iubito, alege de pe bolta cerească
orice, numai să strălucească
câte-n luna și în stele
toate fi-vor ale tele
și dacă vii jos din turn
și inelul lui saturn
Poezie
2 comentarii
ai sub ochi un rid
îți albește părul
soarele îți intră în ochi
arăți superb cu codițe
sânii se dau în leagăn când mergi
cizmele te strâng
iubito, într-o zi, toate lucrurile astea
care ți se întâmplă or sa obosească atât de tare
să se întâmple încât se vor opri.
n-o sa ți se mai întâmple nimic
nimic
nimic
iar lucrurile care ți s-au întâmplat vor adormi,
obosite, în spatele pleoapelor tale
și mă vor visa îmbracat în haine de casă.
pământul este nucleul
în jurul căruia noi, electronii, ne învârtim
pe orbitele noastre
încărcându-l negativ.
și dacă nu sîntem decât un vis
al pământului de a avea mormânt de om?
și dacă ne-am născut
dintr-un capriciu al frunzei?
și dacă trupurile nu ne sînt
decât nadă pentru viermi?
și dacă ceea ce numim progres
e doar nevoia de confort a zeilor?
și dacă la majoratul speciei, natura
ne va da afară din casa ei ca pe niște copii sadici,
cu care nu se mai poate înțelege?
nu e animal mai feroce ca gândul.
(până și dinții lui de lapte ne lasă răni adânci)
și nici trofeu mai important ca un cap de gând
pe peretele minții. în ziua aceea am încălecat
pe mine însumi și am plecat pe urmele acelui gând.
am mers până când tâmplele au început să bată
și să hăulească asemeni unor gonaci, încolțindu-l
și aducându-l pe gând în fața minții mele.
atunci i-am văzut privirea tulbure.
tremurul corpului său de gând era atât de puternic
că parcă aerul din jurul lui tremura.
m-am apropiat, strunindu-mi sinele, nervos
și el – un animal în prezența altui animal.
gândul și sinele.
s-au împietrit cu privirea o vreme.
atunci am înfipt în el lancea călita de tine, iubito.
gândul a suflat din adâncul lui.
am simțit cum îi puțea gura. apoi am înfipt-o iar,
pentru ultima oară.
și gândul că voi muri neiubit și-a dat ultima suflare.
dacă n-am fi jucat în filmul ăsta mut/ aseară ți-aș fi zis că vreau să te sărut//
una care bate
și una care bate mai tare
una e la mijlocul firii
iar alta, deasupra firii
una e ușoara, una e
grea
una e ca un animal de companie,
cealaltă e ca unul de pradă
una mă mangaie,
una mă suduie
una îmi dă, alta îmi cere
una pompează în creier, una în fiere
una e inimă de om.
sîntem cu toții într-un echilibru precar pe o bilă care se învârte în jurul său și totodată, în jurul altei bile uriașe, de foc, în timp ce plutește, fără niciun punct de sprijin prin aer. e normal sa ne simtim un pic nesiguri.
dovada clară că lucrurile
se întâmpla la noi în cap este că
lucrurile se în tâmplă.
hai, scularea.
pune grijile pe marginea canapelei
și hai să te odihnești.
hai, te rog, nu nedormi. lasa urgențele
să se dizolve în mâine. hai, pune genele
să se îmbrățișeze de parcă acum s-au vazut
după zece ani la surprize, surprize. bipbipbipbipbipbip.
trezește-te. îți sună ceasul biologic care-ți spune
să te culci. închide computerul ca pe un subiect
de discuție de care ți-e jenă. cască. clipește des.
fii dur cu nesomnul. aaaașa. culcă-te, viseaza
și află cu adevărat cine ești.
îndrăgostitul e singura formă de viață de pe pământ
capabilă să învingă forța gravitației.
sute de ani de studiu se duc dracului când
pașii lui calcă dezinvolt
pe treptele nevăzute ale aerului, până pe nori.
și mai sus, până în al nouălea cer.
apoi, însă, asemenea mărului lui newton
a cărui poveste de iubire cu copacul s-a încheiat,
foștii îndrăgostiți cad cu picioarele pe pământ
luxându-și un nerv, fracturându-și un sentiment,
învinețindu-și sufletul,
atrași de forța gravității situației.
după ce se însănătoșesc, acești astronauți sentimentali
o iau de la capăt, gata să promită din nou,
luna de pe cer cuiva,
împotriva tuturor legilor fizicii.
mă locuiește de ceva vreme un țipăt
dramatic, de zici că am în plămâni o șleahtă de pescăruși
amenințați de furtună
ma locuiește de ceva vreme un țipăt
ascuțit, ca de copil și lung de îmi unește mintea de azi
cu trupul de atunci
mă locuiește țipătul ăsta disperat,
de ușă neunsă pe care o aud toți dar n-o bagă nimeni
în seama
din când în când se deghizează în țipăt de bucurie,
dar e tot el – țipătul care mă locuiește,
ca fantoma unui fost conte, castelul.
mă locuiește atât de tare țipătul
încât îmi transformă cuvintele în CUVINTE!!!
de am ajuns să pot bea ceaiul oricât de fierbinte.
oamenii sînt într-adevar foarte
pesimiști. îi întrebi ce-au în pungă.
nimic, îți răspund. e goală.
iar punga e plină cu aer.
ați pus într-un sac de piele
lucruri multe, lucruri grele,
toate fricile și gândul
că l-o ajuta cuvântul
i-ați făcut găuri să vadă
cum în brațe n-o să-i cadă
nicio pasăre măiastră
daca n-o s-o urmărească
ați pus carne pe sub piele
ca s-opreasca cele rele
și oase-ați pus în sac, să fie
de ros pentru veșnicie
apoi l-ați cusut la gură
și i-ați dat o-nvățătură:
tot ce va vrea el să spună
să vorbească doar prin mână
omul
înoată ca un pește
are o foame de lup
e viclean ca o vulpe
doarme ca un urs
cântă ca o privighetoare
e laș ca o hienă
e laș ca o hiena
repetă ca un papagal
e placid ca o oaie
și harnic ca o furnică.
omul
a învățat tot ce știe
de la animale.
insistă însă, să le
chinuie deși ele, săracele,
i-au spus tot ce știau
demult, când omul
nu era încă om.
lasă-ți te rog toate hainele în cuier
și ia și tu pe tine azi ceva mai lejer;
alege din dressing-ul meu bărbătesc
un surâs, o mângâiere, un te iubesc
fiecare ceartă e un potop
în timpul căruia salvăm pe arcă
vorbele bune ale căror vreme încă Nu e
și le ținem departe de apele tulburi
pentru vremuri mai bune, când ne-om împăca
un bec mi-a dat ideea
de a ma închide în mine
lăsând totuși lumina
să-mi iasă prin vorbe
un pahar cu vin
mi-a dat ideea
de a lăsa sentimentele
să ia forma sufletului meu
fereastra mi-a dat ideea
de a nu lăsa să-mi intre
prin ochi, în suflet
zgomotul, vântul, ploaia
tavanul nu mi-a dat nicio idee
deși l-am privit îndelung
apoi ai aparut tu.
ai băut vinul, ai stins becul
ai închis fereastra, te-ai așezat
deasupra interiorului meu
ca un tavan foarte jos
și m-ai strâns în brațe
ca pe ceva foarte frumos.
dacă ar fi să te întâlnești
cu toate celelalte femei de pe planeta asta
la fel de iubite ca tine,
ai muri de singurătate.
lunea în care vă faceți cadou
și aranajați frumos, pe masă
toate asemănările dintre voi
minunându-vă de câte sînt
lunea în care prin casă
e o dezordine de nedescris –
în pat, pe masă, la baie
e plin de diferențele dintre voi
lunea în care te trezești
într-o dimineață cu întrebarea:
doamne, cum de am putut să mă plimb
să beau, să citesc, să merg la job
atâta vreme cu ochii închiși?