un fenomen de anvergură
e ca tot ce scoţi pe gură
să sune aşa… mai drăguţel
şi mai prescurtat niţel
cuplă, mulţu, feli, preze –
umblă vorbele-n proteze
la birou, metrou, pe stradă
de infirmi tristă paradă
ah! pe simpaticii ăştia comozi la cur i-aş bate
cu un mănunchi din vorbele lor neterminate;
7 comentarii
aş fi scris ceva despre alberta, musculiţa
de cum zâmbeşte-n somnu-i ştrengăriţa
prea ghiftuită, printre rămăşiţele de pizza
dar sincer, nu m-a lăsat inima s-o trezesc
aşa că-s pur şi simplu nevoit să lenevesc;
ca o bomboană descoperită într-o doară
în pomul de crăciun în timp ce-l scoţi afară
aşa e non ti muovere, deşi, să fie-analogia clară
e o bomboană nu chiar dulce, ci amară;
stând lâng-o staţie de-autobuz de peste stradă;
era îmbracată fain, viu colorat, ca din revistă
avea nişte ghiocei în mână şi-o figură tare tristă
traversând, cu gândul s-arunc o privire mai atentă,
am reuşit să îi surprind căutătura somnolentă
tunsă cam cu ciobul, ciufulită, parea fugită de printr-un azil
şi-unde mai pui – era stropită toată pe pantalonii ei vernil ;
în jurul ei era bine, un pic mai cald şi parcă
simţeam cum un bătăios deja-vu mă-ncearcă ;
era Primăvara; şi dracu’ ştie, se gândea probabil
să vândă ghioceii şi să fac-un ban neimpozabil.
un gladiol pitic, plin de bani, dar fără prea mult fler/
o mică sirenă semi-despuiată
peşte suplu, trup de fată
dormea dusă, încruntată
şi în somnu-i ancorată
exact când visa că-noată
se trezi deziluzionată
că era doar tatuată
un moment care-şi trăieşte viaţa mai în pripă/ nu se mai numeşte-aşa – i se spune clipă//
viermele de la uzină
puse ochii pe albină:
pân’ disear-ai trei proiecte
de livrat, toate perfecte
albina bâzâi un pic în barbă
şi se puse-ndat’ pe treabă
până seara, când căzu’n picaj;
acu’… dacă tot a prins curaj,
viermele pe nume william
se duse taram-pam-pam
tam-nesam la elefant,
dumnealui – un tip galant
cât se poate de real, nu din pluş
păşi atent fix lângă viermuş
şi cu urechile sale uriaşe
îi ascultă vorbele pătimaşe
– hei, elefante, tu eşti un tip de bază
începu william pliiiin, plin de emfază
fără de tine uzina, ar fi mult mai săracă
şi fiecare lac ar deveni o băltoacă,
dar trebuie să-ţi spun – mare păcat
eşti mare, însă prea calificat
(aici trebuie să spun, uzina se ocupa
cu transportat apa, dintr-o baltă’n alta)
uite, săraca ta coleg-albină
chiar nu are nici-o vină
n’apucă să-şi facă norma
că ţac-pac vii tu cu trompa
pe scurt, n-am ce face, trebuie să-ţi zic
că ori ne părăseşti, ori te faci mai mic;
elefantul ascultă, clipi uşor din gene
şi continuă să-şi facă treaba, ceva mai alene;
în două zile însă, fără multe explicaţii, fu dat afară
şi îşi găsi un job la arteziana din rond, de la gară;
aşa că, dacă eşti elefant şi ai şef de tură
un vierme, nu ezita – striveşte-l de bordură
tare vă mai mulţumesc,
dar să ştiţi – mă tot gândesc,
cred că n-am prea mult habar
cum să mă fac foarte clar –
io vroiam să ştiu de fapt,
mai exact şi mai exact
dacă e vreo rubrică la care
să renunţ făr’ de-amânare
sau vreun gen de nu-i pe plac
ca să ştiu cum, ce să fac 🙂
la margine de oază scorpionul spiridon
se pişa gânditor, la baza unui pom
lângă el veni cu paşi mici un beduin,
işi ridică veşmântul, să se pişe şi el puţin
ţâfnos, scorpionu-şi zise – pfui, să fiu al dracului
ori m-a bătut soarele-n cap, ori te am în vârfu’ acului;
sări într-o clipită să-l inţepe, dar beduinul cu agilitate se feri,
îl luă de ceafă, şi-aşa ajunse spiridon al nostru, pe discovery.
mai nici un abonament
aproape nici un comment,
i-atâta linişte
la iv pe mirişte
nici nu mai ştiu
v-o mai place ce scriu
de fapt,
mai exact
un disaster check,
că simt că mă-nec
cu propriile-mi cuvinte
ca un beţiv cuminte
cu figură bonoma
în propria-i vomă,
deci foarte pe scurt
timp de-un iaurt
care e poezia
rubrica sau fantezia
lipsită de inspiraţie şi noroc
care nu v-a stimulat deloc?
the art of crying, un film danez şi întunecat/ despre-o familie aparent normală dintr-un sat/ faceţi rapid rost de el, e chiar de neratat//
primul extras e pasiune, apoi obezitate şi chelie
prognatism, astm şi ultimul de azi – melancolie;
ce-ar fi ca săptămânal, la loterie
în loc de numere, din maşinărie
să se extragă bile pe care-i scris cu arial
un feature de om – ar fi demenţial!
numai gândeşte-te puţin: blonziu, cu strungăreaţă,
bine făcut, zgârcit, smead, se scoală greu de dimineaţă;
câştigătorul ar trebui să vină cu dovezi şi acte
şi poate umfla potul doar cu ce-i el, peste noapte;
şi dacă respectivul nu există, până se inventează
măcar ştii că bărbatul visurilor tale nu există, şi se reportează;
sensibilitate asiatică plus umor danez/ egal kinamand, din suflet vi-l recomandez//
aseară am ieşit cu patru blonde
nici slăbuţe, nici prea ronde
şi ştiu, poate părea puţin ciudat
cu nici una din ele n-am ajuns în pat
pe prima am cunoscut-o cu totul întâmplător
am privit-o cu sete şi… ne-am plăcut fulgerător,
a doua apăru nu multă vreme mai târziu
într-un băruleţ cochet, de lângă cişmigiu
n-am apucat să înţeleg ce vrea, care-i ideea
că peste noi a năvălit grăbită cea de-a treia,
cu stropii mari de ploaie curgându-i pe obraz
ce sexy apariţie… şi, parc-avea şi haz
ca să fiu sincer, pe-a patra nu mi-o amintesc
(dar sper din suflet să nu-i fi zis că o iubesc)
cu greu mi-am luat buzele de pe ea şi-am plecat spre casă
că tare aş mai fi băut o bere, da’ am zis mâine ai birou, hai, lasă…
am revăzut-o de curând pe fluşturatica de păpădie/ în primul rând la nişte cursuri de gastronomie/ dar nici n-a început bine lecţia, că văleu!/ o tuli, căci tema zilei era cum se prepară un sufleu//
creierul meu se trezeşte
haleşte, strânge din dinţi,
iubeşte, defechează
şi în general locuieşte la mine;
cu toate astea,
refuză să-mi dea la timp
plata
nu, nu îi cer cine ştie ce –
o idee din când în când;
mai păsuieşte-mă o zi,
hai c-o să-ţi dau două idei data viitoare,
creierul meu e rău-platnic
şi totuşi nu pot nici să anunţ poliţia –
cine a mai văzut să ai contract de chirie
cu propriul creier;
deci, la o adică
tot pe mine m-ar lua la întrebări,
nu pot nici să-l dau afară din mine
pentru că apoi aş alerga
pe străzi cu capul gol
şi sigur aş răci,
a mai rămas să-l ameninţ,
să răspund la şantaj
cu şantaj –
auzi, măi creiere, dacă nu-mi dai o idee,
mă sinucid;
s-a uitat la mine a zâmbit
şi m-a întrebat doar
crezi că-s prost să-ţi dau
vreo idee de sinucidere?
cu mintea hăt! prin mozambic
corpul tânjind după o cafeluţă la ibric
cu sufletul adipos, uşor bulimic
extenuat de orice mizilic
astăzi n-am chef să scriu nimic
(maşină de-aş fi fost, zău, eram într-un service, pe un cric)
io de dragul lui m-am uitat azi la la promesse
dar jeremie renier a jucat şi în filme mai de succes;
şi cred că cel mai tare mi-a placut în l’enfant –
era un tânăr vagabonţel simpatic, foarte ambulant;
astăzi, la colţul străzii mele, la butic
au băgat Candoare, produs nou, la plic
unei doamne între două vârste, supărată
i-a fost oferit ca rest, dar l-a refuzat pe dată
un puştiulică – şi el în faţa mea, la coadă
şi-a încolţit rapid mămica într-o ambuscadă
a dat femeia să-i explice că, probabil, e plin de chimicale
dar finally, i-a luat Candoare, că risca super-istericale
între timp, mi-am amintit – au şi-o reclamă pe televizor
o chestie cu o înmormântare la care plouă îngrozitor
vine unul cu recensământul, vede mortul care zâmbeşte
Candoare. Zâmbeşti, deci exişti! şi pac! îl socoteşte.
Ce să mai, mi-am luat Candoare şi-am ieşit pe stradă
i-am dat un strop unui câine şi puf! avea covrigi pe coadă
am ademenit cu ea doi cai verzi de pe pereţii unei brutării
şi mi-am facut pe facebook trei sute de prieteni – toţi copii
Aşa că, asta e, avem şi-aici, pe blog la iv publicitate:
vă recomand Candoare, dar, atenţie! în doze moderate
căci bineînţeles, are şi câteva efecte secundare,
dar despre ele – în pauza publicitară viitoare.
