tocurile tale bat ora exactă
în fiecare zi când treci pe trotuar
cadenţa lor, am verificat, e intactă
oferindu-mi în fiecare zi timpul în dar
stângul tău e tic
pe lângă el mă simt mic
dreptul tău e tac
ce gambă, ce coapsă, ce crac
între ele, promit să nu spun nimănui,
cred că se află secretul timpului.
Un comentariu
te-am visat/ erai așa cum te visam//
din părul tau scurt şi negru
cu aerul lui funebru
trebuia să-mi fi dat seama
şi să ma apuce teama
că la sfarşitul îmbrăţişării noastre
îmbrăţişarea se termină şi rămâne
sfârşitul.
nu vreau să ştiu ce muzică asculţi
nu vreau să aflu ce liceu ai făcut
nu vreau să-mi spui cum te cheamă
nu vreau să aud cum îmi umpli plapuma
cu respiraţia ta
nici să înţeleg divergenţele sânilor tăi
nici neuniforma arcuire a sprâncenelor;
nu-mi face cu ochiul. Te rog.
Aş putea înţelege totul despre tine.
Nu te demachia. Nu-ţi desface părul.
Nu-mi arata pistruii de pe umar.
Nu te gâdila. Nu roşi.
Nu fi caldă şi moale.
Nu îmi adormi în poale.
Nu vreau să știu cum dormi.
Vreau să mă pot îndrăgosti de tine şi mâine.
din când în când, încerc să-mi peticesc
golurile cinematografice;
aseară, a fost rândul lui the graduate;
în locul golului s-a format un mic deluşor;
am adormit preaplin şi preafericit.
doar suflând, ea poate împinge vapoare
împotriva furtunii
respirația ei regulată face să curgă
zilele săptămânii
din bătăile de pleoape face noapte
sau chiar seară
căldura corpului ei ar fi putut scurta
lunga eră glaciară
chiotul ei de bucurie face ziuă
în mijlocul nopții
iar șoapta-i poate învia pentru
o clipă morții
bătăile inimii ei fac timpul să treacă
mai încet
ghioceii îi știu de frică iar azi, de ziua-i
s-au strâns în buchet
Atlas, la maaasăăă, am auzit
o voce care părea cunoscută;
şi atunci lumea noastră pe care o
căra în spate s-a prabuşit cu zgomot surd,
spărgându-se în mii de lumi mici
în care sînt obligat să trăiesc
de când m-a înşelat cu muşchiulosul ăla.
o secundă e cât te uiți fix la soare şi, gata, strănuţi
sau de când îl vezi pe james dean până să vrei să-l săruţi
o secundă îi ia lui mc solaar să zică patru cuvinte
o secundă e diferenţa între fierbe şi fierbinte
închizi ochii şi moţăi la film, cateva secunde, pe şest
şi-apoi le împarţi la cateva, egal o secundă şi nu-ţi dă cu rest
iar dacă vrei s-o vezi şi cum arată la chip
alege la întamplare din clepsidră un fir de nisip
o secundă e ultima picătura de ploaie
sau cât te gandeşti la când vei fi mamaie
tot o secundă durează până te decizi
să-i dai un brânci de pe umăr bietei omizi
când vinovată în ochi mă priveşti
e fix o secundă până clipeşti
o secundă ciudată ar fi aia în care nu te iubesc chiar deloc
dar pentru asta ar trebui să poţi opri timpul în loc.
sânii ei
erau ca doua veşti
bune: o veste bună mai mare
şi o veste bună
mai mică
elena este o doamnă
elena este o femeie
elena este o soție
elena este o asistentă
elena este o mamă,
iar asta le anulează
pe toate celelalte;
să vedeți elena lui
andrei zvyagintsev și în general, celelalte filme ale lui
care sînt foarte diferite dar la fel de bune.
licuricii, păcăliţi de privirile noastre,
când ne văd noaptea prin pădure
strigă – uite! vin licuricii
probabil, lupii merg la cinematografele lor
să vadă „Dansând cu oamenii”
când cârduri-cârduri mergem la Eforie
sîntem un soi de păsări călătoare
care nu ştiu să zboare
papagalii ştiu că oamenii, cu puţin
antrenament, ajung să vorbească binişor
fiarele trag de noi, fiarele, la sală
tuberozelor le place de noi, doar că
parcă sîntem prea dulcegăroşi
cimpanzeii ştiu că se trag din noi
şi că trăim în mari centre de reabilitare
numite oraşe
fluturii folosesc deseori expresia –
am oameni în stomac în perioadele de împerechere
cactuşii îşi sfătuiesc puii de cactus
să nu se apropie de noi, că le putem face rău
în faţa gunoaielor din iarbă, sîntem nişte gunoaie
iar culoarea roşie, de ne-ar putea privi în ochi
ar spune – ptiu! măi, să nu vă deochi
adevarata frumuseţe a unei femei
nu stă în ochii privitorilor ei
mai grave poate decât cele transmise sexual
sînt bolile de cuplu din plan emoţional
care se transmit şi dor la fel de tare
ca cele, mă scuzaţi, dintre picioare
tristeţea, de pildă, ai văzut? se ia imediat
indiferent de precauţii, chiar din aerul expirat:
e suficient ca el să vină c-o mină trist-acasă
şi simţi deja cum ţi se scurge zâmbetul sub masă
lenea e o altă maladie al naibii de contagioasă:
o sâmbătă fără vreun plan şi umple-ntreaga casă
din living, prin debara, până hăt! în dormitor
particule de lene plutesc în aer leneş şi se lasă pe covor
apatia e şi ea perfidă, nu ştii când te-a cuprins
fiind favorizată, ca şi lenea, de-un televizor aprins
mai e bacteria rutinei pe care o purtăm în noi cu toţii
şi la un moment dat erupe, şmirgheluind orice emoţii
dulcegăria, manifestată prin exces de hi hi hi, sufleţel
mi, mi, mi, pusy, ursuleţ, ciorbiţă… ca orice zăhărel
te amăgeşte cu noi diminutive prinse în al iubirii buchet
până-ntr-o zi, când aflaţi că relaţia suferă de diabet
dar cea mai cumplită, indiferent de anotimp,
e perfida, nedreapta, incurabila lipsă de timp.
zăpada se topeşte de dorul iernii
iar sarea se topeşte când o ling cerbii
ţurţurilor le e tare frică de Plecare –
plâng până îşi dau ultima suflare
dacă îţi plac ultimele filme ale lui sergiu nicolaescu?
dacă începi şi tu să mă compari cu minulescu?
dacă porţi unghii false şi lungi
sau te-mbraci excesiv în haine cu dungi?
dacă nu treci strada decât pe verde?
dacă mă iubeşti că n-ai ce pierde?
dacă îţi cumperi haine de unde îţi iei şi mancare?
dac-o să mă rogi etern să te ajut la parcare?
dacă ştii să scuipi mai bine decât mine?
dacă ai rău acut de serpentine?
dacă ai ochii mai frumoşi decât buzele?
şi dacă-mi faci geloase muzele?
nu e nici o problemă, iubito, şi eu greşesc
dar apari odata, te rog, ca imbatranesc
secundele
sînt picăturile de sânge
care curg încontinuu
prin venele
istoriei
tristeţea există
aşa cum mătreaţa există
ai tristeţe în par şi în barba
şi umerii tăi
sînt plini de tristeţe,
cum te mişti, cum împrăştii tristeţe în jur
tristeţea există
aşa cum herpesul există
eşti tristă în colţul gurii
pe cană, pe măr, pe şerveţel, cuvintele
care îți ies pe gură sînt triste
când săruţi, transmiţi tristeţea mai departe
tristeţea există
aşa cum negii există
ai o tristeţe vizibilă pe unul
dintre obraji,
niciun fond de ten n-o poate ascunde
când te privesc, ochii mi se opresc în ea
tristeţea există
aşa cum transpiraţia există
ai două pete mici de tristeţe în axile;
pe piept,
câteva picături de tristeţe au răzbătut prin tricou
cu cât te zbaţi mai tare să scapi, cu atât e mai abundentă
tristeţea există
şi nu e nimic de făcut, cu toate
antiperspirantele, acyclovirurile, intervenţiile chirurgicale cu laser şi şampoanele anti-mătreaţă din lume; trebuie să ne obişnuim cu ideea că tristeţea există, nu trebuie să ne fie ruşine cu ea.
șanțurile de pe buzele ei
erau ca niște riduri născute
din îngrijorarea că
poate nu sărută
cum trebuie.
7.
de fiecare dată când
mă privesc în oglindă
goală, nu pot să nu-mi amintesc
că mi-ai zis că am sânii fermi; altădată
mi-ai zis însă că sînt ca două
mere cu tot cu cozi
așa că în mintea mea
fermi a căpătat o tentă agricolă –
în loc să să-mi zic că am sânii fermi
când mă privesc în oglindă și te aștept
îmi zic că am sânii fermieri;
acum fac un ceai și aștept să vină
toamna și azi, ca sânii mei fermieri
să recolteze săruturile tale
sub o ploaie caldă
de mângâieri.
