dora – o pasăre colibri
se simţea aşa… cam gri
şi în a ei nimicnicie
avu în cap o fantezie
cum ar fi să mă ridic drept în zbor
deasupra ăstei tufe şi să nu mai cobor?
fată, niciodată să nu zici niciodată,
îi zise-o prietenă mai înciudată
dar dora, mititica, idealistă şi încăpăţânată
se ridică din tufa de zamioculcas pe dată
însă – imensă-i fu minusculei surpriza
de a crezut că cine ştie? a luat-o briza?!
sub ea decorul se schimbă rapid
în locul tufei apăru brusc un zid
apoi o plajă c-un resort baban
şi imediat după – marele ocean
apoi zări drept sub ea un pici
gălbui la faţă şi cu ochii mici
urmară întinderi de apă nesfârşite
şi teritorii nisipoase, de soare pârjolite
şi cum tot fâlfâia dora tot pe loc în zbor,
răcni – opriţi pământul, că vreau să cobor
hei, oameni buni am ceva măreţ să vă zic
am ameţit, opriţi-l, please, că mă oftic
şi iată cum inima emoţionatei colibri
prinse a bate şi mai tare, până când muri;
ce nu ştia e că marele galileo galilei
avea sa-i fure câteva dintre idei.
5 comentarii