supliciul poetului

l-am găsit
legat fedeleş
de-un fir de iederă miop
care, ce nebunie, hop-ţop
vezi-doamne îl confundase
cu zidul smead al unei case;
în urechea poetului picură
strop după strop
nectar sau poate ambrozie
o pasăre
îl ciugule stângaci de buze
ca să se-amuze;
soarele-l gâdilă într-o doară la nări
în timp ce asfinţeşte în cele zări
un buburuz nevinovat
îl priveşte mirat
în timp ce sufletul dânsului,
suflet zburdalnic de poet
se bălăceşte într-un soi de aracet
numit iubire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *