laşi în urma ta, femeie/ nu un vers, nu o idee/ nu miros de flori de câmp/ ci doar zâmbetul meu tâmp//
Etichetă: “satirizez”
Am găsit 98 poezii cu această etichetă.
3 comentarii
să dea domnul să îţi fie cel mai bine
dar când respiri să-ţi aminteşti de mine
îl vezi pe tipu’ ăla? da, ăla burtos şi transpirat
cu el să trăieşti fericită de îmi cazi în păcat
dacă te mai uiţi visător la alte femei
să ţi se rupă jeanşii-n cur la parada gay
doamne, dă-i doamne să facă plinul cu benzină
dacă mai dau de vreun fir de păr blond în maşină
dacă mai omiţi să mă prezinţi unor amici
să fii un fel de moromete dar cu două bisisici
dacă te sun şi iar nu răspunzi la telefon
să te distrezi singur acasă de revelion
dacă mai bâigui noaptea nume de gagici
vedea-te-aş alergând gol prin lanul de urzici
dacă încerci o dată să mai minţi
să-ti cadă patru, ba nu, şase dinţi
dacă mai povesteşti ce mişto era fosta, la vre-un şpriţ
să-ţi prinzi ştii tu ce piele în fermoarul de la şliţ
lapida-te-aş cu scaieţi şi licurici
dacă mai pierzi la cărţi şi te oftici
daca mă-nşeli să-ţi schimbi numele în filofteia
şi să-ţi facă curte doar bărbaţi de vârst-a treia.
sînt o pasăre
cu conştiinţa atât de curată
gândurile mele
încap lejer în tigva atrofiată
sînt o pasăre
am câte un ochi pe o parte
aşa că nu voi putea
citi nicicând ca lumea o carte
sînt o pasăre
aerul mă împinge în sus, către zenit
cu o forţă egală
cu îndrazneala de a face ce mi-e menit
sînt o pasăre
mă hrănesc cu privirile voastre invidioase
penele mele
sunt din acest motiv atât de lucioase
sînt o pasăre
care zboară doar înainte
aripile mele
bat şi ridică în aer cuvinte
sînt o pisică
îmi cer mii de scuze pentru deranj
mi-era foame
şi-am halit o pasăre gălăgioasă de culoare oranj.
omenirea se întoarce de unde-a plecat
văd clar drumul ei înapoi spre păcat
văd ziua în care goana plină de frenezie
după surse alternative de energie
ne va face să închidem într-un bec doi licurici
forţându-i să facă sex când apăsam pe un switch.
ce noroc pe voi;
voi nu trăiţi într-o casă cu pereţii de sticla;
eu, da; în fiecare dimineaţă
mă trezesc, ma spăl pe dinţi, la axile
şi îmi curăţ urechile
cu public;
la început mă îmbracam, apoi mi-am dat seama
că n-are rost – umblu mai mult goală;
zâmbetele mele nu se lovesc de pereţii casei
întorcându-se în interior
cum vi se întamplă vouă, norocoşilor,
ci trec prin pereţii transparenţi
şi merg mai departe;
unul tocmai a aterizat în pupila
unui bătrânel de pe stradă;
bătrânelul a clipit.
cateodată mă simt singură
aici, în casa cu pereţii de sticlă;
alteori mă excită – o privire singură
e un pic cam puţin pentru pielea mea
tăbăcită, dar mai multe priviri – un pămătuf
de priviri – încă îmi provoacă o gâdilătură,
mai ales în zonele cu piele fină – motiv pentru care
v-am zis, umblu mai mult goală;
sînt ţinută în camera asta cu
pereţii din sticlă aproape de când mă ştiu;
da, am încercat să evadez, dar
e greu să faci ceva de genul ăsta
când toţi sînt cu ochii pe tine;
o dată chiar am fost aproape
să scap de aici – în casa cu pereţii din sticlă
a intrat un tip; nu ştiu pe unde, dar a intrat;
mi-a zis că mă urmăreşte de mult
şi că iubeşte până şi felul în care mă rujez;
ştia o ieşire prin podeaua casei;
mi s-a părut tare ciudat – eu nici nu remarcasem
c-ar avea casa podea, deşi calc în fiecare zi pe ea;
era cât pe ce să accept, dar nu mi s-a părut de încredere
si l-am refuzat;
sînt obligată să stau în casa cu pereţii de sticla
şi mi-e greu; singurele secrete care mai sunt doar ale mele
sunt organele interne; şi gândurile;
chiar acum de pildă, mă gândeam că odată cu trecerea
timpului şansele mele să ies de aici cresc;
în maxim zece ani cred că o să
încep să ies din casa cu pereţii de sticlă
măcar câteva ore pe zi;
până atunci, n-am ce face –
sînt prizoniera frumuseţii mele.
mi-e o foame de lup
hrrr să te corup,
frumoasă gazelă
de turmă rebelă
tu m-ai crezut
şi-aşa a-nceput;
ce gâsculiţă ai fost
şi eu – ce cocoş prost;
am admirat împreună
încolăciţi, sub clar de lună
sâsâindu-ne pasagere tandreţi,
lungi herghelii de cai verzi pe pereţi
dar până la urmă
mi-a ieşit din turmă
în cale o vulpe, m-a împresurat
şi, da, aşa e – te-am încornorat
n-a trebuit să bat şaua ca să pricepi
cu trupu-ţi de viespe, fără să-nţepi
te-ai încălţat cu două pisici
şi dusă ai fost, cu un arici.
nu ştiu ce m-a atras
la tine, iubito; poate părul,
poate ochii, poate sânii – ai idee cât mă chinuiam
să-i ghicesc pe sub cămăşuţele tale;
sau o fi fost fundul, hm, nu cred,
nu te-am prea văzut din spate, ştii
când se îndrăgostesc, oamenii nu se prea văd
de la mai mult de doi-trei metri
şi aproape niciodată din spate,
nu mă înţelege greşit – îţi ştiu corpul pe de rost
tactil vorbind, dar nu ştiu exact cum arăţi,
aş putea să-ţi desenez pistruii de pe umăr
şi aluniţele de pe spate în detaliu,
ca pe nişte continente studiate
cu toată bunăvoinţa mea ştiinţifică,
dar n-aş şti să te desenez pe de-a-ntregul;
iubito, a trecut aşa puţin din ce-ar putea fi intre noi
că mă trezesc dimineţile zâmbind;
să ştii că am început, în sfârşit
să mai focalizez şi alte lucururi în afară de tine –
de pildă – îţi miroase puţin gura dimineaţa, da,
e normal, nu mă înţelege greşit – chiar îmi place;
a! şi nu suport chiloţii aştia ai tai – kitty;
mi se pare că ţi s-ar potrivi ceva mult mai viu,
mai copilăros, nu bumbacul ăsta mort.
Şi să ştii că mai trebuie să discutam câteva lucruri –
în special relaţia ta cu alţi bărbaţi – sunt foşti prieteni, înţeleg asta
dar sînt chestii care se fac şi lucruri care nu se fac, în fine
iubito, mi se pare că sînt puţin patetic în sear’asta
dar dacă nu te cunoşteam cred că luam în considerare
serios opţiunea gay; nu mai eram deloc convins ca exişti,
sufletul meu pereche care găteşte mizerabil;
pe scurt, draga mea, să ştii că
în câţiva ani o să descopăr cu surpriză
sub burtica de om aranjat
ceva ce ştiam al naibii de bine pe vremuri –
mai sunt o mulţime de
fete, unele chiar mai frumoase ca tine,
unele chiar prea frumoase – o sa încerc să
ma ţin departe de alea cu buze subţiri;
s-ar putea totuşi să nu te înşel,
sper să nu ma înşel nici pe mine,
o să fie greu, dar în situaţii din astea, viaţa
aranjează fie de-un necaz care să ne unească
fie de un copil care să ne distragă atenţia de la noi
fie de-o vacanţă ca să putem avea în sfârşit discuţia
aia, despre lucrurile alea;
o să fie bine iubita mea o să vezi o să fie magic
cred că simţi şi tu ce simt şi eu hai să mergem
la tine ce dacă ai tai ar putea să se întoarcă oricând
vedem noi cum facem, le spunem că sînt tipul de la xerox
şi ţi-am adus nişte cursuri
ştiu pe cineva – i se spune nicinici
n-a ajuns acolo, dar a plecat de aici
nu merge prea sigur, nici chiar la ghici
nu ştie el multe şi nici nu stă să-i explici
pe dinauntru nu-i nici iepuraş, nici arici
e simplu să-l bucuri, e uşor să-l oftici
nu-i place nici alba ca zăpada, nici de pitici
nu-l cheamă nici Schuyler, nici Popovici
nu e nici bunicuţ, nici vreun pici
nici charismatic, nici lipsit de lipici
nici sobru şi nici măscărici,
şi nu, nu sîntem duşmani, nici amici.
cum nu urăşte şi nici nu ştie-a-iubi
şi-ar dori o iubită care să fie şi, şi.
zâmbeşte janina, zâmbeşte
ştii bine – nimic nu-ţi lipseşte
ai buze cărnoase, ca de trandafiri
chiar dacă te născuşi cu ele subţiri
zâmbeşte janina, dă-ţi ochii peste cap
şi flutură-ţi please genele false, ASAP
ţinteşte-mă-n inima cu ochi-ţi verzui
(deşi-n paşaport sînt mai mici şi căprui)
zâmbeşte janina, de sub kilofondul de ten
şi vezi să nu afle nimeni de bureţii din sutien,
încearcă să-ţi ţii mereu un pumn sub bărbie
că nu se ştie cine-ţi face pe furiş o fotografie
hai, măi janina, zâmbeşte măi fată
şi povesteşte-le tuturor încă şi încă o dată
cum era să atingi cu mana o oaie vie
care-n plus mai avea şi pui – ce grozăvie
zâmbeşte janina, şi spune-le cât eşti tu de ciudată
cum te poţi distra, consumând decăt apă plată
cum ţi se înfundă urechile de fiecare dată
când te dai obosită jos de pe sandaua cu toc, fată.
l-am găsit
legat fedeleş
de-un fir de iederă miop
care, ce nebunie, hop-ţop
vezi-doamne îl confundase
cu zidul smead al unei case;
în urechea poetului picură
strop după strop
nectar sau poate ambrozie
o pasăre
îl ciugule stângaci de buze
ca să se-amuze;
soarele-l gâdilă într-o doară la nări
în timp ce asfinţeşte în cele zări
un buburuz nevinovat
îl priveşte mirat
în timp ce sufletul dânsului,
suflet zburdalnic de poet
se bălăceşte într-un soi de aracet
numit iubire.
poetul musai să nu fie patetic
dar să ne gâdile la lacrimare,
glasu-i să n-aibă iz de sintetic
da’ nici accente prea proletare
poetul să aibă păr ondulat şi lunguţ
să se plimbe-n caftan alb, pe malul mării,
ştii – genul ăla absent, nebărbierit şi drăguţ
de-nfruntă realitatea de pe culmea visării
poetul să fie şi umil dar şi demn
şi dacă se poate – nepereche;
a! şi să nu folosească limba de lemn
ştii, când ne pupă-n ureche
poetul să iubească mult, dar fără speranţă,
apoi să se privească în oglinda din baie –
mut, cu ochi goi, livid, rezemat de faianţă,
cu lacrimi curgând în tăcere, şiroaie
poetul să aibă pulsul crescut
să mănânce foarte puţin sau deloc,
să sufere doar la modul acut
şi bine-nţeles să asculte muzică rock
poetul să scrie, că de-aia-i poet
să scrie de ce-l arde la buză
pe şerveţele, pe perdea, pe parchet
că de nu, poetul nu are vreo scuză
malvina e închisă în cuşcă,
malvina nu latră, nu muşcă
şi totuşi atrage mii de priviri
pe twitter, pe facebook, la ştiri
ea stă cu un un laptop în poală
şi nu, n-aţi ghicit, nu e goală 🙂
malvina îşi face ziua întreagă
sie însăşi pr, priviri să atragă.
pe soare, pe vânt, pe furtună
malvina o ţine una şi bună
mulţimile vin neîncetat s-o admire –
o fată in cuşcă, butonând în neştire.
el, nebărbierit, la volan, învârte un cerc vicios
alături, ea stă în mâini, căci s-a trezit pe dos
vizavi de ei, adolescentul din staţia de autobuz
priveşte în jur, căutându-şi jumătatea, confuz
ceva mai încolo o bătrânică traversează
o perioadă proastă, şi parcă lăcrimează
iar fetiţa de pe bancă nici ea nu-i mai brează –
a expediat o torpilă în geamul vecin şi oftează
lumea asta-i atât de plină de clişee
ca să zic aşa – ca pubertatea de acnee
în lumea de dincolo o fi acelaşi fenomen?
că azi tocmai a murit o parte din mine, gen.
zilnic la televizor
e vremea adulţilor
să se simtă copii
din ăia prea vii
şi să se joace
încolo şi-ncoace
cu-ale lor păpuşele –
multe, multe cuvinţele
pline de-amprente
şi indecente –
sub fustele lor
priveşte-un popor.
un pitic
un pitic hidrocefal
cu geacă de piele fake
un pitic hidrocefal cu geacă de piele fake
crăcănat, ascunzând sub pantalonii mulaţi,
lila
cu talie joasă, în chiloţii versage
o puţă mică şi flască
croită dintr-un asimetric sex de femeie
de un doctor nepriceput,
cu ciocate nou-nouţe,
curea cu ţinte, cămaşă de mătase deschisă
la ultimii patru nasturi, lăsând
să se întrevadă salteaua de floci de pe piept,
mărul lui adam colţuros
ca pepenii pătraţi de la tokyo,
păr rar şi gras ca o perie veche care a făcut istorie
prin spatele aragazului, un păr obosit să se tot roage
să mai rămână un pic, măcar un pic
pe ţeasta transpirândă, ochi mici şi răi, sprâncene dese
şi pline de mătreaţă,
cu două peşteri uriaşe pline de păr în loc de nări,
smead, cu o ureche clăpăugă,
murdar sub unghii
cu numele copiilor tatuat pe tibie
şi peltic
cam atât şi încă un pic
de urâtă e minciuna
de dimineaţă numai ce-l aud pe mişu
dragilor – meeting, că avem un issue;
şi nici n-apuc bine să beau o cafea pe hol
că aflu repede c-avem un conference call
acuma… nu c-aş fi cine ştie ce lingvistic mânz
da’ chiar să poţi zice numa’ lunch în loc de prânz?
şi sincer nu c-aş avea io cine ştie ce sânge de dac
dar chiar să nu-ţi vină să zici bleah! ci – yak?
nu sînt absurd, sînt vorbe greu de-nlocuit în română
dar nu e cazul lui oops, (ştii, când scapi ceva din mână)
şi cumva, cumva, înţeleg dorinţa asta de-a fi cool
da’ când nu mai poţi mânca, nu mai zice că eşti full
acuma, nu mai mult, doar într-un singur vers
hai – două, vă rog io mult, s-o luăm şi invers
v-ar conveni să vă aresteze într-o zi un garcea:
mâinile sus, aţi făcut româna harcea parcea!?
în deşertul cu mult soare
azi a dat prima ninsoare;
de la fulgii de zăpadă –
fu o-ntreagă debandadă:
primarul de deşert făcu apel
la beduini – să nu mai circule defel;
abandonate-n trafic, cămilele oprite
clipeau cu greu din ochi, nedumerite
crezând că naşte, o zebră-nzăpezită între oaze
sună la 112 , dar se dovedi că avea doar gaze
iar dromaderilor mai mari, peste trei tone
le fu interzis să circule în anumite zone
un om de zăpadă fu atacat de un scorpion
înfometat, care-i fură de la gât un medalion
fata morgana trebui să poarte mănuşi şi fular
şi fu văzută de aproape de un urs polar
normal, televiziunile titrară până seara târziu
antena d – deşertul sub dezastrul codului portocaliu
realitatea deşertului- suntem sub asediu,
iar tvd1 – incredibilă catastrofă de mediu;
ea era o fata zvelta
el – grasut, dar in alerta;
s-au vazut dup-o chindie
3 a.m., rotiserie;
el voia sa ia copane,
ba nu, dati-mi buzdugane;
ea era pe aripioare
si o salatica mare.
Ea vroia love at first sight,
el ravnea la one stand night,
pan’ la urma le-a iesit
ca s-au si casatorit;
acu’ marea lor iubire
creste, creste in nestire
se masoara-n kile multe
ambii – peste doua sute;
ies din cas’ umpic mai rar
la chermeze, in vreun bar
si la magazinu’ mare
sa mai cumpere mancare;
iar de cand au observat
ca cu liftu’ la urcat
nu mai au loc amandoi
s-au mutat mai jos, la doi;
cand si cand au certuri rele,
si-si arunca vorbe grele
de ce? nici n’ai vrea sa stii –
ea vrea mec, el kfc;
dar pe urma – ce-mpacare
ce festin, ce sarbatoare
ce mai pofta de mancare –
doi king-kongi pusi pe-ndopare;
cartofi mari si-o placintica,
doi porumbi si fripturica,
aripioare, salatica
cola mare, inghetatica.
inc’un kil si inc’un kil
hop! facura si un copil
prima vorba, i-o ghiciti –
mami, vreau cartofi prajiti.