este o dată ca niciodată

.                                                         sînt eu?

au fost zilele alea în care nu știam:

.                                                         nu sînt eu?

.                                            afine

afinele puteau avea gust de

.                                            sau de nimic

.                                      o fiară

nopțile ieșea din mine

.                                      sau un bunic

.                                                                la ruletă

pe vremea aia speram să câștig doar

.                                                                sau la loz în plic

.                                                                            așa
era o vreme când viața mea se putea termina
.                                                                            sau așa

acum poveștile cu final neașteptat
din viața mea s-au terminat.
mulțumesc, iubito.

inventar

inocentă muză
ciufulită și confuză
cafeaua perfectă cu lapte
și aromă de șoapte
cea mai frumoasă zi
din viața mea
carnală acadea
un câmp de maci
și draci și laci
locul perfect de picnic
cheful de a face nimic
filmul la care am plâns amândoi
deși nu murea niciunul dintre eroi
inventator de povești pentru copii
pe toate tu le-ai fost
și câte încă o să fii

ideea de destin

cu ideea de tine în gând
m-am urcat într-o zi pe ideea de cal
am ajuns până la ideea de capăt de pământ
sperând că te găsesc cu ideea de mine în cap, normal.
Nu erai; așa că tot cu ideea de tine în gând
m-am întors purtat de ideea de vânt
și am continuat să te caut obsedat de ideea de când
zile și mile și ploi și idile, până când
nu te-am găsit
și de ideea de tine m-am îndoit.
Acum înțeleg că
nici n-aveai cum să mă recunoști
pentru că tu căutai ideea de mine
nu pe mine
în sine
și ai tot căutat până m-ai găsit
în spatele ideii de mine
ca în spatele unei vitrine.

am pornit împreună în cea mai frumoasă călătorie

ne-am îmbrățișat cei mai buni prieteni din copilărie
ne-am salutat pentru ultima oară vecinii
ne-am sărutat pe gură foștii iubiți,
apoi ne-am luat la revedere de la mame și tați.

ne-am facut bagajele, în gențile alea frumoase
care se închid greu, lăsându-ne afară hainele de călătorie,
le-am luat pe noi, am mai fumat o țigară
uitându-ne cât de frumos ninge afară

apoi, ne-am cunoscut

mărturisire

mi-am scăldat mâinile în bogățiile
diverselor corpuri, da, e adevărat,
am luat cu ambele mâini tot ce mi-au dat
și dacă a fost cazul, am și furat

am atins frumosul cu ochii, cu mâinile,
cu șoldurile, cu tălpile, cu pieptul
am sărutat mâini și ochi și șolduri
și tălpi și piepturi și corpuri

am îmbrățișat cu mintea compromisuri de neconceput,
am băut suferință până n-am mai putut
privirea mea știe acum să discearnă
forma sânilor în spatele unui pulovăr de iarnă

m-am antrenat toată viața să te cunosc;
bună, iubito

spovedanie

doamne,

odată
am făcut să sufere o piatră –
am dat cu ea într-o pasăre

recunosc
mi-am bătut joc de un cuvânt frumos
i l-am spus unei statui

altă dată
m-am purtat atât de urât cu picioarele –
le-am pus să calce în picioare o stea căzătoare

tot eu
am fost cel care a necinstit secundele
risipindu-le prin locuri imunde

ah!
gingiile mele cât le-am durut
când mi-am înfipt dinţii în coapsa fetei de fier

în ce hal
am poluat Marea Încredere Că Va Fi Bine
picurând pe suprafaţa ei gândul că trebuie avut grija

iertare

pseudobalada cuvintelor nedreptăţite

băi cuvintelor,
v-am pus să carati atâta emoţie
câtă voi nu puteaţi duce
i-am pus în cârcă lui te iubesc,
o dată la o sută de ani,
când îl zic (am ca reper o floare de cactus
de pe pervaz)
şi dorinţă şi putere
şi linişte şi durere
tot ce-am între tâmple
ce-o fi să se-ntâmple
promisiuni, minciuni fermecătoare
de nu ştiu cum ţinut s-a pe picioare

băi cuvintelor,
v-am trimis curate, frumoase, lucitoare
şi atât de goale pe dinăuntru
de câte ori nu l-am trimis pe da
fără pasiune, fără chef,
fără glam, fără sidef
cu ochii-nchişi, chiar orb de-a dreptul
sau cherchelit, făcând-o pe deşteptul
făra niciun pic de nu în el
l-am trimis pe da
la întâlnirea cu un alt da,
îmbrăcat frumos şi plin de sens
oribil trebuie să se mai fi simţit

băi cuvintelor
pe câte dintre voi nu v-am folosit
niciodată, deşi vă las să vă antrenaţi
pe marginea foii – eterne rezerve de lux;
clandestin, de când vreau să te scot in faţă,
mi se pare că ai toate calităţile posibile
arboricol, fetru, meteahnă, pocinog
iureş, apatrid, caldarâm, zălog

îmi imaginez că nu mai aveţi
chef de poveşti, ştiu. Ştiu.

Băi cuvintelor,
scuze.

autocunoaştere

m-au găsit norii
şi mi-au încălecat corpul cu umbrele lor
m-au găsit firele de iarbă
şi mi-au gâdilat urechile cu zgomotul lor teribil
m-a găsit gândul
că te pot face să dispari stingând lumina
m-a găsit marea
eram pe mal, citeam un eseu despre orbire
m-au găsit orele
şi mi s-au aşezat cuminţi ca pisicile în poală
m-au găsit lanuri de maci, nunţi de fluturi, stele căzătoare,
universul m-a găsit, scărpinându-se neglijent în buric,
m-a găsit însuşi david bowie,
m-ai găsit tu
când te-ai împiedicat și ai căzut în braţele mele
eu nu m-am găsit,
de mine mă pot ascunde cel mai bine.

când ne-am cunoscut

în mijloc de mai, a nins
cu flori de uimire,
cu fulgi de ne-am atins

în mijloc de mai, a nins, vai
cu stropi de ocheadă
cu particule mici de mai stai

și ce-a mai nins în luna lui mai
cu petale albe de sfială,
cu visele tale erotice cu oameni și cai

a trebuit să ne îmbrăcăm gros în luna lui mai
tu – cu buzele mele călduroase și moi
eu – cu aburul fericit care se ridica din noi

odă lui mai

mai știe
mai poate
mai înfloresc florile toate

mai verde
mai clar
decât mai, n-am alta habar

mai mult
mai intens,
mai e rock, restul sînt dance

mai a-hi
mai a-ho
şi de era dance, mai era o lună mișto

mai cireși
mai cărăbuși
decât ăia de mai, nu văzuși

m-ai ignorat
m-ai neiubit
până în ziua de mai când ne-am întâlnit

plouă

plouă cu bunici cu piele moale, curată
plouă cu găini alergate până-n poiată
plouă cu bronz din soare gigantic de vară
bronz de copil, bronzat şi la subsioară

plouă cu mustăcioara profei de mate
plouă cu pase, nu şut, ce dracu băi frate
plouă cu hai pe bloc să fumăm o ţigară
plouă cu uite, pot să scot fum doar pe o nară

plouă cu iarbă, cu suspine, cu sex
cu zeci de cuvinte care nu sînt în dex
plouă cu părul tău peste umerii mei
plouă cu sânii tăi asimetrici şi grei

plouă cu copii mici, de-o şchioapă
plouă cu lapte din sânul care-i adapă
plouă cu miros de familie închisă în casă
pe motiv că iar a plouat după-masă

când afară plouă cu picuri de apă din nori
în mine picură cu amintiri, cu nostalgii, cu fiori

viitorul trecut

mâine ne-am văzut pentru prima oară;
poimâine te-am invitat la o ciorba la Boheme.
Răspoimâine ai ieșit cu fetele, nu ne-am văzut.
Săptămâna viitoare ne-am sărutat în față la
hotel Herăstrău, apoi zilele următoare
ne-am iubit în toate felurile: sub efectul de seră
al pilotei, pe jos, în gând,
tare, încet, sub duș, pe parchet.
Anul viitor am avut un copil și ne-am căsătorit.
Azi a fost cu o zi înainte să te cunosc.
Nu mai știu ce-am făcut.

liniuța orizontului

când eram mic jucam liniuța
cu vise la linia orizontului; i se mai zicea
și rișcă, nu știu dacă știți jocul – se ia un vis
de dimensiunea unei monede, se așaza pe degete,
apoi te proptești bine cu picioarele în pământ
și îl arunci către orizont; daca îl arunci
prea tare peste orizont, va ocoli Pământul
și te va lovi în ceafă; dacă îl arunci prea sus
și nu se mai intoarce pe pământ,
copiii ziceau că te faci astronaut;
cine arunca cel mai aproape de linia orizontului
câștiga și visele celorlalți
care visau mai puțin.

norii

când eram mic-mic credeam că norii
se formează din aerul expirat de bunica
mai târziu am suspectat că, de fapt, norii
se fac din laptele pe care-l refuză pisica

apoi am avut o noua ipoteză – că norii
sînt o gigantică vată pe băţ fără băţ
şi mă chinuiam mult să conving trecătorii
că pot circula cu capul în ei dacă eu îi învăţ

mi-a mai trecut prin minte că norii
sînt peruci de păr alb, pufoase ca ceaţa
asta lămurind cumva originea ninsorii –
se întâmplă când îşi scutură dânşii mătreaţa

recent însă, am aflat de la un om de ştiinţa că norii
sînt mase vizibile de picături de lichid condensat
infirmându-mi astfel cea mai recentă teorie, că norii
sînt solul pe care călcam când ajungem la cer. Ce păcat.

cincisprezece ani

temătoare, mama
îmi aranjează fusta proaspăt scrobită
sperând ca diseară să nu fiu o ispită

temătoare, mama
mă lasă la party până la un’şpe jumate
numărând secundele peste cu ferocitate

temătoare, mama
îmi explică ce şi cum despre sex
alegandu cu grija doar cuvinte din dex

temătoare, mama
îmi face cadou numai cărţi
obiecte de recuzită şi hărţi

temătoare, mama
schimbă canalul când e un film mai aşa
şi evită să-mi explice ce-i je ne sais quoi

temătoare, mama
a ascuns pozele ei sexy din tinereţe
şi când le-am găsit a făcut feţe-feţe

temătoare, mama
evită să-l sărute pe tata pe gură
şi nu scapă nicicând vreo înjurătură

aşa că eu
cu primul băiat pe care îl plac
o să fac tot ce mi-a zis să nu fac

unele relaţii pur şi simplu nu merg

eram cu o fată
pe plajă şi jucam
volei cu un porumbel
mort; ne distram de minune ea – era destul de pricepută eu – încercam să ţin pasul cu ea; la fiecare lovitură, capul porumbelului se smuncea dintr-o parte într-alta de parcă ar fi ţinut ritmul unei melodii imaginare; tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram i-am zis şi mi-a dat dreptate; tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram zici că ascultă china town al lui bowie în căşti ba, e mai degrabă lenny kravitz, cu fly away;
nu ne-am inţeles, aşa că a trebuit să ne despărţim tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram.

cămara bunicii

pe muşamaua plină de meclem
stau aranjate borcănelele cu gem
şi cu dulceaţă, castraveţi şi gogoşari,
vinetele-n oţet şi-o plasă de ţânţari

o punga mare, plină cu punguţe
tubul de alifie pentru băşicuţe,
elasticele de borcan şi cutia de metal
plină de ambalaje cu iz sentimental

of! doamne, câte lacrimi am lăsat
pe lăzile de golden puse la iernat
când mai păţeam câte-o nedreptate
sau se lăsa cu speranţe confiscate

ore întregi pierdut-am prin sertare
bălăcindu-mă ca raţele-n adăpătoare
în şaibe, bileţele, resturi de memorie
şi alte vajnice vestigii de domestică istorie

şi-aş mai petrece încă trei copilării
să descifrez tot braille-ul de pe broderii
printre ghivece hârbuite şi ciobite glastre,
doar că bunica s-a mutat în inimile noastre

cine a rupt odată o floare de colţ ajunge să vorbească şi cu florile de muşeţel

eram mic
eram prost
am rupt o floare de colţ
am greşit

am smuls-o din pământul ei
şi am terfelit-o prin toate
cărţile pe care le citeam;
o puneam la presat
şi-apoi
îmi plăcea s-o descopăr în toate pânzele sus
în suflete moarte, în mijlocul unui veac de singurătate

cu cât citeam mai mult
cu atât ea îşi pierdea mirosul
culoarea şi viaţa
iar eu interesul
pentru ea

într-o zi
a plecat hotărâtă să se replanteze
cu puţina viaţă pe care o mai avea

a plecat
şi mi-a lăsat
câteva urme prin literatura momentului

încă îmi pare rău
că am rupt floarea de colţ, acum privesc
florile de muşeţel din faţa casei
cu alţi ochi, vorbesc cu ele, le mângâi,
le cert când dau să intre peste alee,
doar e spre binele lor – oamenii nu se prea uită pe unde calcă
dar ele continuă să crească pe alee numai de-al dracu’
iar eu le privesc cu drag
şi mi se par cele mai frumoase flori.

vară. senzaţii

I
câteva bale îmi curg pe braţul creponat al bunicii
mai e un apus şi ceva pân-o să pot alerga licuricii
simt exact cum aţipesc în poalele ei mirosind a curat
sigur voi visa doar lucruri care nu mi s-au întâmplat;

II
asfaltul mi se lipeşte de tălpile tenişilor chinezeşti
o boabă grăbită de sudoare se strecoară la vale pe spate
covorul bătut, un plânset, ceva glume muncitoreşti
merg cu ochii-nchişi pân’ la gard, să-mi arăt că se poate;

III
nu mai scap de gustul ăsta de vară din gură
de praful din păr, de-a gâzelor harababură,
în spate mă-nţeapă tulpinile din mirişte
prin pâlniile urechilor îmi picură linişte;