după douăzeci de ani, lumină

mă gândesc la tine de când eram adolescent
și îmi legănam picioarele pe marginea patului
ascultând bolnav inchipuit de moliere la patefon.
de atunci mă gândesc la tine
și abia acum am ajuns să te ating.
au trecut douăzeci și ceva de ani de atunci
până în leagănul brațelor tale.
acum ești aici, dovadă mustața din părul tău
pe care mi-o pun la nas cât dormi.
mă legăn în continuare ascultând
cum îmi dai și îmi iei iubirea cu fiecare respirație.
afară e noapte, în mintea mea e foarte multă lumină.

Comentarii

A trecut un veac … de când n-am mai auzit vorbindu-se de iv cel naiv!
Ce atmosferă odihnitoare pe acest blog!
Spor la scris și în toate!

crezi ca doarme de fiecare data?
eu as zice ca nu. de multe ori
printre pleoapele insesizabil intredeschise
te priveste, amuzandu-se de felul in care
ti-ai facut un obicei din a imprumuta, mai mereu
cate o particica din ea. altfel, cum iti explici
zambetele pe care le schiteaza in somn.
sau, de exemplu, faptul ca azi-dimineata la trezire
primul lucru soptit, asa ca-ntr-o doara, a fost
ca nu-i plac mustaciosii, in general, dar tie
enervanta treaba, pana si mustata, ti-ar veni bine.

Minunată imagine! Împărțiți tandrețea și lumina cu noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *