ceasul tic-tac
pisica miau – miau
pisica se uita la ceas
şi dacă ar fi fost om s-ar fi mirat
că timpul nu se măsoara în
tic-tic
sau în, hai să zicem,
tac-tac,
că doar secundele nu sînt diferite
între ele;
dar ea era doar o pisică
şi se uita la ceas
şi se minuna că timpul
nu se măsoara în
miau-miau
că doar secundele nu sînt diferite
între ele.
Etichetă: “animez”
Am găsit 88 poezii cu această etichetă.
3 comentarii
vilma e mică şi albă, pufoasă
cu ochi mici, negri, de jucărie
genul perfect de pisică de casă,
cu aspect nou-nouţ, ca din cutie
viaţă tihnită, pernuţe de puf…
ţinură cu toate până-ntr-o zi
când zdrang tronc bang buf
căzu de la 8 şi de asfalt se izbi
căzu în picioare, normal, dar de la şoc
simţi o intensă nevoie de a face un pipi;
şi începu să caute cu disperare un loc
peste dealuri şi văi, peste mări şi câmpii;
se ţinu ea ce se ţinu, dar fiind obişnuită
să facă pipi fin, discret numai şi numai la nisip
ajunse în deşert vai de ea, murdară, lihnită
cât ai zice „sauvage sex on an abandoned ship”
care va să zică nu ii fu prea uşor
mai mult, sări în spate ca arsă, inocentă, uimită
când încercă să păşească în noul decor
zicându-şi ia uite, aştia ţin tăviţa de nisip pe plită
îmi scârţâie oasele – acest parchet al corpului
pe care stau toate cele –
şi comoda ticsită cu amintiri şi alte mărunţişuri
şi covorul de carne
pe care se culcuşesc mângâierile
şi lampa care funcţionează cu gânduri
îmi fluctuează gândurile – acest curent electric al eului
care alimentează şi frigiderul plin
cu hrană spirituală
şi computerul personal în care mă loghez cu
numele meu şi parola *******, ca să fiu eu
şi reşoul care se încinge pe fond nervos
mi se împiedică nervii – aceşti dansatori ai minţii
resposabili cu entertainment-ul zilnic –
sînt din ce în ce mai des invitat la carnavalul lor dement
în care toata lumea e îmbracata doar în axoni şi dendrite
(of! câtă lipsă de imaginaţie)
şi fac trafic de informaţie, dar nimeni n-o consumă
cum trec secundele, se duc încolonate
în faţă o secundă şi o secundă-n spate,
soldaţi cuminţi-cuminţi, spălaţi pe creier
furnici total lipsite de spirit aventurier
prin ziduri trec, peste flamingi şi greieri
prin hidrocentrale, prin astăzi şi prin ieri;
călcat-au în picioare genele maicii tereza
cu încălţările care i-au netezit lui elvis freza;
se duc secundele, se duc neobosite
până ajung într-o câmpie unde se opresc;
acolo se-nfig în pământ şi rămân ţintuite –
cultura muta de levanţici ce nu mai cresc
de-acolo, spune-se, îţi poţi culege
un sărut uzat, o şleampătă fărădelege,
o geană pe un sân, picoteli iepureşti,
depinde ce ai chef să-ţi aminteşti.
fă-mă doamne lynx turbat
sau scorpion călcat pe coadă
ori leu de circ, lung abrutizat,
mistreţ rănit, scăpat în stradă
roi de albine sălbatice, lăsate fără stup să fiu,
ron jeremy dup-o supradoză de viagra
nebun jignit, c-un levier în pumn şi look hazliu
sau luptător k1 înşelat la alba-neagra;
smulge-le-aş firele de păr, unul pe minut
şi după 16 ani, când termin, s-o iau de la-nceput
usucă-li-se sufletul cel diform – complet
până se face mic şi cade fără zgomot pe parchet;
că iar mi-au ridicat maşina
of of of ce hidos coşmar
şi ce furtună de adrenalină,
de data asta de pe trotuar.
(normal, fără să am vreo vină)
sfinte sisoe
dacă-mi dai voie
am să încep
(deşi nu pricep)
c-o constatare:
de ce în mare
mă rog frumos
aşa de jos
nu s-a coborât
atât şi atât
cât de sus s-a urcat
pe-al planetei uscat?
spune-mi, te rog
de ce despre lună
una şi bună
s-a tot vorbit
dar despre, să zic,
(că mă şi oftic)
a marianelor groapă,
oglindirea din apă
a unui uscat
aşa de bogat
în înălţimi
de ce nu vorbim?
tare nervos
şi de ură ros
semnez, neptun
un zeu ne bun.
un monstru marin
a ieşit puţin
să ia nişte aer
şi-a picat de fraier
o mică lăcustă
la minte îngustă
a sărit prea sus
şi la cer s-a dus
o zebră venită la oraş
a fost făcută covoraş
de pietonii care s-au grăbit
s-o traverseze când ea s-a lungit
un cimpanzeu necugetat
a fost tare aspru amendat
ca a hrănit nişte pramatii
care stăteau dincolo de gratii
un simpatic peşte spadă
intermediind o sfadă
fu-acuzat (nefastă karmă)
de port ilegal de armă
iar o inconştientă, bezmetică albină
ziua-n amiaza mare, pe lumină
a fost interceptată transportând ilegal
3 saci de polen fals, de la un crin artificial.
am văzut aseară un om
care scotea porumbei pe gură
în continuu scotea porumbei pe gură
porumbeii umpleau văzduhul
camerei
şi se spărgeau lovindu-se de aer
de ziduri
de colţul noptierei
de duşumea
unul de altul
ca nişte baloane de săpun;
şi făceau porumbeii ăştia un zgomot
aşa de intens şi de imperceptibil
ca un stadion plin de lăcuste
tăcute
nemişcate
şi atente
şi erau porumbei mândri jucători
şi înfumuraţi guşaţi
şi erau şi porumbei voinici voiajori
obişnuiţi cu munca grea
şi extravaganţi toboşari
şi toţi erau hâzi
şi plini de cicatrici –
un ochi lipsa, o aripă ciungă
un picior fracturat
şi toţi porumbeii
ăştia se spărgeau
ca nişte baloane de săpun
de zid
de colţul noptierei
de duşumea
şi unul de altul
în continuu
într-o seară târziu a sunat la uşă un înger retard,
un pachet de muşchi cu aripi, fost bodyguard
şi în şoaptă printre obrăjorii lui dolofani
m-a rugat să-l ajut cu o sumă de bani
mi-a zis că e disponibilizat, în zilele noastre
situaţia e albastră chiar şi sus, printre astre:
nu foarte multă lume mai ajunge în rai
şi nu mai au nevoie de el la poartă, vai, vai;
dau să-l bag în casă, el zice stai că nu sînt singur
şi-n uşă apare o îngeră costelivă cu pasul nesigur;
ea e soţia, lucra la fabrica de aripi, până s-a restructurat
acum au dat-o afară fără preaviz şi pe ea, of, of, ce păcat;
le-am pregătit rapid nişte paste, i-am pus la masă,
dimineaţă am plecat la birou, i-am lăsat singuri acasă,
seara nu mai erau, în locul lor am găsit câteva vorbe pe o hârtie
mulţumim, am zburat la un interviu la I.A.D. SRL, la turnătorie;
continuarea lui sms30
însă când fu să-nceapă seara programul la televizor/ frunzele de praz de ciudă au crezut că mor/ iar garoafa ciufulită, de după perdea/ ce se mai hlizea, ce se mai hlizea…//
uneori eşti abundent rujată pe feţişoara-ţi dolofană
şi te mişti aşa de greu tu, antipatică cucoană;
alteori eşti zveltă şi neînfricată amazoană
care vine să salveze lumea de lenea cotidiană
ai pletele încâlcite, pline de alge şi nisip
şi miroşi a zmeură, a verde şi a cip-cirip
coapsele-ţi sunt pline de vânătăi solare,
umbli-n şalul ăla albăstrui, croit dintr-o boare;
eşti plină de mâini pe fundu-ţi planturos
căci tu-l laşi să te atingă chiar şi pe ăl mai puturos
te duci cu oricine – CEOs, laboranţi, vidanjori, mineri
dar tot nu mă pot abţine să te vreau, iubita mea Vineri
cum stăteam aseară pe canapea
şi decorticam nişte gânduri
mici,
bum-bum! aud nişte bătăi în uşă;
era o emoţie puternică,
bine făcută
de la poliţia sentimentelor, se recomandă ea
şi dădu buzna înăuntru;
în spatele ei – câteva boabe de transpiraţie
îmbrăcate în uniformele lor translucide
şi o aritmie cardiacă pirpirie
şi cam neîndemântecă;
bănuiesc ca ştiţi de ce sîntem aici,
şi nici una, nici două – jbaf! jbaf!
doi pumni în stomac, apoi m-au pus cu faţa
la pământ, mâinile la spate, crrrc, mi-au închis
cătuşele neputinţei şi au început să scotocească
prin casă
şi dă-i şi răscoleşte şi caută, şi sub conştient
şi pe după noptiera cu trăiri ascunse
mi-au sfâşiat pasiunile, au întors cu fundu’n sus
toate simpatiile,
iar eu în tot timpul ăsta clipeam nedumerit
măturând gresia cu genele
permiteţi să raportez, tipul se pare că e curat
mai căutaţi, a venit răspunsul, sec
nu se poate să n-aibă nimic,
nici o frustrare, o uricică, ceva
nişte urme de antipatie…
şi au ţinut-o tot aşa, nu ştiu cât,
dar mie mi s-a părut nesfârşit;
când au plecat, târziu, m-am trezit pe canapea
meciul se terminase
bătuse brazilia, greu
iar ulterior am aflat –
s-a dat la televizorul ăsta mic pe care
îl am în cap,
ca ale naibii gânduri, alea micile
făceau parte din Mişcarea pentru Libertatea Gândurilor
şi mă furaseră şi mă închiseseră
la subsolul unui vis cu ochii deschişi
doar ca să ceară recompensă
o idee.
fane, ursul panda super pofticios
a primit în poştă un plic misterios
venit tocmai de pe plaiuri africane –
era o invitaţie de două persoane
pentru cel mai mare desert
moment în care lui fane îi fu cert
n-avea cum chiar el să nu fie acolo
deşi neavând cu cine, o să meargă solo;
şi cu biletul la Morgana Airlines în botic
în câteva ore ajunse la adresa de pe plic
când colo, ce să vezi, cât te uitai în jur
era numai şi numai nisip din cel mai pur;
privind din nou pe invitaţie, fane îşi zise, fiert
pff, de la o diacritică lipsă mă topesc eu prin deşert…
azi-noapte mi-am visat existenţa
deşi bine ştiută mi-e inapetenţa
pentru vorbe mari, vă zic: azi-noapte
cât vacile dormeau să facă astăzi lapte
mi-am visat existenţa
scuzată-mi fie insitenţa
pe o pajişte imensă, printre miile de flori
oh! numai cât mă gândesc şi mă ia cu fiori,
mă plimbam agale îmbrăcat în cimpanzeu
tot morfolind distrat la o ursoaică din jeleu
când lângă mine
aterizează cine?
pe-un linoleu maro, aladineşte,
o fată bruneţică mirosind a peşte,
are un ochi mai mic şi sânii mari,
cercei rotunzi, siclam, tare hilari
trecutul tău, mi se recomandă ea
şi la plecare mi-a lăsat o acadea
şi tot lingând la acadea
şi tot gândindu-mă la ea
de lâng-o tufă de lavandă, viitorul meu
care se chinuia să-ndrepte-un curcubeu
mă salută posac, fără chef, printre buzele subţiri
şi slobozi o lungă flatulenţă cu miros de trandafiri
cu trandafirii încă-n nări
am coborât pe nişte scări
de piatră, roase, fără balustradă, către-un heleşteu;
am stat şi-am reflectat un pic deasupra lui – eram eu,
prezentul meu – un cimpanzeu mirat, c-o acadea în gură
duhnind a trandafiri, scriind de zor pseudo-literatură;
a crescut exact în faţa casei mele un copac
e copacul neputinţei, deci n-am ce să-i fac;
are nişte fructe mici şi incolore care pe pământ
n-ajung niciodată că-s mereu luate de vânt
iar mai încolo, sub o tufă luxuriantă de plictis
un iepure-ntre două vârste are-un ochi închis
cu celălalt visează la ce-ar putea să facă
în caz că se va ridica, dar numai dacă
în mijlocul aleii, răsaduri ţanţoşe de egoism
cresc nepăsătoare, dar ăsta-i deja un truism,
şi respectând legea numărul unu a agronomiei
vrejul iubirii suferă, năpădit de buruiana geloziei
o capră mică, mică stă căţărată-ntr-un bonsai
i-a terminat deja toate frunzele, iar acuma, vai!
tocmai îi mestecă crenguţele, punând capăt amăgirii
căci, da, uitasem să vă zic – era bonsaiul nemuririi
abia târziu de tot, spre dimineaţă
nina, o cârtiţă cam petrecăreaţă,
cu o sticlă de vin pe jumătate goală
la subraţ şi luat-un pic de „oboseală”
plecă de la party-ul de inaugurare
a Uniunii Cârtiţimii Vizionare;
şi, cam pe trei cărări, pardon, galerii,
se duse-n căutarea unei tutungerii;
trecu pe lângă rădăcina de tomată,
apoi coti pe sub cea mare, înnodată
a plopului ce străjuieşte drumul principal,
o luă pe galeria de centură, pe lângă spital,
şi o croi în jos chiar pe sub vie…
în fine – să vezi tu ce grozăvie –
pesemne că afumată cum era
sigur a încurcat ceva, cumva,
cert e că s-a trezit nina noastră în deşert
cu ochii mici, mici şi-o sticlă de vin fiert;
mahmură, mustăci – hm, ori am stat prea mult la soare
ori, hm, am găsit o scurtătură fără trafic către mare;
un gândăcel
ca vai de el
avea o problemă –
vaaai, ce dilemă!
când alerga
tot transpira
şi n-aveţi idee
ce epopee
bietul de el
alert gândăcel
a traversat
aşa, asudat;
până-ntr-o zi
când ce-i veni?
ochi un produs
pe raftul de sus
frumos parfumat,
drăguţ desenat,
cu gândăcei –
era un spray.
Şi cum pe el
scria măricel
efect imediat
pe loc s-a dat –
pe la subraţ
pe gât şi pe faţ’
s-a dat peste tot
chiar şi pe scrot;
de-atunci, pe bune,
se poate spune
că n-a transpirat
căci… a sucombat;
de-aia zic:
citeşte cu atenţie-ambalajul
că altfel, zău! îţi faci bagajul.
citeam de ceva vreme în ochii azurii
ai toboşarului din coşul de jucării
că e sătul de-atâta muzică de fanfară
şi-ar vrea să cânte o treabă mai sprinţară
aşa că ieri seară m-am pus pe meşterit
şi-n scurtă vreme – gata! făcut l-am fericit:
acum ţine mândru-n poală un nou-nouţ xilofon,
i-am inversat două contacte şi suferă de Parkinson
se mişcă el haios dar, fireşte, cântă fără ritm şi prost
şi-n ochii lui citesc regretul că nu mai e ce-a fost;
mâine, el nici nu ştie – plănuiesc să-i înscenez
un accident la mâna stângă şi-o să i-o amputez
apoi îl scot la pensie, normal – pe caz de boală
şi-l angajez din nou, dar c-o slujbă mai nasoală –
cred că îl fac paznic de noapte la coşul de jucării
şi după, mai vedem, dacă e cuminte, îi iau şi baterii.
printr-o stranie şi nefirească-mprejurare
fane – cameleonu-ajunse în deşertu-ăl mare
debusolat – ce putea să fac-al nostru tip?
îşi schimbă cât ai clipi aparenţa în nisip;
dar vai! spre nenorocul lui trecu un camion
al unei firme de clepsidre – Clepsidron
care, vezi dumitale, venise după marfă
şi cât ai zice (nu ştiu ce-mi veni) – eşarfă
împachetat în tone de nisip, fane fu ridicat pe dată
şi aruncat în spate, fără milă, sub jegul de prelată;
de-aici încolo, fane nu mai ştiu nimic de el
şi slava domnului – n-ajunse temelie de castel;
buimac şi transpirat, sleit, închis, înclepsidrat
o să vă ia cu mirare, dar vă zic – fane a scăpat;
ideea i-a venit, nu mă-ntrebaţi de unde
dar cert e că s-a prefăcut cu totul în secunde.
sînt sigur că relaţiile astea interumane
ar putea fi şi ele, de ce nu? nişte persoane;
cu nume, libidou, capricii, frizură şi identitate
în funcţie bineînţeles, de persoanele implicate
uite, de exemplu, rita – relaţia mea preferată
priveşte’n geam la florile de zarzăr bosumflată
ar ieşi şi ea, dar pe fondul unei stări de oboseală
îşi suflă mucii, că a contactat o gripă emoţională
ana e relaţia mea simplă cu un om dintr-o bucată
şi deşi are douăzeci de ani, i-un pic cam retardată
vocabularul ei e limitat, hainele – cam tocite
dar, ştiţi ce? măcar nu spune chestii gratuite;
să vă mai zic şi despre dana, relaţia mea cu părinţii
care a căzut rău când era mică şi şi-a rupt toţi dinţii,
dar între timp are-un zâmbet nou, lucitor, din porţelan
bătând la diplomaţie şi intenţii bune şi un politician
mai am o relaţie cu un băiat tare ciudat –
andrada – momentan atinsă de vărsat,
aşa că, pe motiv de boală nu iese deloc din casă
stă mult pe net şi-i mai tot timpul somnoroasă
am lăsat-o pe eva, relaţia mea cu voi, ultima pe listă
o ştiţi – i-aiurită şi misterioasă, da’ măcar e fantezistă
şi chiar de e-mbrăcată fistichiu şi coafată cam ciudat
nu vă lăsaţi duşi de aparenţe, luaţi mărul pe care vi l-a dat