ce noroc pe voi;
voi nu trăiţi într-o casă cu pereţii de sticla;
eu, da; în fiecare dimineaţă
mă trezesc, ma spăl pe dinţi, la axile
şi îmi curăţ urechile
cu public;
la început mă îmbracam, apoi mi-am dat seama
că n-are rost – umblu mai mult goală;
zâmbetele mele nu se lovesc de pereţii casei
întorcându-se în interior
cum vi se întamplă vouă, norocoşilor,
ci trec prin pereţii transparenţi
şi merg mai departe;
unul tocmai a aterizat în pupila
unui bătrânel de pe stradă;
bătrânelul a clipit.
cateodată mă simt singură
aici, în casa cu pereţii de sticlă;
alteori mă excită – o privire singură
e un pic cam puţin pentru pielea mea
tăbăcită, dar mai multe priviri – un pămătuf
de priviri – încă îmi provoacă o gâdilătură,
mai ales în zonele cu piele fină – motiv pentru care
v-am zis, umblu mai mult goală;
sînt ţinută în camera asta cu
pereţii din sticlă aproape de când mă ştiu;
da, am încercat să evadez, dar
e greu să faci ceva de genul ăsta
când toţi sînt cu ochii pe tine;
o dată chiar am fost aproape
să scap de aici – în casa cu pereţii din sticlă
a intrat un tip; nu ştiu pe unde, dar a intrat;
mi-a zis că mă urmăreşte de mult
şi că iubeşte până şi felul în care mă rujez;
ştia o ieşire prin podeaua casei;
mi s-a părut tare ciudat – eu nici nu remarcasem
c-ar avea casa podea, deşi calc în fiecare zi pe ea;
era cât pe ce să accept, dar nu mi s-a părut de încredere
si l-am refuzat;
sînt obligată să stau în casa cu pereţii de sticla
şi mi-e greu; singurele secrete care mai sunt doar ale mele
sunt organele interne; şi gândurile;
chiar acum de pildă, mă gândeam că odată cu trecerea
timpului şansele mele să ies de aici cresc;
în maxim zece ani cred că o să
încep să ies din casa cu pereţii de sticlă
măcar câteva ore pe zi;
până atunci, n-am ce face –
sînt prizoniera frumuseţii mele.
Poezie
Un comentariu
3.
în urechea ta au aţipit câteva
tandreţuri; le trezesc
şi le poruncesc să meargă
în şoaptă către creier;
ajunse la creier se aşază
pe un câmp de dendrite şi axoni
lângă un impuls; şi mi ţi-l împresoară
şi mi ţi-l gâdilă
pe toate părţile până când,
impulsul o ia la fugă
spre toboganul unui nerv;
iu-huuu, când ajunge în vale
e deja un gest frumos, tăcut
şi cam leneş;
e gestul cu care
îmi aşezi mâna stângă pe sân.
La capătul tunelului e beznă.
Becul uriaş care lumina pamântul
s-a ars.
Noi toţi traversăm tunelul,
ajungem spre capătul lui, unde, în loc
să ne bage lumina degetele ei ascuţite în ochi,
e beznă.
Intrăm în panică.
N-o să ne mai vedem oare niciodată
iubitele, ajunse şi ele odata cu noi la
capătul tunelului, copiii, părinţii?
Nici prietenii? Nici pe cei de pe facebook?
La capătul tunelului e beznă.
O beznă de s-o tai cu cuţitul,
dar cine naiba s-a gândit
să ia un cuţit la el?
tăcerea
e un om lângă niciun om,
un murmur de gnom,
tăcerea
e ţipătul de surpriză al unui mut,
e stânjeneala de dup’un anacolut,
tăcerea
e vom tăcea fără vom,
un party nebun la nivel de atom,
tăcerea
e un posibil strălucit sunet, ratat
e un dram de voinţă, volatilizat
tăcerea
e secunda de după amor,
mormanul de scame de sub covor,
tăcerea
e pur şi simplu o gaură-n gard
sau mersul lin de leopard
tăcerea
e privirea resemnată a omului orb,
e cratima din fâl-fâlul unui corb,
tăcerea
e zgomotul alor tale gânduri
când citeşti aceste rânduri.
la ei, până şi sfârşitul
e mai articulat decât la noi
sunt ultimele zile pline de căldură/ după – intram în camera obscură/ a toamnei, ne aprindem o ţigară/ şi ne developăm amintirile de peste vară/
temătoare, mama
îmi aranjează fusta proaspăt scrobită
sperând ca diseară să nu fiu o ispită
temătoare, mama
mă lasă la party până la un’şpe jumate
numărând secundele peste cu ferocitate
temătoare, mama
îmi explică ce şi cum despre sex
alegandu cu grija doar cuvinte din dex
temătoare, mama
îmi face cadou numai cărţi
obiecte de recuzită şi hărţi
temătoare, mama
schimbă canalul când e un film mai aşa
şi evită să-mi explice ce-i je ne sais quoi
temătoare, mama
a ascuns pozele ei sexy din tinereţe
şi când le-am găsit a făcut feţe-feţe
temătoare, mama
evită să-l sărute pe tata pe gură
şi nu scapă nicicând vreo înjurătură
aşa că eu
cu primul băiat pe care îl plac
o să fac tot ce mi-a zis să nu fac
am întrebat un fluture ce mănâncă de arată aşa bine/ şi mi-a răspuns că nu aşa se agaţă un fluture şi să-mi fie ruşine//
există mersul alene
strâns legat de datul din gene
cât şi mersul legănat
cerşind priviri de bărbat
mersul grăbit după pâine
cel inconstant, după câine
mersul sub masă, pe loc
şi mersu’ ăl ţanţos, neechivoc
mai e mersul ăla de pisică
şi mersul grăbit – când ţi-e frică
mersul apăsat, de king kong
de fac ferestrele ding-dong
mersul flexat, cu iz primitiv
mersul dansat, ca pe portativ
mersul lipa-lipa, de raţă
şi mersul pe dibuite, în ceaţă
mersul piticului
pasul voinicului,
mersul căutat, cu fundu’ în spate
şi mersul la tablă, la ora de mate
mersul la braţ, în sincron
şi mersul aplecat al lui cristi anton
mersul marş de defilare
şi cel de vrabie care nu poate să zboare
mersul cu spatele drept
cu o floare imaginară în piept
mersul nesigur, pe tocuri prea mari
sau mersul în care nu mergi, ci sari
ar mai fi mersul pe sârmă, atent
cel pe nisip şi cel pe ciment
mersul cu o tava plină în mână
sau cel de om suferind, într-o rână
şi-ar mai fi, să ştiţi, înca un tip de mers –
al iubită-mii, dar nu pot să-l prind într-un vers.
când o să mă fac mare, vreau să fiu urs polar/să nu mai port mănuşi, căciula şi fular//
mi-e o foame de lup
hrrr să te corup,
frumoasă gazelă
de turmă rebelă
tu m-ai crezut
şi-aşa a-nceput;
ce gâsculiţă ai fost
şi eu – ce cocoş prost;
am admirat împreună
încolăciţi, sub clar de lună
sâsâindu-ne pasagere tandreţi,
lungi herghelii de cai verzi pe pereţi
dar până la urmă
mi-a ieşit din turmă
în cale o vulpe, m-a împresurat
şi, da, aşa e – te-am încornorat
n-a trebuit să bat şaua ca să pricepi
cu trupu-ţi de viespe, fără să-nţepi
te-ai încălţat cu două pisici
şi dusă ai fost, cu un arici.
am informaţii precise/de netăgăduit/din două vise/că m-ai minţit//
eram cu o fată
pe plajă şi jucam
volei cu un porumbel
mort; ne distram de minune ea – era destul de pricepută eu – încercam să ţin pasul cu ea; la fiecare lovitură, capul porumbelului se smuncea dintr-o parte într-alta de parcă ar fi ţinut ritmul unei melodii imaginare; tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram i-am zis şi mi-a dat dreptate; tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram zici că ascultă china town al lui bowie în căşti ba, e mai degrabă lenny kravitz, cu fly away;
nu ne-am inţeles, aşa că a trebuit să ne despărţim tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram.
păşeam prin apă
apa era rece
am zâmbit
gândindu-mă la tine
jucam maroco cu un copil
copilul îmi zicea tată
i-am ciufulit bretonul
gândindu-mă la tine
am spart un pahar –
era făcut din multe cioburi
m-am tăiat
gândindu-mă la tine
am cunoscut o fată
era sinceră şi plină de pistrui
i-am mângâiat
gândindu-mă la tine
mi-a ieşit un neg
e pufos şi înconjurat de păr alb
am obosit
gândindu-mă la tine
iubeşte-mă în timp real
şi strânge-mă, te rog, scurt şi carnal
nu te sfii, controlează-mă sub poală
şi introdu-mi obiecte în zona genitală
iubeşte-mă în timp real
du-mă de păr pân’ la bariera de coral
întoarce-mi mâinile pe dos, fie ce-o fi,
şi smulge-mi genele încet, una pe zi
te voi iubi şi eu în timp real
chiar dacă n-o s-o pot face verbal
iar când vei lua la facultate
prin pod, pe undeva, voi fi pe spate
şi-n ziua când mă va arunca fiică-ta la coş
te voi privi la fel de sexy şi, parcă, cu reproş
nu ştiu ce m-a atras
la tine, iubito; poate părul,
poate ochii, poate sânii – ai idee cât mă chinuiam
să-i ghicesc pe sub cămăşuţele tale;
sau o fi fost fundul, hm, nu cred,
nu te-am prea văzut din spate, ştii
când se îndrăgostesc, oamenii nu se prea văd
de la mai mult de doi-trei metri
şi aproape niciodată din spate,
nu mă înţelege greşit – îţi ştiu corpul pe de rost
tactil vorbind, dar nu ştiu exact cum arăţi,
aş putea să-ţi desenez pistruii de pe umăr
şi aluniţele de pe spate în detaliu,
ca pe nişte continente studiate
cu toată bunăvoinţa mea ştiinţifică,
dar n-aş şti să te desenez pe de-a-ntregul;
iubito, a trecut aşa puţin din ce-ar putea fi intre noi
că mă trezesc dimineţile zâmbind;
să ştii că am început, în sfârşit
să mai focalizez şi alte lucururi în afară de tine –
de pildă – îţi miroase puţin gura dimineaţa, da,
e normal, nu mă înţelege greşit – chiar îmi place;
a! şi nu suport chiloţii aştia ai tai – kitty;
mi se pare că ţi s-ar potrivi ceva mult mai viu,
mai copilăros, nu bumbacul ăsta mort.
Şi să ştii că mai trebuie să discutam câteva lucruri –
în special relaţia ta cu alţi bărbaţi – sunt foşti prieteni, înţeleg asta
dar sînt chestii care se fac şi lucruri care nu se fac, în fine
iubito, mi se pare că sînt puţin patetic în sear’asta
dar dacă nu te cunoşteam cred că luam în considerare
serios opţiunea gay; nu mai eram deloc convins ca exişti,
sufletul meu pereche care găteşte mizerabil;
pe scurt, draga mea, să ştii că
în câţiva ani o să descopăr cu surpriză
sub burtica de om aranjat
ceva ce ştiam al naibii de bine pe vremuri –
mai sunt o mulţime de
fete, unele chiar mai frumoase ca tine,
unele chiar prea frumoase – o sa încerc să
ma ţin departe de alea cu buze subţiri;
s-ar putea totuşi să nu te înşel,
sper să nu ma înşel nici pe mine,
o să fie greu, dar în situaţii din astea, viaţa
aranjează fie de-un necaz care să ne unească
fie de un copil care să ne distragă atenţia de la noi
fie de-o vacanţă ca să putem avea în sfârşit discuţia
aia, despre lucrurile alea;
o să fie bine iubita mea o să vezi o să fie magic
cred că simţi şi tu ce simt şi eu hai să mergem
la tine ce dacă ai tai ar putea să se întoarcă oricând
vedem noi cum facem, le spunem că sînt tipul de la xerox
şi ţi-am adus nişte cursuri
şi tot un film iranian, despre un om, un heleşteu/ un frigider cu loc de îngheţată, un struţ şi niciun panseu//
naiv, cinstit şi inocent/ un film iranian curat, deloc strident//
ştiu pe cineva – i se spune nicinici
n-a ajuns acolo, dar a plecat de aici
nu merge prea sigur, nici chiar la ghici
nu ştie el multe şi nici nu stă să-i explici
pe dinauntru nu-i nici iepuraş, nici arici
e simplu să-l bucuri, e uşor să-l oftici
nu-i place nici alba ca zăpada, nici de pitici
nu-l cheamă nici Schuyler, nici Popovici
nu e nici bunicuţ, nici vreun pici
nici charismatic, nici lipsit de lipici
nici sobru şi nici măscărici,
şi nu, nu sîntem duşmani, nici amici.
cum nu urăşte şi nici nu ştie-a-iubi
şi-ar dori o iubită care să fie şi, şi.
zâmbeşte janina, zâmbeşte
ştii bine – nimic nu-ţi lipseşte
ai buze cărnoase, ca de trandafiri
chiar dacă te născuşi cu ele subţiri
zâmbeşte janina, dă-ţi ochii peste cap
şi flutură-ţi please genele false, ASAP
ţinteşte-mă-n inima cu ochi-ţi verzui
(deşi-n paşaport sînt mai mici şi căprui)
zâmbeşte janina, de sub kilofondul de ten
şi vezi să nu afle nimeni de bureţii din sutien,
încearcă să-ţi ţii mereu un pumn sub bărbie
că nu se ştie cine-ţi face pe furiş o fotografie
hai, măi janina, zâmbeşte măi fată
şi povesteşte-le tuturor încă şi încă o dată
cum era să atingi cu mana o oaie vie
care-n plus mai avea şi pui – ce grozăvie
zâmbeşte janina, şi spune-le cât eşti tu de ciudată
cum te poţi distra, consumând decăt apă plată
cum ţi se înfundă urechile de fiecare dată
când te dai obosită jos de pe sandaua cu toc, fată.