dac’ar fi să iau cu mine nişte cărţi/ când oi pleca prin cele părţi/ o să iau, fie ce-o fi/ şi draga de ea – viaţa lui pi//
Poezie
2 comentarii
într-o zi o să fug pe un cal
care va şti perfect să fie călărit
întrucât eu nu deţin, aţi ghicit
arta de a conduce un cal
într-o zi o s-ajung călare, aşa
să mănânc, să iubesc tot pe cal
întrucât nu-s dotat emoţional
să simt când se coboară din şa
într-o zi, de pe cal o să cad
într-un câmp unduit de mohor;
întrucât nu ştiu să strig ajutor
voi învăţa cuvantul eternidad
într-o altă zi semna-voi un act
prin care mă donez furnicilor tot
întrucât n-au văzut aşa matelot
şi vor vrea să-l studieze exact
în ultima zi va fi soare şi cald
ca în clipa finală a unui degerat
şi-atunci o să vreau neapărat
o dată în ochii tăi să mă scald
dacă iubita mea ar fi de catifea aş înveli tarabele de mărţişor cu ea
dacă ar fi din ciocolată, din ea aş modela mici cocoşei dulci, să puteţi gusta din ea
din porţelan de-ar fi, aş scăpa-o din greşeală doar ca s-o lipesc înapoi, ceva mai punctuală
din lapte, miere, rouă, praf stelar, trandafir-petale să fi fost aş fi închis-o-adânc în mine şi v-aş arăta-o numai contra cost
ar mai fi putut să fie şi din pluş, sau ţesută din vreun in
dar la câtă hârjoneală-ndură, sigur ar fi rezistat puţin
din fericire, tipa e destul de vie şi-i fabricată din cea mai pură veselie
indie, cool, contemporan/ catfish iese din noian//
cine iubeşte şi lasă/ vorbim noi disear’acasă//
sâmbătă am petrecut 2 ore cu michael caine şi laurence olivier/ am văzut sleuth şi am rămas căzut în admiraţie//
ce noroc! copilul din mine nu era adormit/ la how to train your dragon, şi a fost tare fericit//
poetul musai să nu fie patetic
dar să ne gâdile la lacrimare,
glasu-i să n-aibă iz de sintetic
da’ nici accente prea proletare
poetul să aibă păr ondulat şi lunguţ
să se plimbe-n caftan alb, pe malul mării,
ştii – genul ăla absent, nebărbierit şi drăguţ
de-nfruntă realitatea de pe culmea visării
poetul să fie şi umil dar şi demn
şi dacă se poate – nepereche;
a! şi să nu folosească limba de lemn
ştii, când ne pupă-n ureche
poetul să iubească mult, dar fără speranţă,
apoi să se privească în oglinda din baie –
mut, cu ochi goi, livid, rezemat de faianţă,
cu lacrimi curgând în tăcere, şiroaie
poetul să aibă pulsul crescut
să mănânce foarte puţin sau deloc,
să sufere doar la modul acut
şi bine-nţeles să asculte muzică rock
poetul să scrie, că de-aia-i poet
să scrie de ce-l arde la buză
pe şerveţele, pe perdea, pe parchet
că de nu, poetul nu are vreo scuză
shakespeare, expir, inspir, shakespeare
şi tot aşa
până scoţi tot ce ai mai bun
din tine
eram mic
eram prost
am rupt o floare de colţ
am greşit
am smuls-o din pământul ei
şi am terfelit-o prin toate
cărţile pe care le citeam;
o puneam la presat
şi-apoi
îmi plăcea s-o descopăr în toate pânzele sus
în suflete moarte, în mijlocul unui veac de singurătate
cu cât citeam mai mult
cu atât ea îşi pierdea mirosul
culoarea şi viaţa
iar eu interesul
pentru ea
într-o zi
a plecat hotărâtă să se replanteze
cu puţina viaţă pe care o mai avea
a plecat
şi mi-a lăsat
câteva urme prin literatura momentului
încă îmi pare rău
că am rupt floarea de colţ, acum privesc
florile de muşeţel din faţa casei
cu alţi ochi, vorbesc cu ele, le mângâi,
le cert când dau să intre peste alee,
doar e spre binele lor – oamenii nu se prea uită pe unde calcă
dar ele continuă să crească pe alee numai de-al dracu’
iar eu le privesc cu drag
şi mi se par cele mai frumoase flori.
să-ţi iei un animal de companie
e un gest atât de unilateral,
că mi s-ar părea de omenie
să ne imaginăm ceva reparator moral
cărui animal plăcea-i-ar oare
de ifosele şi de nervii dumitale?
să fie un piton, un pechinez cu capul foarte mic
un arici de mare sau papagalul moale şi peltic?
dacă animalele ar alege, şi nu oamenii pe ele
cred că multe-ar prefera să rămână singurele;
toate broscuţele pe care nu le cheamă oac sunt mai odihnite/ că n-au de ţopăit prin poveştile povestite şi răspovestite //
dacă te-ai îndepărta puţin
ai vedea că între şoldul meu
şi coapsa ta şi-a făcut loc
o broască ţestoasă
cu guturai;
azi un pic
mâine un pic,
nu e de mirare că s-a strecurat
răceala asta între noi;
dar tu nu şi nu, cică să
stăm aşa îmbrăţişaţi,
cu ochii închişi,
că sigur o să adormim.
ceasul tic-tac
pisica miau – miau
pisica se uita la ceas
şi dacă ar fi fost om s-ar fi mirat
că timpul nu se măsoara în
tic-tic
sau în, hai să zicem,
tac-tac,
că doar secundele nu sînt diferite
între ele;
dar ea era doar o pisică
şi se uita la ceas
şi se minuna că timpul
nu se măsoara în
miau-miau
că doar secundele nu sînt diferite
între ele.
boris vian pe coca după ce fumase în exces/ cred că fu consultant la dogtooth, luaţi şi voi un fum din el, succes//
dacă am avea mâini în loc de mâini
şi pleoape în loc de pleoape
poate n-am mai fi aşa câini
hămesiţi, cu uitături mioape
gata să îngroape osul, scuze Osul
adânc în pământul plin de impurităţi
din care pe vremuri bărbosul
ne-a creat dintr-o toană pe toţi
aşa, când tipul va avea iar chef să se joace cu lut
va manufactura o specie la fel de impură,
la fel de plină de exuvii spirituale şi de anacolut,
va fi generaţia născută cu osul în gură.
am un gând care nu mă lasă să gândesc
sfrrr sfrrr, uite-aşa-mi face prin cap
ca scaiul de oaia netoată, aşa de firesc
s-a lipit şi nu mai pot să mai scap
de când eram copil mi se trage –
în seara dinainte de a pleca în tabără
maică-mea trebuia să mă roage
să adorm, of ce măsură nepopulară
aşa sînt acu, aparent lucid şi seren
dar pe dinăuntru nu am repaos
îmi tot fac bagajele-n cap – ce antren
ca mâine în zori plec tocmai în laos.
dacă mai e vreun întârziat ca mine care nu citise dune/ s-o facă rapid şi negreşit, acum, dacă se poate până de craciun//
la orice te-ai aştepta de la un film numit nine queens/ dar nu la un thriller neamerican de bun care te ţine vreo 2 ore prins//
vilma e mică şi albă, pufoasă
cu ochi mici, negri, de jucărie
genul perfect de pisică de casă,
cu aspect nou-nouţ, ca din cutie
viaţă tihnită, pernuţe de puf…
ţinură cu toate până-ntr-o zi
când zdrang tronc bang buf
căzu de la 8 şi de asfalt se izbi
căzu în picioare, normal, dar de la şoc
simţi o intensă nevoie de a face un pipi;
şi începu să caute cu disperare un loc
peste dealuri şi văi, peste mări şi câmpii;
se ţinu ea ce se ţinu, dar fiind obişnuită
să facă pipi fin, discret numai şi numai la nisip
ajunse în deşert vai de ea, murdară, lihnită
cât ai zice „sauvage sex on an abandoned ship”
care va să zică nu ii fu prea uşor
mai mult, sări în spate ca arsă, inocentă, uimită
când încercă să păşească în noul decor
zicându-şi ia uite, aştia ţin tăviţa de nisip pe plită