un monstru marin/ a ieşit puţin/ să ia nişte aer/ şi-a picat de fraier//
Poezie
Niciun comentariu
trăia demult chiar în ulan bator
o balerină de un alb strălucitor;
într-o zi la repetiţii i se rupse zborul
căzu nasol, şi-şi fractură piciorul
pe lume mai era un negru balerin
cu gesturi gay şi tenul fin,
era tocmai din trinidad-tobago
şi de l-atât dansat facu lumbago;
cei doi se întâlniră, aţi ghicit
la clinica marelui profesor Flitt,
doctor vestit de oase melancolice
de luxaţii şi fracturi simbolice
aţi înteles? nu mare lucru bănuiesc,
aşa că o să-ncerc să lămuresc;
profesor Flitt are o teorie binecunoscută
şi-n lumea medicală tare dezbătută;
el zice-aşa: că oasele din corpul omenesc
sînt înzestrate cu memorie şi proprie voinţă
şi când nu le convine ceva scrrsssht! pocnesc
uitând bine-nţeles să-ţi dea la cunoştinţă
în alte vorbe, când un os s-a hotărât să scape,
să se luxeze, să se rupă sau să crape,
e doar un gest simbolic pe care îl face
ca să-ţi arate că ceva la tine nu prea-i place
cei doi crezând profund în astă teorie
se întâlniră aşadar la prof. dr. Flitt în sanatoriu
ea – într-un scaun cu rotile, îl privi cu mândrie
el, imobilizat la pat, răspunse c’un zâmbet provizoriu;
-sfârşitul episodului 1-
de privit cu luare-aminte/ e un film fără cuvinte/ cu imagini grele instead/ numit our daily bread//
brotacul şi-ar dori să zboare
barza pe pământ să nu coboare
pământu-ar vrea să fie apă
iar apa să aibă culoare
culorii gri i-ar fi plăcut să fie roz bombon
iar rozului să fie monoton
aşa, ca mersul trenului, care normal,
şi-ar fi dorit să fie neconvenţional;
litera b vrea cu totul altceva
să fie d, să i se schimbe viaţa,
(caz în care trebuie precizat
buricul devenea duric
ibricul se făcea idric,
iar bancomatul – dancomat)
un funcţionar la bancă-şi tot imaginează
că e pilot F1 şi accelerează
monopostul, care şi el visa la multă linişte –
să fie o căruţa pe o nesfârşită mirişte
iar muntele sătul de aerul rarefiat
ar vrea să fie-un câmp cu spatele arat
de-un fluture în trei culori, zvărlug
cum se visa a fi calul ilie, tot trăgând la plug
iar eu vreau în secret să ştiu acel cuvant
care să definească fix, exact, perfect cam cine sînt;
un film în care totul se mişcă parcă brownian/ Whisper of Sin – Algimantas Puipa, un lituanian//
superb drumul spre pierzanie/ Andrei Zvyagintsev – Izgnanie//
şi un film fără pereche/ The White Ribbon – Michael Haneke//
merită, deşi nu-i printre cele mai briliante/ Cât te mai iubesc – Luis Leante//
am avut aşa un vis
zău, ceva de nedescris
cică eram o furnică
nici prea mare, nici prea mică,
o furnică moţăindă
pe o margine de grindă;
într-o linişte deplină
mă visam regină
o regină specială
prinsă-n în transa nuptială
şi-ntr-un fel metempsihotic
am avut un vis erotic
se făcea că eram domnişoara iarnă
şi că mă frecam lasciv de un fir de iarbă
lânga mine, o urzică
îngheţă pe ea de frică
şi în timp ce degerase
chiar nu mai ştiu ce visase;
oricum, ceva mai bine decât iubită-mea
care l-a visat pe remus cernea.
o fetiţă stranie
se dădea pe sanie
pân’ s-ajungă-n vale
avea doi copii în poale.
aseară am văzut motivul pentru care/ se mulţumeşte pentru oscar doar după decernare//
am aţipit devreme ca un copil cuminte/ când m-am trezit era ăl’laltu’ preşedinte//
ar trebui să am vreo cinci milioane de unici pe zi/
la câtă ultra-super-mega naivitate au arătat azi românii//
iubita mea e pusă pe-un razboi civil,
pe lângă ea şi franco era mic copil;
lupta stă să înceapă, ne-am pregătit armatele
dar deocamdată soldăţeii noştri stau cu spatele
straşnică confruntare, nebunească bătălie,
rânduri de soldăţei chemaţi la băşcălie,
cu marele război puşi să se amăgească,
dar stând cu spatele-n tăcere, fără să-şi vorbească;
chiar e nevoie oare de o zi/ în care să-ncercăm oficial să fim copii?//
mă bântuie un sentiment nedefinit/ aşa… ca un creion neascuţit//
o roşie cu pălărie verde
un păstârnac în ciorba care fierbe
o ţelină cu gust de sex
un asparmon – da’ ăsta nu-i în dex
un cartof roşu şi tuberculos
o gulioară cu suflet apos
un morcov indecis – jumate-afară
un dovlecel cu soartă cam neclară
o vânătă de frig
un ardeiaş făcut covrig
o conopidă
repetându-şi cu obidă
„of, de ce nu m-am născut în altă parte
c’acu puteam să fiu vre-un brocoli prin State”
în orice caz şi fără glumă
azi mă simt ca o legumă.
i-un frig afară de m-aş înveli/cu doi urşi panda, dar să fie vii//
dac-aveţi drum prin oraş/ i-o aglomeraţie/ toate frunzele s-au pus/ să moară cu graţie//
am o moliciune în tot corpul şi în cap
din urechi mi se scurge pe umeri
de pe umeri se duce la vale
printre omoplaţi
prin păr şi pori
moliciune din asta
ma gâdilă de mor
îmi vine să râd dar sunt prea moale
mai am doar un zâmbet
e ultimul zâmbet pe ziua de azi
e lung şi verzui
timid şi nesociabil
în felul lui – frumos
şi îi place să stea întins
pe spate gol
lânga tine
ţi-l dau mai pe seară
numai să nu-l scapi din ochi
tipul e cam depresiv
gata să profite de o strângere
să se furişeze pe sub o contopire
şi să se arunce în gol
de la înălţimea unei îmbrăţişări perfecte
şi să se strivească
de duşumeaua relaţiei noastre
parca te-aud – cum, avem duşumea la relaţie
aşa-i,
n-ai de unde să ştii, că ne ţinem tot timpul creierele în nori, la rece
lânga rotundurile alea perfect rotunde
de le zice suflete