hexalog

poetul musai să nu fie patetic
dar să ne gâdile la lacrimare,
glasu-i să n-aibă iz de sintetic
da’ nici accente prea proletare

poetul să aibă păr ondulat şi lunguţ
să se plimbe-n caftan alb, pe malul mării,
ştii – genul ăla absent, nebărbierit şi drăguţ
de-nfruntă realitatea de pe culmea visării

poetul să fie şi umil dar şi demn
şi dacă se poate – nepereche;
a! şi să nu folosească limba de lemn
ştii, când ne pupă-n ureche

poetul să iubească mult, dar fără speranţă,
apoi să se privească în oglinda din baie –
mut, cu ochi goi, livid, rezemat de faianţă,
cu lacrimi curgând în tăcere, şiroaie

poetul să aibă pulsul crescut
să mănânce foarte puţin sau deloc,
să sufere doar la modul acut
şi bine-nţeles să asculte muzică rock

poetul să scrie, că de-aia-i poet
să scrie de ce-l arde la buză
pe şerveţele, pe perdea, pe parchet
că de nu, poetul nu are vreo scuză

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *