să-ţi iei un animal de companie
e un gest atât de unilateral,
că mi s-ar părea de omenie
să ne imaginăm ceva reparator moral
cărui animal plăcea-i-ar oare
de ifosele şi de nervii dumitale?
să fie un piton, un pechinez cu capul foarte mic
un arici de mare sau papagalul moale şi peltic?
dacă animalele ar alege, şi nu oamenii pe ele
cred că multe-ar prefera să rămână singurele;