stelele continuă să stea pe cer
femeile de la piaţă continuă să aşeze cartofii
cei mari în faţă şi să ţi-i pună în plasă pe cei mici,
din spate
vântul continuă să măture frunzele
în timp ce măturătorii continuă să stea
rezemaţi în cozile de mătură,
măturile continuă să se strice sub greutatea lor,
robinetul de la bucătărie continuă să picure
chinezeşte
peştii continuă să dea din buze
dar să nu-i audă nimeni
mamiferele continuă să nască pui vii
observ cu surprindere că lumea continuă
să fie la fel, deşi noi ne iubim
ieşit din comun de mult.
Poezie
3 comentarii
este intervalul de dinainte
să îți lipești corpul gol de al meu
reunit cu intervalul de după
ce îți lipești corpul gol de al meu
de-acum, când o să zic „ciudat”/ the wicker man o să îmi vină-n minte, neapărat//
nu noi
vrei? latru
cinici şanse
şoapte
of, rouă rece
dimineţi, nopţi, zile
şi ani şi secunde
şi piese de teatru şi
prânzuri şi sărbători
şi vizite la părinţi şi
soare cu dinţi
şi minute şi ore şi ani
şi drumuri cu maşina la botoşani,
mi-ai umplut urechea
de mugete, icnituri
mici înjurături
strigăte, chiote,
telurice zgomote,
şoapte şi
posibile fapte
crede-ma, am urechea atât de plină că nu mai e loc
de un îmi pare rău,
nici de un iartă-mă,
nici de un scuze
nici de un sory
zis pe fugă, şoptit
şi greşit
mai am loc doar
de patru litere;
te las pe tine să alegi dacă
îmi zici
pa pa
sau
adio.
sânii ei erau ca doi
foşti prieteni buni
care ţineau legătura
prin mâinile
mele
dacă aveți chef să descoperiți și alt tip de gangster decât cel american/ vă invit în monga să vărsați o lacrimă alături de cel din taiwan//
foarte puține filme reușesc/ să fie atât de umane că parcă-ți vorbesc/ filmul ăsta m-a lăsat pe gânduri, cu ochii-n tavan/ probabil pentru că e brazilian//
undeva, pe o pajişte
o focă jonglează
cu o minge de plajă
un-doi
trei-patru
cinci-şase
şapte-opt
mustăţile stau aşa ţeapăn şi drept
de parcă ar face ceva înţelept
o turmă de oi sacre, în şir indian
sar gardul în curtea unui profan
bhee
bhee
bhee
bhee
cea care sare behăie, dar atât de discret
că nu e clar dacă ţi se pare sau a făcut-o concret
opt elefanţi cu pulovăr anchior,
se dau pe o pânză de păianjen, nepăsător
huţa-huţa
hâţ-hâţ
huţi-huţi
huţ-huţ
și pentru că nu se rupea sub greutatea dumnealor
au mai chemat încă unul, hai, dormi, somn ușor
se simţea
singură
ca o floare de cireş
într-un cireş plin de flori.
iubirea e patul din care cobori doar pe-o parte
e pagina albă dintr-o nescrisă carte
iubirea înseamnă să știi a face un nod de cravată
(bineînțeles, valabil în special de ești fată)
iubirea e patru urme de pași în zăpadă
sau doar o prizonieră sub pleoape ocheadă
e verbul pot conjugat la diateza inconștientă
e secunde fugind de alte secunde într-o goană dementă
iubirea e cerul sub care se întâmplă toate nedreptățile
banca pe care ai asculta încontinuu toate banalitățile
iubirea e liftul care ne urcă de la parter
în al nouălea cer
Iubirea e trei
iubirea e gay
iubirea e u
pentru că e partea comună a lui eu și tu
iubirea e da
adio, nu pa
și dacă mă mai gândesc puțin
n-ar trebui să se-ntâmple doar de sfântul valentin.
nu sînt cel mai mare fan/ al filmului iranian/ dar a separation e atât de bine făcut/ că m-a ţinut prins până-n ultimul minut//
ale mele tandre șoapte
bat ca fluturii de noapte
din aripile străvezii, perechi
și ți se-așază fără zgomot pe urechi
nu te du, mai stai să tăiem timpul în felii,
în cubulețe, franjuri, să-l smulgem în fâșii
sînt doar al tău, iubito, nu mă duc, îmi juri
dar pleci și lași cearșaful plin de firimituri
iar eu raman, în camera plină de șoapte
de fâșâit de aripi străvezii și noapte
adorm târziu, cu fluturii-n stomac,
i-am înghițit ca să le vin de hac
ai grijă de riduri, sînt rigolele prin care/ lacrimile curg, ca să n-o ia la întâmplare//
ne despart zile senine
ne despart câmpuri cu flori
munți de coji de clementine
cu miros de sărbători
kilometri de cerneală
stau acuma între noi
și chiar dacă-i virtuală
tot i-un ditamai șuvoi
‘nalt e zidul de reproșuri –
de nu ți se vede chipul
o fi oare plin de coșuri?
ce culoare ți-o fi slipul?
chiar acum, aici, în casă
un regret își face vrerea,
deși tot mai dureroasă
cum se știe, e tăcerea
dar știu, acum n-ai să mă contrazici –
e greu, iubito, cu relațiile la distanță
mai ales când eu sînt îmbufnat aici,
iar tu stai supărată dincolo de clanță
s-o apăs,
să n-o apăs?
avea niște urechi
așa de mici
și fine
ca ți-era
și frică
să-i șoptești
ceva
de la mine pân’ la tine
s-a curbat un curcubeu
când te văd acum îmi vine
să te fac să plângi mereu
căci, se știe, rogvaivul
crește doar cu lacrimi, ropote
tot la fel cum portativul
bagă-ntr-ânsul numai note
ce frumos e curcubeul
dintre ochii tăi cei plânși
și furtuna din defileul
nervilor mei cei ascunși
stăm și-l admirăm acuma
ore zile ani întregi
noi și un copil născut din spuma
cerții unor bieți moșnegi
paznicul octav de la fabrica de piane
îi controla pe muncitori
seară de seară
să nu fure de prin fabrică
piese
octave, octave, mai închide și mata ochii
că noi aicea ne ocupăm cu muzica
și muzica se ascultă cu ochii închiși,
îi mai arunca căte unul în glumă
însă nea octav îi punea să ridice măinile în sus,
să depărteze picioarele
și îi verifica până la piele
dar muncitorii, șmecheri
ieșeau cu buzunarele doldora
de tot felul; ce sînt astea din buzunar
îi intreba paznicul
clipe, nea octave, clipe
mă, sigur nu sînt clape
nu sînt nea octave, sînt clipe,
nu te uiţi la ele ce albe și ce negre sînt
ca toate clipele,
da’ în sân, aicea, ce-ai
aoleu, îi luasem o floare lu’ nevastă-mea
da’ văd că s-a desfăcut și m-a umplut de
petale,
petale, ai zis, sigur nu-s pedale
de pian că mie așa-mi seamănă, zicea paznicul
hai mă octave, mă jignești, nu vezi ce frumos miros
și îi băgau sub nas pedalele care miroseau a
parfumul lor ca doar le ținuseră în sân
și tot așa până a dat faliment
fabrica de piane
ca toate celelalte fabrici de piane.
180 degrees south e despre geamul din noi care dă spre un vis/ geam pe care îl uităm cel mai adesea toată viaţa închis//
jeffrey eugenides e unul dintre preferaţii mei/ după fiecare carte a lui am capul plin de idei/ azi vă recomand a lui intrigă matrimonială/ n-o rataţi, e senzaţională//