scuză-mă, iubito, voi întârzia puțin/ mai beau o bere cu băieții și dup-aia vin//
Poezie
9 comentarii
doamne,
odată
am făcut să sufere o piatră –
am dat cu ea într-o pasăre
recunosc
mi-am bătut joc de un cuvânt frumos
i l-am spus unei statui
altă dată
m-am purtat atât de urât cu picioarele –
le-am pus să calce în picioare o stea căzătoare
tot eu
am fost cel care a necinstit secundele
risipindu-le prin locuri imunde
ah!
gingiile mele cât le-am durut
când mi-am înfipt dinţii în coapsa fetei de fier
în ce hal
am poluat Marea Încredere Că Va Fi Bine
picurând pe suprafaţa ei gândul că trebuie avut grija
iertare
așază-mi părul înapoi pe piele
pielea pe carne și carnea pe oase;
pune-mi oasele la loc în matca lor scheletică,
ia-mi scheletul și fixează-mi-l te rog, de ființă.
Apoi prinde-mi ființa de mine.
Și dacă tot ai intrat atât de departe
în mine, uită te rog o agrafă, un bisturiu,
o speranță, ceva în adâncurile mele, ca să mai trebuiască
să faci operația asta și mâine –
îmi place atât de mult felul în care
îmi atingi părul.
întins pe câmpul roșu de mohor/ daltonistul se topea de dor//
Avem în noi toate corzile.
Și pe cea care urăște
dar și coarda de batrân înțelept
putem fi proști sau cel deștept
sîntem cinici și miloși
deplorabili, fabuloși
sinceri până-n cel mai mic detaliu
născătorii de minciuni fără travaliu;
supărăcioși sau atât de pozitivi
încât din oricare doua minusuri ale noastre
putem face un plus. Sîntem creativi,
nesimțiți, politicoși,
amuzanți sau plicticoși.
Avem o coardă atât de sensibilă
dar și una inaudibilă.
Sîntem un uriaș țambal,
bețele sînt situațiile prin care trecem,
ele ne ating diferite corzi.
Destinul e cel care cântă.
uite o planetă
uite o iubire
ia te uită – un eșec în iubire
uite un mugure de pin
ia uite – ce agitată e azi marea
uite! pisica a prins un guguștiuc
uite-așa a a ridicat mașina în aer, ca pe un fulg
uite ce sunete ies din violoncel
uite o zgaibă
uite un bob de mazăre
uite o seară
uite un film
uite stelele
mintea noastră e făcută să uite.
ochi pentru ochi,
dinte pentru dinte
buze peste buză
încet, fără cuvinte
zarurile au fost aruncate
acum se odihnesc
în șanțul feselor tale bronzate
a greși e omenește
la cer se ridică
dintre coapsele tale
încet, un suflet de pește
nimic nou sub soare,
obrazului meu
îi e la fel de cald și de bine
în ale tale subsuoare
tot ce-i al meu duc cu mine
uite, mirosul de nuci verzi
din nări; ți-l dau, vezi să nu-l pierzi.
cu câtă poft-ar fi mușcat oricine
din mărul refuzat de tine
lacrimile tale, oh, toate lacrimile tale
puteau salva de la paragină hidrocentrale
mai știi cămașa pe care n-o suporți de loc?
ei bine, cineva ar considera-o rock!
părinții, că nici pe aștia nu-i alegi
ți i-ar adopta cineva pe loc, de vrei să îi renegi
iar job-ul pe care îl injuri în fiecare zi
ar fi o superjucarie pentru alți copii
câți oameni ar fi fost un tu atât de fericit
dacă aveau viața ta, domnule nemulțumit
te-ai îmbrăcat în hainele astea atât de minuscule, atât de subțiri/ de parcă ai vrea să ajungi cu orice preț, diseară, la știri//
m-am îndrăgostit nu de tine ci de vârsta ta
pe care le-o spui tuturor ca pe un fel de mâncare comun,
le zici cartofi prăjiți, iar ei te privesc cu poftă
m-am îndrăgostit nu de tine ci de pistruii tăi
scuză-mă, dar nici n-am apucat să văd cum arăți
și cine ești tu, cea din spatele lor
m-a luat valul și ți-am zis tot felul de dulcegării
dar, de fapt, îmi plăcea cum îl spuneai pe r; pe p, mă rog,
cam toate literele; n-am fost atent la ce cuvinte ziceai
vaaai, dar cum se poate ca o tipă atât de filiformă
ca tine să conțină atâtea preconcepții? mie mi-a plăcut
doar faptul că poți păși fără să sperii fluturii
am fost complet vrăjit de părul tău atât de creț,
de felul în care mâinile mele devin prizonierele
lui în doar o secundă, dar, scuză-mă, tu… cine ești?
frigul, îmi trecu prin gând/ e trimisul special al morții pe pământ//
cred că pe atunci când omul nu era încă om
dar începea să fie,
a început să zică mai degrabă a, sau e,
sau u. cuvintele pe vremea aia cred că arătau așa –
auoeie, iaouo, ouai, le auzi?
însemnând, să zicem, apă, mâncare și iubire.
apoi, oamenii au început să aibă nevoie de
mai mult decât apă, mâncare și iubire
așa că au început să dubleze vocalele
formând cuvinte noi, din ce in ce mai complexe –
aaaiiiooaua, eeeoooaaiia, uuaeeiuuuueeooiaaaaau,
nu încercați asta acasă;
să zicem că însemnau roată, bronz și, mă rog,
ultimul era o înjurătură specifică – arză-te-ar focul ca pe fier.
apoi, oamenii au început să aibă nevoie
de mai mult
de și mai mult,
așa că și-au dat seama că fără consoane nu putem trai
la fel cum fără iubire nu putem trăi.
Pe de altă parte, să nu uităm nicicând – vocalele au fost acolo de la început;
așa că, în semn de respect pentru acest extraordinar echilibru,
au pus în te iubesc câte vocale, atâtea consoane
toarnă-mi câteva cuvinte frumoase/ să mă spăl cu ele pe faţă/ cum toarnă văzduhul cu rouă/ ca
să știm că e dimineață//
În fiecare zi, pantofii mei
parcă au pielea un pic mai ridată,
iar culoarea părului tau e puțin
mai puțin roșcată.
Cu fiecare cuvânt pe care îl scriu
creionul mi-e mai tocit.
De fiecare dată când spun un cuvânt frumos,
el se uzează un pic.
Cele mai frumoase cuvinte.
Cele mai frumoase cuvinte.
Cele mai frumoase cuvinte, hai sa le păstram în
locul cel mai cuminte –
în vitrinele sufletelor noastre,
cum țineau părinții noștri bibelourile.
să ne mulțumim cu faptul că le putem vedea
le putem atinge, le putem mirosi. Le putem gândi și răs-gândi.
Să știm că le putem
sparge oricând din greșeală sau cu bună intenție.
Hai să fim fericiți că cele mai frumoase cuvinte
sînt acolo, dar să nu le spunem în cuvinte.
nu mi-ar fi teamă sa dorm în acelaşi pat
c-o profă de română care crede că-s un agramat
pot sta cu ochii închişi în faţa unui cuţitar
care să mă contureze în detaliu în scândura de-arţar
aş călări o unicoarnă beată pe o muchie de cuţit
orice aş face, legat la ochi, numai tu să mă fi iubit
neîntâmplate
sînt toate
care nu mi s-au izbit
de tâmplă, de neauzit.
pe lac sînt multe lebede albe;
dezgustător de multe lebede albe sînt pe lac;
atât de multe că aproape nu se mai vede
oglinda lacului;
atât de multe că aerul e plin de stoluri de peşti,
doamne, plin e lacul de lebede;
sînt multe şi mici, scoţând capul de sub apă,
înfoind din aripi sau făcându-şi igiena;
colcăie lacul de lebede
cum forfoteşte capul meu de gânduri.
Pe o uriaşă frunză de nufăr
tronează o broască imensa; verde, mare
stă cu burta la soare.
Dacă ar vrea ar hăpăi
vreo zece lebede căt ai clipi,
dar broasca imensă stă pe frunza uriaşă de nufăr
cu burta la soare.
E gândul meu despre tine, iubito.
vai, vai, ce vânt mai bate/ peste tine, peste poate/ peste corpu-ți ud, prin păr/ usucând pe pielea fină stropii mici de adevăr//
cât face armăsarul fara necheazat?
dar fluierul făra cântat
sau un steag fără culori
cât e ploaia minus nori
cât fac mov minus albastru
sau barba fără de sihastru
cât e barza fără cioc
dar socata fără soc
cât i-o stea fără lucire
o mireasă minus mire,
sânul fără de pistrui
umblatul minus hai-hui?
vrei să ştii, nu spune nu
ei, bine, fac cât eu fără tu.
umbra este ceea ce lumina
nu trebuie să ştie nicodată
despre un copac