când eram mic jucam liniuța
cu vise la linia orizontului; i se mai zicea
și rișcă, nu știu dacă știți jocul – se ia un vis
de dimensiunea unei monede, se așaza pe degete,
apoi te proptești bine cu picioarele în pământ
și îl arunci către orizont; daca îl arunci
prea tare peste orizont, va ocoli Pământul
și te va lovi în ceafă; dacă îl arunci prea sus
și nu se mai intoarce pe pământ,
copiii ziceau că te faci astronaut;
cine arunca cel mai aproape de linia orizontului
câștiga și visele celorlalți
care visau mai puțin.
liniuța orizontului
5 comentarii
Comentarii
Copil fiind, dealuri si cimpii cutreieram,/
Cu palaria de soare dupa vise-fluturi alergam./
Am prins vise alb-negru, rosii, albastre si pestrite,/
Cele mai multe erau roz -asa- ca pentru fetite./
Intr-o zi de ciresar/am prins o molie-cosmar/ocazional, si-acum se zbate-n insectar.
Minunata!!! Intra direct pe locul intai in topul meu personal din aceste noi creatii. O mare revenire de forma.Iti prieste primavara?:)
ca si celelalte anotimpuri, in zilele in care scriu bine 🙂
liniuță de unire între vise și nefericire.
altfel, ce e fericire, e poate-un vers cu litere-ncarnate…
nu știu.
sau poate visul fără noimă în care stăm cu brațele încrucișate
visând că totul se întâmplă așa ca-n vis, dar nu sigur, nu?, ci numai poate
de-aceea indicat e orizontul să fie plasat cât mai departe,
opțional în bănci sau în biserici,
închipuiri a număra în contul cerului într-o desăvârșită libertate
pentru a nu te… deștepta din visul care, altfel poate, fără milă te izbește,
o, da, subiectiv, în spate.
(pare că am făcut o fixație pentru, chiar dacă nu mi-e specifică, rimă :)). Gata, nu mai… postreumatizez. Oricum ceea ce vedem/înțelegem din ceilalți rareori sunt altceva decât imagini subiective generate de „moneda” care „dă tonul”..)