romanţa lui tic şi tac

mi-am luat un ceas frumos,
biologic; tipul e conştiincios –
are o abatere de maxim două respiraţii
şi merge pe bază de trăiri şi senzaţii

mi l-am pus pe un perete al sufletului
aşa de sus, încât să nu-mi vină să mă sui
să-l opresc când mă trezeşte dimineaţă
montajul a fost gratuit şi are garanţie pe viaţă

când mi-e foame e prânz
când mi-e iubire e mânz
când mi-e dor e nor alburiu
când plec la birou mereu e târziu
când copilul care eram îşi flutură eşarfa
el îmi indică zgaibe-n genunchi şi sinus de alfa
când mi-e plictis e un greiere surd
libelulă drogată când îmi vine să zburd
când mi-e frică e colibri
şi e vânt când e sa fie ce-o fi

tic-tac tic-tac tic-tac tic-tac tic-tac
îmi spune exact cât sint şi ce fac.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *