micile satisfacţii ale unui dumnezeu mai mic

citeam de ceva vreme în ochii azurii
ai toboşarului din coşul de jucării
că e sătul de-atâta muzică de fanfară
şi-ar vrea să cânte o treabă mai sprinţară

aşa că ieri seară m-am pus pe meşterit
şi-n scurtă vreme – gata! făcut l-am fericit:
acum ţine mândru-n poală un nou-nouţ xilofon,
i-am inversat două contacte şi suferă de Parkinson

se mişcă el haios dar, fireşte, cântă fără ritm şi prost
şi-n ochii lui citesc regretul că nu mai e ce-a fost;
mâine, el nici nu ştie – plănuiesc să-i înscenez
un accident la mâna stângă şi-o să i-o amputez

apoi îl scot la pensie, normal – pe caz de boală
şi-l angajez din nou, dar c-o slujbă mai nasoală –
cred că îl fac paznic de noapte la coşul de jucării
şi după, mai vedem, dacă e cuminte, îi iau şi baterii.

poetul îşi arată colţii

el, nebărbierit, la volan, învârte un cerc vicios
alături, ea stă în mâini, căci s-a trezit pe dos
vizavi de ei, adolescentul din staţia de autobuz
priveşte în jur, căutându-şi jumătatea, confuz

ceva mai încolo o bătrânică traversează
o perioadă proastă, şi parcă lăcrimează
iar fetiţa de pe bancă nici ea nu-i mai brează –
a expediat o torpilă în geamul vecin şi oftează

lumea asta-i atât de plină de clişee
ca să zic aşa – ca pubertatea de acnee
în lumea de dincolo o fi acelaşi fenomen?
că azi tocmai a murit o parte din mine, gen.

rita, ana, dana, eva, andrada vă pup, fetelor, ne vedem şi mâine

sînt sigur că relaţiile astea interumane
ar putea fi şi ele, de ce nu? nişte persoane;
cu nume, libidou, capricii, frizură şi identitate
în funcţie bineînţeles, de persoanele implicate

uite, de exemplu, rita – relaţia mea preferată
priveşte’n geam la florile de zarzăr bosumflată
ar ieşi şi ea, dar pe fondul unei stări de oboseală
îşi suflă mucii, că a contactat o gripă emoţională

ana e relaţia mea simplă cu un om dintr-o bucată
şi deşi are douăzeci de ani, i-un pic cam retardată
vocabularul ei e limitat, hainele – cam tocite
dar, ştiţi ce? măcar nu spune chestii gratuite;

să vă mai zic şi despre dana, relaţia mea cu părinţii
care a căzut rău când era mică şi şi-a rupt toţi dinţii,
dar între timp are-un zâmbet nou, lucitor, din porţelan
bătând la diplomaţie şi intenţii bune şi un politician

mai am o relaţie cu un băiat tare ciudat –
andrada – momentan atinsă de vărsat,
aşa că, pe motiv de boală nu iese deloc din casă
stă mult pe net şi-i mai tot timpul somnoroasă

am lăsat-o pe eva, relaţia mea cu voi, ultima pe listă
o ştiţi – i-aiurită şi misterioasă, da’ măcar e fantezistă
şi chiar de e-mbrăcată fistichiu şi coafată cam ciudat
nu vă lăsaţi duşi de aparenţe, luaţi mărul pe care vi l-a dat

ce chiloţi poartă justiţia

zilnic la televizor
e vremea adulţilor
să se simtă copii
din ăia prea vii
şi să se joace
încolo şi-ncoace
cu-ale lor păpuşele –
multe, multe cuvinţele
pline de-amprente
şi indecente –
sub fustele lor
priveşte-un popor.

sms42

când ziua de mâine abia o aştept/ mi se pare că nu-s deloc înţelept/ simt aşa… că îi dau zor/ şi mai repede să mor//

dragă garoafă, de ziua ta ţi-am adus un buchet de doamne de la apaca

dacă florile ar putea să-şi aleagă
destinatarii – uau, ar fi o treabă
parcă o văd pe trista lăcrămioară
făcând cu mâna pe peron, în gară
unei studente slăbuţe de la medicină
neepilată, cu păr lung, dulcică şi senină
conului trandafir, ţepos şi plin de el
ce bine i s-ar potrivi un tip numit aristotel
proaspăt bărbierit şi duhnind a pomadă
care doar ce şi-a făcut o labă, acasă-n cadă,
macul sigur visează să-i facă viaţa un pic mai roză
unei copile de o frumuseţe rară, atinse de tuberculoză
îmbujoratele muşcate s-ar potrivi aşa frumos
pe pervaz, lângă puştiul roşu în obraz şi mâncăcios,
zambilele s-ar ataşa acum, pe loc
de-o fată bună, dar lipsită de noroc
şi sunt convins, pedantul şi scorţosul crin
ar da orice să întâlneasc-o tipă manechin;
în rest, se ştie, florile de nu-mă-uita
s-ar potrivi oricui, oricum ar arăta
cât despre broşele acelea mici numite flori de măr
nimic de zis – stau cel mai bine la iubite-n păr
iar florile de plastic, of! sărăcuţele de ele
ar asculta ziua toată numai şi numai manele.

de la poliţia limbii române, bănuiesc că stiţi de ce v-am oprit

de dimineaţă numai ce-l aud pe mişu
dragilor – meeting, că avem un issue;
şi nici n-apuc bine să beau o cafea pe hol
că aflu repede c-avem un conference call

acuma… nu c-aş fi cine ştie ce lingvistic mânz
da’ chiar să poţi zice numa’ lunch în loc de prânz?
şi sincer nu c-aş avea io cine ştie ce sânge de dac
dar chiar să nu-ţi vină să zici bleah! ci – yak?

nu sînt absurd, sînt vorbe greu de-nlocuit în română
dar nu e cazul lui oops, (ştii, când scapi ceva din mână)
şi cumva, cumva, înţeleg dorinţa asta de-a fi cool
da’ când nu mai poţi mânca, nu mai zice că eşti full

acuma, nu mai mult, doar într-un singur vers
hai – două, vă rog io mult, s-o luăm şi invers
v-ar conveni să vă aresteze într-o zi un garcea:
mâinile sus, aţi făcut româna harcea parcea!?

o obse drăgu

un fenomen de anvergură
e ca tot ce scoţi pe gură
să sune aşa… mai drăguţel
şi mai prescurtat niţel

cuplă, mulţu, feli, preze –
umblă vorbele-n proteze
la birou, metrou, pe stradă
de infirmi tristă paradă

ah! pe simpaticii ăştia comozi la cur i-aş bate
cu un mănunchi din vorbele lor neterminate;

sms34

un moment care-şi trăieşte viaţa mai în pripă/ nu se mai numeşte-aşa – i se spune clipă//

probleme cu chiriaşul de la mansardă

creierul meu se trezeşte
haleşte, strânge din dinţi,
iubeşte, defechează
şi în general locuieşte la mine;
cu toate astea,
refuză să-mi dea la timp
plata
nu, nu îi cer cine ştie ce –
o idee din când în când;
mai păsuieşte-mă o zi,
hai c-o să-ţi dau două idei data viitoare,
creierul meu e rău-platnic
şi totuşi nu pot nici să anunţ poliţia –
cine a mai văzut să ai contract de chirie
cu propriul creier;
deci, la o adică
tot pe mine m-ar lua la întrebări,
nu pot nici să-l dau afară din mine
pentru că apoi aş alerga
pe străzi cu capul gol
şi sigur aş răci,
a mai rămas să-l ameninţ,
să răspund la şantaj
cu şantaj –
auzi, măi creiere, dacă nu-mi dai o idee,
mă sinucid;
s-a uitat la mine a zâmbit
şi m-a întrebat doar
crezi că-s prost să-ţi dau
vreo idee de sinucidere?

elefanţii sînt de vină

elefanţii bată-i vina
ei deschid mereu lumina
se trezesc puşi pe scandal
cu un aer feudal

elefanţii sînt tot răul
ei stârnesc tot tămbălăul
când o ard aşa placizi
dar se dovedesc perfizi

elefanţii sînt de vină
ei când vin de la uzină
calcă totul în picioare
c-o forţă demolatoare

elefanţii fac şi dreg
dar seara, curaţi de jeg
înainte de culcare
îs sereni nevoie mare

elefanţii – fereşte-te de ei
sînt cei mai straşnici derbedei
când vezi că-s mai mulţi de doi
fugi mai întâi şi te gândeşti apoi

şi bacteriile plâng câteodată

vă rog mult (dureaz-un pic) să-mi faceţi voia –
imaginaţi-vă un arbore gigantic de sequoia
pe tulpina lui greu de cuprins
un gândacel de-un roşu-aprins
(sper să nu vi se facă greaţă)
îşi linge picioruşele din faţă;
lăsând pe ele stropişorii de salivă
s-alunece la vale, în derivă
într-o astfel de picătură
o bacterie nervoasă-njură
şi de-atâta supărare
a şi dat în lăcrimare;
pentru că da, i-o treabă asumată
şi bacteriile plâng câteodată;
iată! o lacrimă imensă
de o consistenţă densă;
ei bine, cam atât de mică
e lumea ast-a noastră zilnică.

game over

mi-am lăsat inocenţa
în faţa blocului
să facă un om de zăpadă
şi când m-am întors
toţi copiii râdeau de ea
cu năsucurile săpând în aburul
geamului
mici forme ca de rât;
purceluşii râdeau cu mânuţele
chircite şi umede
pe consolele de wii;
aşa ştiu ei să se joace –
imitând joaca, mi-am zis
între timp, ei
încercau să-mi facă inocenţa
să se mişte
sus
jos
stânga dreapta

azi:86.400

2 furnici, Mi şi Mo, au un vis multicolor
trăgând să moară chinuit într-un colţişor
una din ele-i amorţită şi aproape degerată,
cealaltă – de-un bocanc numărul 43 călcată

pe submarinul k19 din oceanul atlantic
soldatul mike se masturbează zadarnic
nu ştie încă, dar nu va apuca să finalizeze
căci va suna alarma şi va trebui s-abandoneze

un manelist mahmur tocmai se scarpină-n buric
cafeaua dintr-un bar hong-konghez dă să iasă din ibric
38 de tinere au simultan orgasm în ecuador
o potârniche cade secerată de alice din al său zbor

iar muzica unui pian se izbeşte de tavanul aurit
şi se reflectă înapoi, delectând publicul moscovit
toate – în secunda asta, aşa de trecătoare
în care mă uit fără să clipesc la o rază de soare

celor doi tineri de la cora, din faţa frigiderelor cu carne de porc, ea purtând un trening albastru cu dungi albe, el – tuns unu, cu blugi prespălaţi

ca o focă hăcuită de un urs flămând
şi ca mirosul unui crematoriu fumegând
ca nonşalanţa unui puşti de 9 ani care fumează
sau cearcănele unui optimist cu metastază

ca o privire în tavan în timpul actului
sau ca rutina implacabilă a tic-tac-ului
precum instantaneul flegmei părăsind o gură
şi ca un panda crescut special pentru friptură

ca o licitaţie pentru chiloţii unei dive
ca o bunicuţă beată cu mişcări lascive
ca un chip angelic înmuiat în apă fiartă
aşa de urâţi sunt oamenii când se ceartă

niciodată n-avem timp

dacă aş avea un pic de timp
aş urca pe muntele olimp
aş citi vreo câteva din carţile
de le cumpăr pe toate parţile
aş mai scrie pe-o hartie
cea mai faină poezie

dacă aş avea măcar un strop de timp
aş mai inventa un anotimp
aş pleca de’ndată tocmai în peloponez
un soi de Lavandula angustfolia să studiez,
aş slăbi vreo patru kile
în maxim vreo şapte zile

dacă aş avea măcar firimituri de timp
aş mai urca o dată pe muntele olimp
aş scăpa de lenea-mi planetară
şi-aş ieşi s-alerg în fiecare seară
aş surprinde-o pe iubită-mea la fiecare pas
până aş lăsa-o totalmente fără glas

dar of of of of ce păcat
că sînt un tip atât de ocupat;

bine că mi-au lăsat pleoapele la ochi să pot să adorm

o dimineaţă ce părea promiţătoare
cele o sută şaizeci şi trei raze de soare
ce hoinărit-au libere pe străzi
în prea-frumoasă zi de astăzi,
trei viziuni de-o frumuseţe rară
dându-mi la schimb o cafeluţ-amară
câteva zâmbete născute prematur,
intenţiile bune, preţios tezaur,
mi-au luat şi prânzul, ai naibii hămesiţi
dându-mi la schimb nişte cartofi prăjiţi;

am în mine o revolt-adâncă
că astăzi mi-au furat ăştia tot, tot,
şi practic cf. contractului de muncă
nici să îi dau în judecată nu prea pot;

natură moartă cu aloi pitici

fac o baie minunată
de natură-nconjurată –
o salvie mai timidă,
mă priveşte cu obidă,
un muşeţel bătut de vânt
stă cu ochii în pământ
verbină, maci şi urzici
gălbenele, aloi pitici,
două foci ce-şi fac machiajul
completează peisajul;
la o privire mai atentă
descopăr şi nişte mentă;
toate nu sînt vreo himeră,
ci la baie, pe etajeră;

Kinegeticos de mă dor picioarele şi acu’

din stânga vine pălăria verzulie
din spate – grăsuţul cu mutră hazlie
evit cu o mişcare-agilă
o mână subţirică, dar ostilă
sar peste câteva obstacole
de zici că-s făcătorul de miracole,
noroc că îmi citisem horoscopul
aşa c-am zis să îmi încerc norocul
şi cu ogarul mic pe cocaină
care m-a umărit vreo patru ani-lumină;
o ultimă schimbare de direcţie
şi i-am servit o nemiloasă lecţie
chiar celui din urmă dintre gonaci
căci şi-a luxat săracul unul dintre craci;
am fost azi hăituit ca o căprioară
de dimineaţă pân’acu, pe seară.