aş recicla fiecare bucăţică ce se consumă
aiurea
din tine, iubito
din lacrimile tale sărate şi turcoaz
aş face marea
din clepsidra aia pe care o ai în loc de inimă
aş lua tot nisipul şi l-aş pune lânga ea
privirile tale tăioase i le-as împrumuta unui pescăruş
hămesit
mai ştii bluza aia a ta pe care n-o sufăr?
din ea aş petici o păturice;
cu multele cuvinte pe care mi le spui
la nervi
aş încropi un roman de suspans
din oftaturile tale aş croi o briză de toată
frumuseţea
doar ca să ne putem întinde
amândoi goi
pe paturice
să citim
lângă mare
Etichetă: “albez”
Am găsit 87 poezii cu această etichetă.
7 comentarii
un pitic
un pitic hidrocefal
cu geacă de piele fake
un pitic hidrocefal cu geacă de piele fake
crăcănat, ascunzând sub pantalonii mulaţi,
lila
cu talie joasă, în chiloţii versage
o puţă mică şi flască
croită dintr-un asimetric sex de femeie
de un doctor nepriceput,
cu ciocate nou-nouţe,
curea cu ţinte, cămaşă de mătase deschisă
la ultimii patru nasturi, lăsând
să se întrevadă salteaua de floci de pe piept,
mărul lui adam colţuros
ca pepenii pătraţi de la tokyo,
păr rar şi gras ca o perie veche care a făcut istorie
prin spatele aragazului, un păr obosit să se tot roage
să mai rămână un pic, măcar un pic
pe ţeasta transpirândă, ochi mici şi răi, sprâncene dese
şi pline de mătreaţă,
cu două peşteri uriaşe pline de păr în loc de nări,
smead, cu o ureche clăpăugă,
murdar sub unghii
cu numele copiilor tatuat pe tibie
şi peltic
cam atât şi încă un pic
de urâtă e minciuna
creierul meu se trezeşte
haleşte, strânge din dinţi,
iubeşte, defechează
şi în general locuieşte la mine;
cu toate astea,
refuză să-mi dea la timp
plata
nu, nu îi cer cine ştie ce –
o idee din când în când;
mai păsuieşte-mă o zi,
hai c-o să-ţi dau două idei data viitoare,
creierul meu e rău-platnic
şi totuşi nu pot nici să anunţ poliţia –
cine a mai văzut să ai contract de chirie
cu propriul creier;
deci, la o adică
tot pe mine m-ar lua la întrebări,
nu pot nici să-l dau afară din mine
pentru că apoi aş alerga
pe străzi cu capul gol
şi sigur aş răci,
a mai rămas să-l ameninţ,
să răspund la şantaj
cu şantaj –
auzi, măi creiere, dacă nu-mi dai o idee,
mă sinucid;
s-a uitat la mine a zâmbit
şi m-a întrebat doar
crezi că-s prost să-ţi dau
vreo idee de sinucidere?
mi-am lăsat inocenţa
în faţa blocului
să facă un om de zăpadă
şi când m-am întors
toţi copiii râdeau de ea
cu năsucurile săpând în aburul
geamului
mici forme ca de rât;
purceluşii râdeau cu mânuţele
chircite şi umede
pe consolele de wii;
aşa ştiu ei să se joace –
imitând joaca, mi-am zis
între timp, ei
încercau să-mi facă inocenţa
să se mişte
sus
jos
stânga dreapta
în sfârşit ieşim din mormintele
astea plicticoase
doi zombi
eu primul, tu a doua,
încet, încet, ne ridicăm,
pe rând
în linişte,
uşor să nu te loveşti, iubito,
eu primul, să pot să te ajut
să te ridici
tu a doua, clipind obosită
ca să mă poţi vedea
cât de proaspăt sînt, frumos îmbrăcat
am uitat să mergem
şi ne sprijinim în bastoane
eu primul, tu a doua,
am uitat să ne auzim şi
ţipăm unul la altul,
cine ne-aude crede că ne certăm, ce fraieri;
am uitat ce vroiam să-ţi zic
a! mi-am amintit – când tu aveai cancer de colon,
eu ulcerul, plus vechile probleme
cu prostata
am vrut să mă sinucid
anul trecut, parcă,
trebuia să-ţi spun, îmi pare rău,
cum?
să trecem peste asta, deci nu te superi, ce bine
ce bucurie
a început chiar să-mi crească părul
şi nici tu nu mai trebuie să-l vopseşti
începe să aibă culoarea nisipului
chiar! ce bine ne prind costumele astea
de baie
mai ales acum după ce am început să facem mişcare
eu primul, tu după mine
cinci, şase, şapte, opt şi unu, doi
e miraculos
cum ni s-au supt toate burţile
cum nu ne mai cad pieile
ce bine arătăm, iubito
apoi, mai ţii minte?
ne-am angajat
tu prima, eu al doilea
şi am început să avem un copil din ce în ce mai mic
şi să nu mai putem pleca în călătoriile
alea fantastice până la capătul lumii
şi câteodată înapoi
apoi nu mai ştiu ce i-am făcut într-o zi copilului
e numai vina mea
că a început să plângă ca un apucat
mai tare şi mai tare
de a trebuit să-l iei tu în tine
să-l calmezi
după care cred că şi din cauză că ne lipsea mult copilul
(nu e uşor pentru un cuplu să piardă singurul copil)
am început să ne iubim pe unde apucăm
aşa, în compensaţie
dar durerea probabil a fost prea mare
şi ne-am despărţit
tu prima, eu al doilea
şi ne-am despărţit atât de tare
că nici nu ne mai cunoşteam
am ajuns însa să suferim atât de rău
că am dat în mintea copiilor
şi chiar, ce ciudat
să frecventăm şcolile
tu – la 152, eu la nr.9
dar degaba, tot nu ne-a trecut;
refuzând cu încăpăţânare
să mai auzim unul de altul
am pierdut în greutate
şi am tot pierdut
tu prima, eu al doilea
până n-a mai rămas din noi decât
o propunere de ieşit la cafea a lui taică-tu
respectiv
un decolteu mai larg decât ar fi trebuit
al maică-mii;
liniştea ploii
ploaia lacrimilor
lacrimile furiei
furia sentimentelor
sentimentul plăcerii
plăcerea cărnii
carnea pulpei
pulpa piciorului
piciorul berzei
barza deltei
delta dunării.
când te văd aşa încruntată
îmi vine să mă fac fier de călcat
riduri
şi când te văd aşa apăsată de greutăţi
aş vrea să fiu un zdrobitor ca ăla de usturoi
şi să fac din toate greutăţile astea o pastă
cu care să-i dam pe piticii tăi de pe creier
pe tot corpul
şi să le dam drumul aşa dezbrăcaţi
şi unşi
prin oraş, să râdă lumea de ei
şi când te vad aşa străină
îmi vine să invaţ toate limbile din lume în care ai putea să-mi zici că sînt iubitul tău
ca nu cumva să-mi zici şi să nu inţeleg io
exact