesc între serii lungi de suspine
(că noi, bărbații, mai plângem când ne e dor de tine)
te iubesc între ochi, între mâini, între buze
te iubesc între sâni, pudibonzii să mă scuze
te iubesc aici și în vârful muntelui olimp
și, bineînțeles, te iubesc și între timp
am început să ne iubim
acum mai multe mii de ani
când arborii noștri genealogici
erau: al tău – o sămânță de salcie
al meu – o sămânță de mesteacăn.
of, doamne,
câți străbunci ai bunicilor bunicilor noștri
s-or fi dus în pământ ca să hrănească ramurile
acestor viguroși copaci,
eu – un mesteacăn, tu – o salcie?
de câte miracole o fi fost nevoie
ca pe niciunul dintre copacii ăștia ale căror
ramuri sîntem să nu-i taie nemiloasa secure
a timpului?
și cât de tare să fi bătut vântul istoriei
cât să facă să se împreuneze o ramură de salcie
cu o creangă de mesteacăn…
câteodată, trebuie să uiți de tine
ca să poți da ce vrea celălalt să primească,
nu ce ai tu de dat.
sînt zile în care lași copilul din tine
să se zbenguie singur, în camera lui,
pentru că tu ai de rezolvat cu omul pe care îl iubești
probleme importante, de adulți.
sînt seri în care
te culci fără o bucată din tine
pentru că ai pus-o în mâncare
și dimineți în care te trezești
fără întrebările pe care le-ai lăsat
pe umărul celuilalt, aseară.
sînt momente în care abandonezi
planurile tale de viitor
și mergi să iei niște roz
de la librărie pentru cele noi, ale voastre.
din păcate, nu cred că mai ajung la întâlnire/ sînt mahmur; azi-noapte am fost beat de fericire//
cetățeancă, doriți să plecați de bună voie
și nesilită de nimeni într-o călătorie
către interiorul meu?
haideți, cetățeanco,
nu vedeți?
afară ninge din toate părțile,
în sufletul meu e liniște pe toate planurile
cerul de afară e plumburiu,
cerul meu e senin
vântul mătură pământul fără milă,
în mine, abia dacă se clintește iarba firii.
poftiți cetățeanco, daca doriti, mângâiați aici
și aici
iubirea nu e decât
o nesfârșită serie de genuflexiuni –
îndoi genunchii și, fără să îngenunchezi,
te apleci asupra celuilalt
apoi revii în picioare, cu spatele drept
la sine.
vata pe băț ar fi putut avea
un gust înecăcios,
toamna n-ar fi fost altceva
decât un cancer al copacilor,
porumbeii – doar niște răspândaci
ai vreunei gripe aviare,
curcubeul – o vomă multicoloră,
ninsoarea ar fi fost un scuturat
de matreață al zeilor pe umerii pământului
iar vântul – flatulență de înger balonat.
pentru că se putea
să nu ne fi întâlnit niciodată
studenta mea la limbi straine
învață să te înțelegi cu mine,
încearcă să-l pronunți corect pe oh, pe uuu
și o să poți să faci din mine ce vrei tu
iubita mea politehnistă
te rog eu, nu mai fi așa de tristă
măsoară-mă din ochi, inginerește
și sufletu-mi deschide-l și citește
eleva mea la medicină
înțeapă-mi inima cu-adrenalină
și scoate-mă din durerosul șoc anafilactic
al alergiei la tot ce nu e fantastic
descoperă, chimista mea în devenire,
un element nou denumit iubire,
fă-i loc în tabelul lui mendeleev
și-nvață cum să fii iubită, nu elev
cum se iubesc cerul și marea
când se-ntâlnesc la orizont
așa ne iubim noi, tu – o doamnă
eu – un anonim bagabont;
frumos, infinit sentiment
de libertate-mi dă iubirea noastră
pot să fiu azi un lup intransigent
iar mâine – sirenă într-o mare-albastră
putem muri și învia de nesfârșite ori
ne transformăm din șoarece-n pisică
putem, ca jack, pe vrej să ne urcam la nori
și să ne aruncam înapoi fără vreo frică
iar ce-i liniștitor pentru amândoi
e că, indiferent de trend
în animațiile mondiale, iubirea dintre noi
se va-ncheia cu un happy end.