băi cuvintelor,
v-am pus să carati atâta emoţie
câtă voi nu puteaţi duce
i-am pus în cârcă lui te iubesc,
o dată la o sută de ani,
când îl zic (am ca reper o floare de cactus
de pe pervaz)
şi dorinţă şi putere
şi linişte şi durere
tot ce-am între tâmple
ce-o fi să se-ntâmple
promisiuni, minciuni fermecătoare
de nu ştiu cum ţinut s-a pe picioare
băi cuvintelor,
v-am trimis curate, frumoase, lucitoare
şi atât de goale pe dinăuntru
de câte ori nu l-am trimis pe da
fără pasiune, fără chef,
fără glam, fără sidef
cu ochii-nchişi, chiar orb de-a dreptul
sau cherchelit, făcând-o pe deşteptul
făra niciun pic de nu în el
l-am trimis pe da
la întâlnirea cu un alt da,
îmbrăcat frumos şi plin de sens
oribil trebuie să se mai fi simţit
băi cuvintelor
pe câte dintre voi nu v-am folosit
niciodată, deşi vă las să vă antrenaţi
pe marginea foii – eterne rezerve de lux;
clandestin, de când vreau să te scot in faţă,
mi se pare că ai toate calităţile posibile
arboricol, fetru, meteahnă, pocinog
iureş, apatrid, caldarâm, zălog
îmi imaginez că nu mai aveţi
chef de poveşti, ştiu. Ştiu.
Băi cuvintelor,
scuze.