Etichetă: “animez”

o cămilă şi puiul ei stăteau la coadă
la o doamnă care vindea limonadă;
micuţa cămiluşă, pe numele ei angela,
se tot foia pe-acolo făcând-o pe rebela
maică-sa, obosită şi uşor nervoasă
îi spuse c-o trimite singură acasă;
angela-i zise că ar pleca acum chiar ea
dar nu suportă singurătatea;
da’ ce iubito, ştii tu ce înseamnă?
îi răspunse amuzată cămila-doamnă;
da, normal că ştiu, că nu-s aşa de infantilă
singurătatea-i o cămilă lângă nici o cămilă

hei, hei, la margine de câmpie
primăvara a venit în vrie
cei căţiva greieri supravieţuitori
ai iernii triste, se-ntorc răzbunatori
sunând la poarta vecinelor furnici
şi-apoi tulind-o-n lanul de urzici;
tulpinile de-arin sînt toate pline
de stencils şi graffitti anodine:
Nu tot ce zboară se mănâncă
semnat: fluturimea liberă, aripa stângă
şi încă unul, semnat cu pseudonim
de Miri, gândăcelul anonim:
Mai multe picioare
mai multe şanse de scăpare!
căci fluturii şi gândăceii-s plini de graţie
dar sincer, nu prea au imaginaţie;
iară colea, sub un plop
uite – un lăcust miop;
trezit şi el la viaţă cu întreg ogorul
tot sare încercând să işi ia zborul
şi se tot izbeşte, ba de un arac
ba de o frunză mare de spanac;
unde s-o grăbi, dracu’ ştie
cert e ca după înca o cascadorie
lovit, zdrelit şi fracturat
cu psihicul tumefiat
şi complet întors pe dos
işi zise: of! mai bine-o luam pe jos
că-n ritmul ăsta ajung la oftalmolog
şi cu depresie şi cu hemoragie şi olog.

un pui de crotal cam sâsâit
pe nume Sssebi, cum aţi bănuit
ziua, în amiaza mare
ieşi să îşi ia de mâncare
oferta nefiind prea bogată
înfometat, se hotărî pe dată
uite un rac – sssă-l fac pane sssau friptură?
mmm… simţi o ploaie abundentă-n gură
racul de-un rosu-aprins văzându-se deja antreu,
simţind că viaţa lui atârna de-un fir de tupeu,
răcni peste umăr, cum se dădea cu spatele prin deşert
hai frate, nu mă mai enerva şi tu, nu vezi că-s fiert?

aş fi scris ceva despre alberta, musculiţa
de cum zâmbeşte-n somnu-i ştrengăriţa
prea ghiftuită, printre rămăşiţele de pizza
dar sincer, nu m-a lăsat inima s-o trezesc
aşa că-s pur şi simplu nevoit să lenevesc;

viermele de la uzină
puse ochii pe albină:
pân’ disear-ai trei proiecte
de livrat, toate perfecte
albina bâzâi un pic în barbă
şi se puse-ndat’ pe treabă
până seara, când căzu’n picaj;
acu’… dacă tot a prins curaj,
viermele pe nume william
se duse taram-pam-pam
tam-nesam la elefant,
dumnealui – un tip galant
cât se poate de real, nu din pluş
păşi atent fix lângă viermuş
şi cu urechile sale uriaşe
îi ascultă vorbele pătimaşe
– hei, elefante, tu eşti un tip de bază
începu william pliiiin, plin de emfază
fără de tine uzina, ar fi mult mai săracă
şi fiecare lac ar deveni o băltoacă,
dar trebuie să-ţi spun – mare păcat
eşti mare, însă prea calificat
(aici trebuie să spun, uzina se ocupa
cu transportat apa, dintr-o baltă’n alta)
uite, săraca ta coleg-albină
chiar nu are nici-o vină
n’apucă să-şi facă norma
că ţac-pac vii tu cu trompa
pe scurt, n-am ce face, trebuie să-ţi zic
că ori ne părăseşti, ori te faci mai mic;
elefantul ascultă, clipi uşor din gene
şi continuă să-şi facă treaba, ceva mai alene;
în două zile însă, fără multe explicaţii, fu dat afară
şi îşi găsi un job la arteziana din rond, de la gară;

aşa că, dacă eşti elefant şi ai şef de tură
un vierme, nu ezita – striveşte-l de bordură

la margine de oază scorpionul spiridon
se pişa gânditor, la baza unui pom
lângă el veni cu paşi mici un beduin,
işi ridică veşmântul, să se pişe şi el puţin

ţâfnos, scorpionu-şi zise – pfui, să fiu al dracului
ori m-a bătut soarele-n cap, ori te am în vârfu’ acului;
sări într-o clipită să-l inţepe, dar beduinul cu agilitate se feri,
îl luă de ceafă, şi-aşa ajunse spiridon al nostru, pe discovery.

nehotărât, examinând ofertă după ofertă,
sătul de situaţia asta destul de incertă,
leopardul nicodim hotărî să-şi petreacă vacanţa,
nu, nu în spania, italia, nici grecia sau franţa,
ci chiar în marginea deşertului, la plajă
unde de cum ajunse se lăsă cuprins de vrajă;
şi lăfăindu-se pe un şezlong împărătesc
cu ochii semi-nchişi îşi spuse cu accent moldovenesc:
şi linişti şi ghini ie aşea, întins la soari
când, vrrr goni pe lângă dânsul un safari;
scuturându-se de praf, îşi spuse cu oarece prestanţă
ntz ntz şi-nsiamnă să vii la un loc cu tăţi turiştii în vacanţă

un fluture cu imprimeu floral
cam aiurit şi supraponderal
ce răspundea la numele gilbert
făcu el ce făcu şi se pierdu-n deşert

norocu-i scoase-n cale o cămilă cu freză aurie
el profită şi o-ntrebă naiv – „scuzaţi… o florărie?”
din număratul paşilor, un pic cam deranjată
cămila îi răspunse destul de îmbufnată;

fluturele gilbert porni greoi în direcţia indicată
şi-n faţa unui cactus ajunse, cu fruntea asudată;
însă, ce crunt spectacol pentru privirea-i istovită
căci singura floare de cactus era proaspăt ofilită;

se prăvali-n nisip, căzu de pe picioare
murind îmbălsămat de razele de soare;
cactusul mormai – ia uite, ai naibii fluturi beţivani,
aştia nu ştiu c-avem deschis doar o data la 50 de ani?

poate-o fi fost de la atâta soare
de la o clipă de defocusare
un side effect cauzat de deshidratare
sau, cine ştie, de la liniştea asurzitoare,
dar cactusului i se făcu brusc de-nsurătoare;
pusese ochii pe o fată frumuşică foc,
morgana – îi zicea, de ea se-ndrăgosti pe loc
relaţia-ncepu să meargă, se văzură o vreme zi de zi
dar – să vezi şi să nu crezi, când să facă nunta – ea lipsi;