am început să ne iubim
acum mai multe mii de ani
când arborii noștri genealogici
erau: al tău – o sămânță de salcie
al meu – o sămânță de mesteacăn.
of, doamne,
câți străbunci ai bunicilor bunicilor noștri
s-or fi dus în pământ ca să hrănească ramurile
acestor viguroși copaci,
eu – un mesteacăn, tu – o salcie?
de câte miracole o fi fost nevoie
ca pe niciunul dintre copacii ăștia ale căror
ramuri sîntem să nu-i taie nemiloasa secure
a timpului?
și cât de tare să fi bătut vântul istoriei
cât să facă să se împreuneze o ramură de salcie
cu o creangă de mesteacăn…
genealogia iubirii
5 comentarii
Comentarii
”de-ai fi tu salcie la mal, m-as face raaaaaaaaaaaaaaaau…” 🙂
…perfect 🙂
‘am inceput sa ne iubim
acum multe mii de ani
cand arborii nostri genealogici
erau: a tau -o samanta de salcie
al meu-o samant de mesteacan.”
<3
Cu mii de ani in urma, ne priveam. Eu eram in varful Magurii, un fag gri, iar tu, o tisa cu miez rosu acolo jos. Vorbeam prin frunze duse de vant, eu toamna, tu vara. Ne iubeam si am fi vrut sa traim imbratisati, impletiti. Ne-au spus ciulinii ca sintem nebuni crezand ca vom reusi, dar am devenit padure revarsata pe versant, spre tine, solitara, aproape vesnica. Mi-au taiat calea cu drumul de asfalt si te-au luat ca pe un premiu. Am vrut sa ard tot, m-am rugat de cer sa ma aprinda, dar degeaba. Voiam sa iti adun toate ramurile taiate si sa le infig in lemnul meu, sa prind altoi din tine. N-am reusit. Am jurat atunci sa ating locul unde ai stat, sa-ti caut samanta ascunsa undeva, doar pentru mine. Sub pietre imposibil de ridicat pentru oameni. Voi rascoli cu grija locul sfant, insangerat, pana voi gasi comoara mea binemeritata: pe tine, nascuta iar, in bratele mele. Voi face asta si de va trebui sa astept sa dispara omenirea, iar ucigasii tai vor cunoaste cea mai naprasnica otrava a mea. Pe fiecare floare si in fiecare spin. Asta mi-e visul de ore, de veacuri. Si simt ca e adevarat. Te iubesc neomeneste. Sint nebun. Imi dadeau lacrimile de nedreptate.