pic-tac

apa și timpul
curg la fel de repede sau de încet,
în funcție de starea ta interioară,
nestingherite, imparțiale, la vale

ambele sînt ireversibile – nu le poți face să curgă
invers și ambele iau forma vasului în care sînt puse –
apa ia formă de căus, iar timpul – forma clipelor
plictisitoare sau magice în care îl punem

stai și te uiți la o apă care curge
și parcă ți se duc toate relele
și bunele; stai și te uiți cum trece timpul
și parcă ți se duc toate relele și bunele;

așa
am ajuns să fac tot felul
de confuzii caraghioase

mai deunăzi am sărit ca ars din cadă – mi
se păruse că secundele în care
făceam baie erau mai fierbinți
decât cele ale primului contact sexual

iar sub cureaua ceasului sînt mai mereu
ud leoarcă, de la stropii de apă
care măsoară trecerea timpului,
pic-pic, pic-pic, pic-pic.

16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu

5.
foarte puțin din ploia de aseară care
ți-a udat umerii și fața, iubitule
era de la mine; să-ți explic – ieri,
când pregăteam cina
am plâns abundent, pe de o parte
pentru că tăiam ceapă, pe de altă parte
pentru că mirosea a bine și a bucătărie mică
și a un iubit care vine să îmi dea o palmă
în glumă, peste fund, pe neașteptate;
eu plângeam, în bucătărie era foarte cald
iar lacrimile mele s-au evaporat prin geamul deschis,
aproape puteam să le văd – până la cer,
din ele s-au făcut niște nori din care, în pofida tuturor
prognozelor meteo, a picurat pe fața și pe umerii tăi
așa că, atunci când ai venit și te-am sărutat,
nu ți-am zis, dar aveai gust de ceapă
și de bucătărie mică și de palmă
în glumă, peste fund.

16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu

4.
normal că îmi amintesc de tine,
ești tipul pe care m-am
chinuit să-l uit ani de zile; dimineaţa
mă trezeam cu groaza că iar te-am visat
și trebuie să-mi schimb chiloţii.
Serile încercam să văd filme tari, cu imagini
vii, am apelat chiar și la genul horror,
sperând să nu te mai visez. Tu nu știai
toate astea, mamei nu i-am spus, frate n-am –
am început să vorbesc cu plantele despre tine.
Așa că dacă te salută castanii din cișmigiu,
catalpele din gradina botanică sau vreun lan de maci
își pleacă frunţile în faţa ta, să nu te miri.
Of, te-am iubit atât de mult
că până la urmă am dat la
agronomie.

bonnie and clyde and borsec

tu îmi placi
eu îţi plac
imaginează-ţi situaţia asta
ca pe o bancă, iubito; ne deghizam în
noi înşine, intrăm în ea cu ce avem
pe noi şi ieşim mai bogaţi cu un sac
de clipe frumoase;
apoi, ca să nu repetăm greşeala lor,
ne despărţim;
we split and we never meet again.
Ne punem fiecare partea lui
de clipe frumoase
în câte o bulă, cum ce bulă?
a! am uitat să-ţi zic: acum
trebuie să-ţi imaginezi timpul
ca pe o apă minerală cu bule…

casa cu pereţii de sticlă

ce noroc pe voi;
voi nu trăiţi într-o casă cu pereţii de sticla;
eu, da; în fiecare dimineaţă
mă trezesc, ma spăl pe dinţi, la axile
şi îmi curăţ urechile
cu public;
la început mă îmbracam, apoi mi-am dat seama
că n-are rost – umblu mai mult goală;
zâmbetele mele nu se lovesc de pereţii casei
întorcându-se în interior
cum vi se întamplă vouă, norocoşilor,
ci trec prin pereţii transparenţi
şi merg mai departe;
unul tocmai a aterizat în pupila
unui bătrânel de pe stradă;
bătrânelul a clipit.
cateodată mă simt singură
aici, în casa cu pereţii de sticlă;
alteori mă excită – o privire singură
e un pic cam puţin pentru pielea mea
tăbăcită, dar mai multe priviri – un pămătuf
de priviri – încă îmi provoacă o gâdilătură,
mai ales în zonele cu piele fină – motiv pentru care
v-am zis, umblu mai mult goală;
sînt ţinută în camera asta cu
pereţii din sticlă aproape de când mă ştiu;
da, am încercat să evadez, dar
e greu să faci ceva de genul ăsta
când toţi sînt cu ochii pe tine;
o dată chiar am fost aproape
să scap de aici – în casa cu pereţii din sticlă
a intrat un tip; nu ştiu pe unde, dar a intrat;
mi-a zis că mă urmăreşte de mult
şi că iubeşte până şi felul în care mă rujez;
ştia o ieşire prin podeaua casei;
mi s-a părut tare ciudat – eu nici nu remarcasem
c-ar avea casa podea, deşi calc în fiecare zi pe ea;
era cât pe ce să accept, dar nu mi s-a părut de încredere
si l-am refuzat;
sînt obligată să stau în casa cu pereţii de sticla
şi mi-e greu; singurele secrete care mai sunt doar ale mele
sunt organele interne; şi gândurile;
chiar acum de pildă, mă gândeam că odată cu trecerea
timpului şansele mele să ies de aici cresc;
în maxim zece ani cred că o să
încep să ies din casa cu pereţii de sticlă
măcar câteva ore pe zi;
până atunci, n-am ce face –
sînt prizoniera frumuseţii mele.

16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu

3.
în urechea ta au aţipit câteva
tandreţuri; le trezesc
şi le poruncesc să meargă
în şoaptă către creier;
ajunse la creier se aşază
pe un câmp de dendrite şi axoni
lângă un impuls; şi mi ţi-l împresoară
şi mi ţi-l gâdilă
pe toate părţile până când,
impulsul o ia la fugă
spre toboganul unui nerv;
iu-huuu, când ajunge în vale
e deja un gest frumos, tăcut
şi cam leneş;
e gestul cu care
îmi aşezi mâna stângă pe sân.

degeaba suntem mulţi

La capătul tunelului e beznă.
Becul uriaş care lumina pamântul
s-a ars.
Noi toţi traversăm tunelul,
ajungem spre capătul lui, unde, în loc
să ne bage lumina degetele ei ascuţite în ochi,
e beznă.
Intrăm în panică.
N-o să ne mai vedem oare niciodată
iubitele, ajunse şi ele odata cu noi la
capătul tunelului, copiii, părinţii?
Nici prietenii? Nici pe cei de pe facebook?
La capătul tunelului e beznă.
O beznă de s-o tai cu cuţitul,
dar cine naiba s-a gândit
să ia un cuţit la el?

unele relaţii pur şi simplu nu merg

eram cu o fată
pe plajă şi jucam
volei cu un porumbel
mort; ne distram de minune ea – era destul de pricepută eu – încercam să ţin pasul cu ea; la fiecare lovitură, capul porumbelului se smuncea dintr-o parte într-alta de parcă ar fi ţinut ritmul unei melodii imaginare; tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram i-am zis şi mi-a dat dreptate; tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram zici că ascultă china town al lui bowie în căşti ba, e mai degrabă lenny kravitz, cu fly away;
nu ne-am inţeles, aşa că a trebuit să ne despărţim tam-tam tam-tam ta-ra-ra-ra-raram.

viaţa. o serie de întâmplări strâns legate între ele

păşeam prin apă
apa era rece
am zâmbit
gândindu-mă la tine

jucam maroco cu un copil
copilul îmi zicea tată
i-am ciufulit bretonul
gândindu-mă la tine

am spart un pahar –
era făcut din multe cioburi
m-am tăiat
gândindu-mă la tine

am cunoscut o fată
era sinceră şi plină de pistrui
i-am mângâiat
gândindu-mă la tine

mi-a ieşit un neg
e pufos şi înconjurat de păr alb
am obosit
gândindu-mă la tine

te iubesc, iubito – versiunea aproape completă

nu ştiu ce m-a atras
la tine, iubito; poate părul,
poate ochii, poate sânii – ai idee cât mă chinuiam
să-i ghicesc pe sub cămăşuţele tale;
sau o fi fost fundul, hm, nu cred,
nu te-am prea văzut din spate, ştii
când se îndrăgostesc, oamenii nu se prea văd
de la mai mult de doi-trei metri
şi aproape niciodată din spate,
nu mă înţelege greşit – îţi ştiu corpul pe de rost
tactil vorbind, dar nu ştiu exact cum arăţi,
aş putea să-ţi desenez pistruii de pe umăr
şi aluniţele de pe spate în detaliu,
ca pe nişte continente studiate
cu toată bunăvoinţa mea ştiinţifică,
dar n-aş şti să te desenez pe de-a-ntregul;

iubito, a trecut aşa puţin din ce-ar putea fi intre noi
că mă trezesc dimineţile zâmbind;
să ştii că am început, în sfârşit
să mai focalizez şi alte lucururi în afară de tine –
de pildă – îţi miroase puţin gura dimineaţa, da,
e normal, nu mă înţelege greşit – chiar îmi place;
a! şi nu suport chiloţii aştia ai tai – kitty;
mi se pare că ţi s-ar potrivi ceva mult mai viu,
mai copilăros, nu bumbacul ăsta mort.
Şi să ştii că mai trebuie să discutam câteva lucruri –
în special relaţia ta cu alţi bărbaţi – sunt foşti prieteni, înţeleg asta
dar sînt chestii care se fac şi lucruri care nu se fac, în fine
iubito, mi se pare că sînt puţin patetic în sear’asta
dar dacă nu te cunoşteam cred că luam în considerare
serios opţiunea gay; nu mai eram deloc convins ca exişti,
sufletul meu pereche care găteşte mizerabil;

pe scurt, draga mea, să ştii că
în câţiva ani o să descopăr cu surpriză
sub burtica de om aranjat
ceva ce ştiam al naibii de bine pe vremuri –
mai sunt o mulţime de
fete, unele chiar mai frumoase ca tine,
unele chiar prea frumoase – o sa încerc să
ma ţin departe de alea cu buze subţiri;
s-ar putea totuşi să nu te înşel,
sper să nu ma înşel nici pe mine,
o să fie greu, dar în situaţii din astea, viaţa
aranjează fie de-un necaz care să ne unească
fie de un copil care să ne distragă atenţia de la noi
fie de-o vacanţă ca să putem avea în sfârşit discuţia
aia, despre lucrurile alea;

o să fie bine iubita mea o să vezi o să fie magic
cred că simţi şi tu ce simt şi eu hai să mergem
la tine ce dacă ai tai ar putea să se întoarcă oricând
vedem noi cum facem, le spunem că sînt tipul de la xerox
şi ţi-am adus nişte cursuri

16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu

1.
Când te văd mi se face somn.
Mi se înmoaie buzele, sânii
se fac comozi, pleoapele
nu mai pot trăi una fără alta, omuşorul
face o baie înspumată,
uşor cleioasă, de salivă
parcă nu mai ştiu să desenez
cu muşchii feţei – abia dacă mai pot
schiţa un zâmbet; mă simt aşa mică încât
îmi vine să le zic „dumneavoastră” păpuşilor
şi să aţipesc pe umărul ursuleţului
păros
doar ca să te fac pe tine
gelos.

cine a rupt odată o floare de colţ ajunge să vorbească şi cu florile de muşeţel

eram mic
eram prost
am rupt o floare de colţ
am greşit

am smuls-o din pământul ei
şi am terfelit-o prin toate
cărţile pe care le citeam;
o puneam la presat
şi-apoi
îmi plăcea s-o descopăr în toate pânzele sus
în suflete moarte, în mijlocul unui veac de singurătate

cu cât citeam mai mult
cu atât ea îşi pierdea mirosul
culoarea şi viaţa
iar eu interesul
pentru ea

într-o zi
a plecat hotărâtă să se replanteze
cu puţina viaţă pe care o mai avea

a plecat
şi mi-a lăsat
câteva urme prin literatura momentului

încă îmi pare rău
că am rupt floarea de colţ, acum privesc
florile de muşeţel din faţa casei
cu alţi ochi, vorbesc cu ele, le mângâi,
le cert când dau să intre peste alee,
doar e spre binele lor – oamenii nu se prea uită pe unde calcă
dar ele continuă să crească pe alee numai de-al dracu’
iar eu le privesc cu drag
şi mi se par cele mai frumoase flori.

pisica se uita la ceas

ceasul tic-tac
pisica miau – miau
pisica se uita la ceas
şi dacă ar fi fost om s-ar fi mirat
că timpul nu se măsoara în
tic-tic
sau în, hai să zicem,
tac-tac,
că doar secundele nu sînt diferite
între ele;
dar ea era doar o pisică
şi se uita la ceas
şi se minuna că timpul
nu se măsoara în
miau-miau
că doar secundele nu sînt diferite
între ele.

pe scurt, mă pregătesc de bătrâneţe

îmi scârţâie oasele – acest parchet al corpului
pe care stau toate cele –
şi comoda ticsită cu amintiri şi alte mărunţişuri
şi covorul de carne
pe care se culcuşesc mângâierile
şi lampa care funcţionează cu gânduri

îmi fluctuează gândurile – acest curent electric al eului
care alimentează şi frigiderul plin
cu hrană spirituală
şi computerul personal în care mă loghez cu
numele meu şi parola *******, ca să fiu eu
şi reşoul care se încinge pe fond nervos

mi se împiedică nervii – aceşti dansatori ai minţii
resposabili cu entertainment-ul zilnic –
sînt din ce în ce mai des invitat la carnavalul lor dement
în care toata lumea e îmbracata doar în axoni şi dendrite
(of! câtă lipsă de imaginaţie)
şi fac trafic de informaţie, dar nimeni n-o consumă

cearta

am văzut aseară un om
care scotea porumbei pe gură
în continuu scotea porumbei pe gură
porumbeii umpleau văzduhul
camerei
şi se spărgeau lovindu-se de aer
de ziduri
de colţul noptierei
de duşumea
unul de altul
ca nişte baloane de săpun;
şi făceau porumbeii ăştia un zgomot
aşa de intens şi de imperceptibil
ca un stadion plin de lăcuste
tăcute
nemişcate
şi atente
şi erau porumbei mândri jucători
şi înfumuraţi guşaţi
şi erau şi porumbei voinici voiajori
obişnuiţi cu munca grea
şi extravaganţi toboşari
şi toţi erau hâzi
şi plini de cicatrici –
un ochi lipsa, o aripă ciungă
un picior fracturat
şi toţi porumbeii
ăştia se spărgeau
ca nişte baloane de săpun
de zid
de colţul noptierei
de duşumea
şi unul de altul
în continuu

visul unei nopţi de vară, nu chiar noapte, mai pe seară

cum stăteam aseară pe canapea
şi decorticam nişte gânduri
mici,
bum-bum! aud nişte bătăi în uşă;
era o emoţie puternică,
bine făcută
de la poliţia sentimentelor, se recomandă ea
şi dădu buzna înăuntru;
în spatele ei – câteva boabe de transpiraţie
îmbrăcate în uniformele lor translucide
şi o aritmie cardiacă pirpirie
şi cam neîndemântecă;
bănuiesc ca ştiţi de ce sîntem aici,
şi nici una, nici două – jbaf! jbaf!
doi pumni în stomac, apoi m-au pus cu faţa
la pământ, mâinile la spate, crrrc, mi-au închis
cătuşele neputinţei şi au început să scotocească
prin casă
şi dă-i şi răscoleşte şi caută, şi sub conştient
şi pe după noptiera cu trăiri ascunse
mi-au sfâşiat pasiunile, au întors cu fundu’n sus
toate simpatiile,
iar eu în tot timpul ăsta clipeam nedumerit
măturând gresia cu genele
permiteţi să raportez, tipul se pare că e curat
mai căutaţi, a venit răspunsul, sec
nu se poate să n-aibă nimic,
nici o frustrare, o uricică, ceva
nişte urme de antipatie…
şi au ţinut-o tot aşa, nu ştiu cât,
dar mie mi s-a părut nesfârşit;
când au plecat, târziu, m-am trezit pe canapea
meciul se terminase
bătuse brazilia, greu
iar ulterior am aflat –
s-a dat la televizorul ăsta mic pe care
îl am în cap,
ca ale naibii gânduri, alea micile
făceau parte din Mişcarea pentru Libertatea Gândurilor
şi mă furaseră şi mă închiseseră
la subsolul unui vis cu ochii deschişi
doar ca să ceară recompensă
o idee.

the subway incident

azi de dimineaţă la metrou
m-am întâlnit
cu o pereche de buze

lângă ele
o pereche de pleoape aşa de certate între ele
că nu se întâlneau decât puţin şi rar
zăceau hipnotizate
într-un roman de zola

lângă ele
se foiau nerăbdători
să scape de picioarele transpirate
nişte pantofiori lucioşi,
de firmă,
cu tocuri lungi

lângă ei
un zâmbet cu dinţii din faţă
prost crescuţi tot încercau
să se bage în vorbă

lângă el
o pereche de ochelari
cu rame transparente
încercau fără succes
să păcălească pe toată lumea
că nu sînt nişte ochelari

lângă ei
se ţinea de bară
un metru şi optzeci şi cinci
dintre care aproximativ un metru şi zece
era învelit în ciorapi culoarea piciorului

lângă ei
eram eu – niste gânduri transparente,
de-aia, probabil, bocancul soios
şi uşor deşălat de lângă
m-a călcat apăsat pe picior
şi nu şi-a cerut scuze