liniuța orizontului

când eram mic jucam liniuța
cu vise la linia orizontului; i se mai zicea
și rișcă, nu știu dacă știți jocul – se ia un vis
de dimensiunea unei monede, se așaza pe degete,
apoi te proptești bine cu picioarele în pământ
și îl arunci către orizont; daca îl arunci
prea tare peste orizont, va ocoli Pământul
și te va lovi în ceafă; dacă îl arunci prea sus
și nu se mai intoarce pe pământ,
copiii ziceau că te faci astronaut;
cine arunca cel mai aproape de linia orizontului
câștiga și visele celorlalți
care visau mai puțin.

Comentarii

Copil fiind, dealuri si cimpii cutreieram,/
Cu palaria de soare dupa vise-fluturi alergam./
Am prins vise alb-negru, rosii, albastre si pestrite,/
Cele mai multe erau roz -asa- ca pentru fetite./
Intr-o zi de ciresar/am prins o molie-cosmar/ocazional, si-acum se zbate-n insectar.

Minunata!!! Intra direct pe locul intai in topul meu personal din aceste noi creatii. O mare revenire de forma.Iti prieste primavara?:)

ca si celelalte anotimpuri, in zilele in care scriu bine 🙂

liniuță de unire între vise și nefericire.

altfel, ce e fericire, e poate-un vers cu litere-ncarnate…
nu știu.

sau poate visul fără noimă în care stăm cu brațele încrucișate
visând că totul se întâmplă așa ca-n vis, dar nu sigur, nu?, ci numai poate
de-aceea indicat e orizontul să fie plasat cât mai departe,
opțional în bănci sau în biserici,
închipuiri a număra în contul cerului într-o desăvârșită libertate
pentru a nu te… deștepta din visul care, altfel poate, fără milă te izbește,
o, da, subiectiv, în spate.

(pare că am făcut o fixație pentru, chiar dacă nu mi-e specifică, rimă :)). Gata, nu mai… postreumatizez. Oricum ceea ce vedem/înțelegem din ceilalți rareori sunt altceva decât imagini subiective generate de „moneda” care „dă tonul”..)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *