Etichetă: “reflectez”

citeam de ceva vreme în ochii azurii
ai toboşarului din coşul de jucării
că e sătul de-atâta muzică de fanfară
şi-ar vrea să cânte o treabă mai sprinţară

aşa că ieri seară m-am pus pe meşterit
şi-n scurtă vreme – gata! făcut l-am fericit:
acum ţine mândru-n poală un nou-nouţ xilofon,
i-am inversat două contacte şi suferă de Parkinson

se mişcă el haios dar, fireşte, cântă fără ritm şi prost
şi-n ochii lui citesc regretul că nu mai e ce-a fost;
mâine, el nici nu ştie – plănuiesc să-i înscenez
un accident la mâna stângă şi-o să i-o amputez

apoi îl scot la pensie, normal – pe caz de boală
şi-l angajez din nou, dar c-o slujbă mai nasoală –
cred că îl fac paznic de noapte la coşul de jucării
şi după, mai vedem, dacă e cuminte, îi iau şi baterii.

sînt sigur că relaţiile astea interumane
ar putea fi şi ele, de ce nu? nişte persoane;
cu nume, libidou, capricii, frizură şi identitate
în funcţie bineînţeles, de persoanele implicate

uite, de exemplu, rita – relaţia mea preferată
priveşte’n geam la florile de zarzăr bosumflată
ar ieşi şi ea, dar pe fondul unei stări de oboseală
îşi suflă mucii, că a contactat o gripă emoţională

ana e relaţia mea simplă cu un om dintr-o bucată
şi deşi are douăzeci de ani, i-un pic cam retardată
vocabularul ei e limitat, hainele – cam tocite
dar, ştiţi ce? măcar nu spune chestii gratuite;

să vă mai zic şi despre dana, relaţia mea cu părinţii
care a căzut rău când era mică şi şi-a rupt toţi dinţii,
dar între timp are-un zâmbet nou, lucitor, din porţelan
bătând la diplomaţie şi intenţii bune şi un politician

mai am o relaţie cu un băiat tare ciudat –
andrada – momentan atinsă de vărsat,
aşa că, pe motiv de boală nu iese deloc din casă
stă mult pe net şi-i mai tot timpul somnoroasă

am lăsat-o pe eva, relaţia mea cu voi, ultima pe listă
o ştiţi – i-aiurită şi misterioasă, da’ măcar e fantezistă
şi chiar de e-mbrăcată fistichiu şi coafată cam ciudat
nu vă lăsaţi duşi de aparenţe, luaţi mărul pe care vi l-a dat

dacă florile ar putea să-şi aleagă
destinatarii – uau, ar fi o treabă
parcă o văd pe trista lăcrămioară
făcând cu mâna pe peron, în gară
unei studente slăbuţe de la medicină
neepilată, cu păr lung, dulcică şi senină
conului trandafir, ţepos şi plin de el
ce bine i s-ar potrivi un tip numit aristotel
proaspăt bărbierit şi duhnind a pomadă
care doar ce şi-a făcut o labă, acasă-n cadă,
macul sigur visează să-i facă viaţa un pic mai roză
unei copile de o frumuseţe rară, atinse de tuberculoză
îmbujoratele muşcate s-ar potrivi aşa frumos
pe pervaz, lângă puştiul roşu în obraz şi mâncăcios,
zambilele s-ar ataşa acum, pe loc
de-o fată bună, dar lipsită de noroc
şi sunt convins, pedantul şi scorţosul crin
ar da orice să întâlneasc-o tipă manechin;
în rest, se ştie, florile de nu-mă-uita
s-ar potrivi oricui, oricum ar arăta
cât despre broşele acelea mici numite flori de măr
nimic de zis – stau cel mai bine la iubite-n păr
iar florile de plastic, of! sărăcuţele de ele
ar asculta ziua toată numai şi numai manele.

elefanţii bată-i vina
ei deschid mereu lumina
se trezesc puşi pe scandal
cu un aer feudal

elefanţii sînt tot răul
ei stârnesc tot tămbălăul
când o ard aşa placizi
dar se dovedesc perfizi

elefanţii sînt de vină
ei când vin de la uzină
calcă totul în picioare
c-o forţă demolatoare

elefanţii fac şi dreg
dar seara, curaţi de jeg
înainte de culcare
îs sereni nevoie mare

elefanţii – fereşte-te de ei
sînt cei mai straşnici derbedei
când vezi că-s mai mulţi de doi
fugi mai întâi şi te gândeşti apoi

vă rog mult (dureaz-un pic) să-mi faceţi voia –
imaginaţi-vă un arbore gigantic de sequoia
pe tulpina lui greu de cuprins
un gândacel de-un roşu-aprins
(sper să nu vi se facă greaţă)
îşi linge picioruşele din faţă;
lăsând pe ele stropişorii de salivă
s-alunece la vale, în derivă
într-o astfel de picătură
o bacterie nervoasă-njură
şi de-atâta supărare
a şi dat în lăcrimare;
pentru că da, i-o treabă asumată
şi bacteriile plâng câteodată;
iată! o lacrimă imensă
de o consistenţă densă;
ei bine, cam atât de mică
e lumea ast-a noastră zilnică.

fac o baie minunată
de natură-nconjurată –
o salvie mai timidă,
mă priveşte cu obidă,
un muşeţel bătut de vânt
stă cu ochii în pământ
verbină, maci şi urzici
gălbenele, aloi pitici,
două foci ce-şi fac machiajul
completează peisajul;
la o privire mai atentă
descopăr şi nişte mentă;
toate nu sînt vreo himeră,
ci la baie, pe etajeră;