iubirea noastră e ca un vas de sticlă
i-am spus, remarcând în treacăt cât de fragilă
este totuși iubirea noastră. de fiecare dată când
sîntem prea orgolioși sau facem lucruri stupide
sau inventăm motive doar pentru a ține în casă coride,
vasul ăsta al iubirii, plin de obicei cu un lichid
incolor numit fericire, se ciobește ușor la buză.
cand sîntem mai proști de atât, se crapă sau se sparge
ceva mai aproape de bază și va putea ține în el
mai puțină fericire. dacă sîntem atât de proști
încât să facem lucrurile care nu trebuie făcute,
fundul vasului se sparge și nu mai poate ține în el
fericire. așa i-am spus, remarcând încă o dată
cât de arătos e vasul în care ne ținem noi fericirea.
Ea adormise cu capul pe umărul meu
scoțând regulat, pe nas, câte un mic alizeu.
Poezie
4 comentarii
apropie-te de mine, nu-ți fie frică
sînt un soare mic, dintr-o galaxie mică
uite, ce frumos sînt, cu galben, cu verde
haide, vino, vino, că n-ai ce pierde
vezi? mi-am făcut zâmbetul permanent
și mi-am lăsat acasă paltonul de impertinent
haide, vino, să vezi cine aș vrea să fiu
culoarea mea preferata? hmmm… auriu
pășește cu încredere pe vorbele mele ca pe-un covor
nesfârșit, făcut din cel mai fin nisip mișcător
sînt eu, făt-frumosul din povești, cu puțină mătreață
vino să te plicitisesc un minut, o oră, o viață
înainte să te cunosc nu-mi plăcea culoarea roz
și nici acum nu-mi place culoarea roz
nu suportam mirosul de brăduț de mașină
și nici acum nu suport mirosul de braduț de mașină
înainte să te cunosc nu știam să cânt
și nici acum nu știu să cânt
fumam destul de mult înainte
fumez destul de mult și acum
înainte să te cunosc îmi părea rău că nu sînt mai înalt
și acum îmi pare rău că nu sînt mai înalt
atunci nu-mi plăcea frigul
acum nu-mi place frigul
dar sînt fericit
cuvintele mele stau întinse pe perete în fața privirilor voastre/ ca rufele întinse la soare, la venus, la luna și celelalte astre//
inocentă muză
ciufulită și confuză
cafeaua perfectă cu lapte
și aromă de șoapte
cea mai frumoasă zi
din viața mea
carnală acadea
un câmp de maci
și draci și laci
locul perfect de picnic
cheful de a face nimic
filmul la care am plâns amândoi
deși nu murea niciunul dintre eroi
inventator de povești pentru copii
pe toate tu le-ai fost
și câte încă o să fii
înainte de o noapte întreagă de iubit/ apusul seamănă cu un răsărit//
un dor plus
un dor
fac două doruri
un zâmbet plus
un zâmbet
fac două zâmbete
două brațe plus
doua brațe
fac patru brațe
o îmbrățișare plus
o îmbrățișare
fac o îmbrățișare
bună, liniștită, moale.
pâine
lapte
carne
fericire
prosoape de bucătărie
covrigi
apă
bucuria de a fi
brânză
condimente
liniștea că și azi vom fi
n-am gasit din ea nici lapte nici carne
nici pâine nici covrigi nici prosoape de bucătărie
nici apă, auzi tu, să nu găsesc nici apă? nici brânză
nici condimente deși am tot răscolit prin
sufletul tău mare cât un hypermarket
știi casa aia superbă de pe malul lacului,
printre niște dealuri, la mama dracului,
aia cu pervaz de citit la fereastră?
nu cred că o să fie a noastră
nici cada aia din mijlocul băii imense
nici grădina plină de fluturi de culori intense
adio swarovski, adio diamante, adio paiete,
bye-bye majordomi și rezervații de egrete
renunțăm definitiv la statueta cea hialină
n-are rost nici măcar să ne luam o mașină.
Știi doar că sîntem bolnavi de boala visatorilor
și n-avem cum merge cu ea pe deasupra norilor.
am încercat să lipesc aripi unei statui
să planăm nopțile peste livezi de gutui
n-a părut că-i place ideea; m-a privit mut, pieziș
dar a început să zboare singură noaptea, pe furiș
te iubesc cât
pomul de vizavi de ființa ta cât cana
din care îți bei zilnic laptele cu cacao cât
una din statuile lui mao cât pelerina
ta cu buze cât scamele ce atârnă
pe bluze cât viki, elefantul nostru din baie
cât poșeta ta cea veche, de mamaie cât stâlpii
pe lângă care treci neglijent
când mergi la magazin să iei detergent, cât
smalțul pe care îl spargi noaptea-ntre dinți,
cât vasele nespălate care așteaptă cuminți, cât
oglinzile impregnate cu amintirea ta
pe care n-o mai pot uita cât
sâmburele mic de adevăr pe care îl porți cu tine
în păr, cât o frunză, cât un nor
cât un scaun c-un picior
te iubesc cât
doar necuvintele pot spune
există o muzică pe care voi n-o auziți
e muzica pe care de obicei faceți plajă sau vă iubiți
există muzica asta astrală
care nu va picura miere și lapte în poală
ca să nu vă pătați, dar vă spune
care sînt drumuri rele și care sînt bune
ce piesă, ce ritm, ce armonie
e muzica unui pix cântând la hârtie
ochii vi se mișcă pe muzica asta
vă curge în vene și cu asta basta
e o piesă care vă face ba veseli ba triști
funcționari, șoferi, grăbiți, autiști
există o muzică pe care voi n-o auziți
dar trădează mai mereu ce gândiți
e muzica mea, de fapt, e din capul meu
pe ea vă observ și mă cred semizeu
sunetul pașilor tăi plecând
încă îmi sună în cap, când și când
parfumul tău nu dispare atât de ușor
deschid și mai larg geamul la dormitor
acum îți spăl urmele de ruj de pe o cană,
e cana ta preferată – cu pisica rubensiană
vărs pe burete și-o lacrimă, poate se ia mai rapid
manușa ta de bucătărie încă atârnă, caldă, pe zid
au mai rămas din tine câteva scame pe parchetul de fag
recunosc, mă uit spre ele bovin, cu mult drag
mi-l reprim și le mătur brutal, fără milă,
pisica rubensiană mă privește de pe cană, cu silă
hm? cineva încearcă să pătrundă în casă
eu nu ma mișc, îmi conserv puțina forță rămasă
poți să intri, iubito, mai apasă pe clanță o dată
mă antrenam pentru un moment ce nu va veni niciodată.
cu ideea de tine în gând
m-am urcat într-o zi pe ideea de cal
am ajuns până la ideea de capăt de pământ
sperând că te găsesc cu ideea de mine în cap, normal.
Nu erai; așa că tot cu ideea de tine în gând
m-am întors purtat de ideea de vânt
și am continuat să te caut obsedat de ideea de când
zile și mile și ploi și idile, până când
nu te-am găsit
și de ideea de tine m-am îndoit.
Acum înțeleg că
nici n-aveai cum să mă recunoști
pentru că tu căutai ideea de mine
nu pe mine
în sine
și ai tot căutat până m-ai găsit
în spatele ideii de mine
ca în spatele unei vitrine.
în casă era o iubire – s-o tai cu cuțitul/ de nu se mai vedeau iubita cu iubitul//
mi-e dor de tine
și de buzele tale carmine
și mai ales, de tinele din tine
mi-e dor, cât mi-e dor?
de aici până la cel mai îndepărtat nor
cât de-o buca’ de pâine unui cerșetor
cât de broccoli unui abator
cât de a lui mor
cât de o deltă unui izvor
și de puțin previzibil lui aleator
mi-e dor cât de zbor ruginitului planor
și cât îi e de dor de excelent lui binișor
mi-e dor, of, de tine mi-e dor
cam cât mi-e dor
să pot citi ce scriu ca un oarecare cititor
ghioceii de pe pervaz
cana aia veche, fără haz
sticlele prăfuite din cămară
scrumiera plină cu scrum de țigară
răceala ta fierbinte de săptămâna trecută
chiar și secunda aia, o știi tu, pierdută
merele tăcute de pe masa din bucătărie
durerea ta din dreapta, de la prea multă veselie
luam și vasta colecție de vaze ciobite
punem și cărțile citite și necitite
piesele toate de scrabble și domino
îl punem pe hi hi, dar și pe ho ho ho
le luam pe toate, zeci, sute de kile
le punem în blenderul fiecarei zile
și facem un suc pe care-l turnăm în pahare
obtinand astfel o delicioasă răcoritoare
uite-le, două pahare cu suc doar pentru noi
pentru că iubirea e tot, împărțit la doi.
dacă iubirea nu m-ar face neobosit/ aș fi extenuat, zău, de la atâta iubit//
iubirea e omul ăla diform de zăpadă
pe care tu și cu mine nu l-am făcut încă, pe-o stradă
pe sub ai cărei platani încă nu ne-am plimbat
într-o iarnă viitoare, sub soarele cu dinți, într-un sat
părăsit de noroc, uitat de lume, dar găsit de noi
din țara în care plănuim să fugim amândoi,
în acel nou univers, pe care soarele se va opri să-l admire
universul născut din al nostru big bang de iubire
ne-am îmbrățișat cei mai buni prieteni din copilărie
ne-am salutat pentru ultima oară vecinii
ne-am sărutat pe gură foștii iubiți,
apoi ne-am luat la revedere de la mame și tați.
ne-am facut bagajele, în gențile alea frumoase
care se închid greu, lăsându-ne afară hainele de călătorie,
le-am luat pe noi, am mai fumat o țigară
uitându-ne cât de frumos ninge afară
apoi, ne-am cunoscut