mă locuiește de ceva vreme un țipăt
dramatic, de zici că am în plămâni o șleahtă de pescăruși
amenințați de furtună
ma locuiește de ceva vreme un țipăt
ascuțit, ca de copil și lung de îmi unește mintea de azi
cu trupul de atunci
mă locuiește țipătul ăsta disperat,
de ușă neunsă pe care o aud toți dar n-o bagă nimeni
în seama
din când în când se deghizează în țipăt de bucurie,
dar e tot el – țipătul care mă locuiește,
ca fantoma unui fost conte, castelul.
mă locuiește atât de tare țipătul
încât îmi transformă cuvintele în CUVINTE!!!
de am ajuns să pot bea ceaiul oricât de fierbinte.
6 comentarii