că-i mers la pește, la beție,
sau de o vorbă pusă pe hârtie
că-i bărbat, femeie sau țigară
că-i un tren pierdut în gară
că-i o piesă sau o escaladă
că-i vreo cambogie, islandă sau canadă
că-i concert sau menstruație
mahmureală, revelație
că e zbor, că-i maraton
sau concertul lui jackson
că-i vorba de acel inel,
un film de-al lui gaspar noe
o carte de-a lui stephen king
sau o depresie sau bungee jumping
nimic, dar nimic nu se compară
cu prima oară
Etichetă: “observez”
Am găsit 322 poezii cu această etichetă.
2 comentarii
zilele trecute făceam curat în interiorul meu
și am constat, ca la orice curățenie,
că se strânseseră multe lucruri nefolositoare.
ocupau mult loc și începusem să mă mișc greu
printre ele. acum încap
într-un spațiu mult mai mic
decât înainte. mă poți strânge în pumn.
mă poți ține între degete.
mă poți înghiți, dacă vrei, ca pe un nanorobot
din ăsta modern
care intră în tine, prin stomac,
prin intestine, prin vase de sânge
și te face bine.
uite, ține-mă în palmă.
vreau să fiu primul poet vindecător
primul nanorobot care are poezia ca hobby.
hai fii early adopter
deschide ochii ăia mari ai tai și
înghite-mă.
hap!
oaaaau. cât roz e aici.
astăzi îți schimbi poza de profil
cu una în care arătai mai a copil
astăzi încerci, oricât ai fi de înalt,
să te apropii un pic de asfalt
și să pui în desenul cu cretă
lumea asta adultă atât de concretă,
astăzi investim milioane
doar în baloane.
astăzi e ziua aia în care
avem în noi un om mare
care e puțin nedumerit
și se întreabă unde-a greșit
de în loc să mai copilarească
s-a apucat să crească și să crească
până când, crescând prea mult
a ajuns să fie chestia asta numită adult
ne-am întâlnit prima oara într-o mașină
am fost doar noi doi, deși era plină,
a doua oară erai într-un fel de piscină,
făceai baie îmbrăcată, și nu erai deloc senină,
a treia oara am băut o bere într-o grădină
și când ne-am îmbrățișat s-a făcut lumină
am observat, nu știu ce-o fi de vină,
că toate întalnirile noastre se termină-n „ină”
așa că am luat dicționarul de rime și-o aspirină
pregătit să aflu ce va să vină
ei bine, se pare că ne așteaptă multă adrenalină –
data viitoare vom îmblânzi o albină
și, pe spatele ei, ca-ntr-o de lux limuzină
vom zbura spre o țară straină,
(n-am aflat de e vreo japonie sau vreo argentină
dar om gasi noi una să ne convină),
ruga-vom pasiunea să ne întrețină
băi prelungi vom face zilnic în rutină
vom lăsa harul să ne cante serile la o mandolină
meșterită dintr-o coajă de mandarină
și pe ăia mici din noi să ne sculpteze-n plastilină.
în finalul dicționarului, printre câteva fire de verbină
l-am găsit, în sfârșit pe „termină”
dar despre asta voi păstra o tăcere deplină
mă uit pe geam si văd că luna s-a ciobit
lipsește din ea exact cât îmi trebuie să fiu fericit
merg și pământul se învârte un pic prea rapid
cu exact pic-ul care îmi mai trebuie să fiu lucid
plimb prin gură o sarma cu gust aproape ca cel de acasă
cum și eu aproape arăt că îmi pasă, când îmi pasă
stau la soare și îl simt prea fierbinte
cu exact ce mă face să nu fiu cuminte
privesc iarba asta aproape verde
dar și de la gând la vorbă, ceva, ceva se pierde
ascult șoaptele tale și ele ajung la mine târziu
cu exact timpul pe care îmi ceri să îl fiu
există timp pentru toate
și unul pentru berze
există timp pentru toate
și unul pentru țipăt
există timp pentru toate
și unul pentru jucăriile de pluș
există timp pentru toate
și unul pentru epifanii
există timp pentru toate
și unul pentru dinții de lapte
există timp pentru toate
și unul pentru trezire
există timp pentru toate
și unul pentru cireșe
există timp pentru toate
și unul pentru prima beție
există timp pentru toate
și unul pentru floare de cactus
există timp pentru toate
și unul pentru neliniște
există timp pentru toate
și unul pentru ouă roșii
există timp pentru toate
și unul pentru neființă
există timp pentru toate
și unul pentru fulgii de plop
există timp pentru toate
și unul pentru tine
o parte din mine a murit demult
alta a amuțit, oricât aș vrea eu s-o ascult
pe alta am strâns-o atât de tare în lesă
că a trebuit s-o las la altă adresă
mai e partea pe care am pierdut-o la partaj
și încă una pe care am pus-o gaj
într-o investiție emoțională
care m-ar fi făcut, oh! atât de bogat.
dar a venit recesiunea emoțională, ce păcat!
a mai fost o parte care n-avea rost
și când s-a prins, dusă a fost
partea teribilistă și-a spart capul de nori
latura gri e într-o închisoare de culori
mai e partea veșnic nemulțumită
căreia i se pare mereu că e urmărită
(deși eu nu mai știu cu să scap de ea
și ea nu și nu vrea)
ultima a plecat partea pesimistă
care era convinsă că în ritmul ăsta nu mai rezistă.
și după ce m-am despărțit de toate astea, cu greu
am rămas eu
floare de magnoliu
îmbrăcată în roz doliu
ești un curcubeu care locuiește într-o cascadă
de lacrimi
un inorog falnic, roz, cu coama în vânt
și ușor șchiopătând
ochii tăi sînt ca oceanele din jurul Australiei
și la fel de periculoși
zâmbetul tău e ca un salvamar care miroase
a depresie
optimismul tău e pastila preferată de sub limba
toxicomanilor
în fiecare noapte pleci pe străzi să faci baie
goală
dar mereu te întorci în liniștea brațelor mele
ca să poți plânge
și ochii tăi ca niște oceane se varsă în brațele mele
înecându-mă
apoi îți înfigi în carnea mea unghiile
false
și țipi lucruri în acea limbă intraductibilă
a celor care au murit demult
sînt o săgeată trasă din arc
acum multă vreme
în căutarea unei ținte perfecte
căreia să-i străpung inima
vârful meu e făcut dintr-un aliaj
de sinceritate, voie bună și curaj
care a despicat destule trunchiuri
dar n-a găsit nicio inimă
sînt o săgeată singură, ca toate săgețile,
încercând să evit pădurea asta de oameni;
aerul din jurul meu mă salută cu un zbârnăit
de fiecare dată când schimb direcția
sînt o săgeată încă veselă –
de câteva zeci de ani cutreier văzduhul
în căutarea unui suflet de culoare verde
atât de puternic încât să mă opresc,
atât de cald încât să mă topesc,
un suflet mare să încap în el cu totul,
să-l pătrund exact în centru,
fără ca din el să curgă nici măcar o lacrimă,
dar să obțin maximum de puncte
sînt o săgeată.
tu îmbracă-te în salcie și dă-te cu parfum de singurătate,
pune-ți în păr mâțișori de adevăr și dreptate,
așază-te de-a curmezișul existenței mele
când ne vom întâlni, o să se-audă până la stele
femeia e motiv de război și pace
e muză, bodyguard, sfântă și vraci,
e la capătul sexy al lui vino-ncoace
(mai ales când e plină de draci)
femeia e îmbracată în intenții bune, ca mama,
și lasă-n urmă un parfum de flori de joc
inima ei pompează prin vene, continuu, drama,
în timp ce poartă inima lui la chei, pe post de breloc
pisică e femeia și tare-i place ghemul vieții,
ziua întreaga se joacă, distrată, cu dânsul,
ascuțindu-și gheruțele pe haina tristeții
pare ca exista dinadins ca să ne coloreze râsul
iar bărbații, ei bine, continuă să existe
din ce în ce mai mult integrați în decor –
căci femeile au nevoie de cineva să insiste
să le convingă de cât de bune sunt dumnealor
soarele se rostogolea pe străzile orașului
ca o minge pierdută
în căutarea unor copii care să se joace cu el.
dar copiii erau deja oameni mari
și umpluseră orașul cu fricile lor,
ca niște cactuși uriasi,
unii dintre ei, chiar până la cer.
când mingea se înțepa în cactuși,
din soare curgeau picături de foc
care ardeau străzile orașului,
încingeau trotuarele,
pârjoleau parcurile,
otrăveau zăpezile,
iar pe pielea pământului
apăreau niște mici negi albi,
roz, violet, pe care oamenii
îi smulgeau imediat, de parcă le-ar fi fost teamă
să nu se agraveze, apoi îi pasau de la unii la alții
până când unul dintre ei, de obicei o femeie,
găsea puterea de a-i arunca la gunoi.
pe străzi, soarele continua să se rostogolească
hrânind cu micile picături de soare
care curgeau din el, fricile oamenilor,
unele dintre ele crescând chiar până la cer.
există Ziua Internațională a Limbajului Pirateresc
și, pe toți dracii, mi-ar plăcea să-nvăț s-o vorbesc
pe 20 august, în ficare an – ce gest frumos
sărbătorim liliecii întorcând lumea cu susul în jos
de Ziua Internațională a Cravatei, ne îmbrăcăm cu gust
și facem cu toții poze draguțe (doar bust)
dar există și-o zi în care n-ai nevoie de haine de gală
că e Ziua Mondială a Grădinăritului în Pielea Goală
pe 25 mai e Ziua Mondiala a prosopului
deși nu se precizează cine îl aruncă și cui
pentru a ne ține conștiința ecologică trează
s-a inventat și Ziua Licuricilor care Nu Luminează
ca să nu mai zic că se apropie Ziua Actelor Aleatorii de Bunătate,
urmată de Ziua lui Pluto – săracul, sper să i se facă dreptate
avem pe lume o Zi a Bolnavilor de Lepră, înțeleg și asta
să nu uităm, probabil, de cei pe care i-a lovit năpasta
ar mai fi, deși pare că mă țin de glume
Ziua Internațională a Schimbării de Nume
dar și Ziua Compotului de Fructe, Ziua Planificării de Excursii Solo,
Ziua Soldaților de tinichea, Ziua Mamuților (neradioactivi, ca ai lui tolo)
A! și mai există Valentine’s Day, cea mai caraghioasă zi,
cea în care ni se amintește, ce chestie, că știm a iubi
sint 7 miliarde și jumătate de cosmonauți
pe Pământ.
ei pășesc cu teamă, atenți
la fiecare posibil pericol,
explorând suprafața planetei.
cele mai cunoscute nume de cosmonauți,
pentru că sînt singurele cunoscute,
sînt Houston și Roger.
ei au pierdut de mult timp legătura cu baza,
deși continuă să primească așa-zise misiuni.
toată ziulica ei stau închiși în costumele lor
străduindu-se să îndeplinească perfect aceste misiuni.
ei mai ies din micile lor cockpit-uri
abia peste 8 ore când se produce depresurizarea.
ei nu studiază, de fapt, viața pe Pâmânt
pentru ca nu de viața pe Pâmânt sînt interesați,
ei sînt pe Pământ ca să se asigure
că nu mai rămâne nimic din Pământ,
la final.
dar, șșșșșșșt, asta e o misiune secretă.
ei cred într-un Cosmonaut Șef care îi veghează
și care le tot trimite misiuni
și îi felicită când le îndeplinesc
și îi pedepsește când eșuează
sau cel puțin așa cred ei.
într-un mod cu totul ciudat
ei îl vad pe acesta ca pe un bătrân cu barbă albă,
fără costum de cosmonaut.
ei se simt câteodată singuri în interiorul costumelor de cosmonauți
și atunci își dau jos căștile de cosmonauți ca să se sărute.
ei nu se dezbracă de costumele de cosmonauți
decât ca să creeze pui de cosmonauți care să ducă mai departe
specia cosmonauților și misiunile acestora.
pentru o vreme, unii cosmonauți renunță la costumele de cosmonauți.
acestora li se spune îndrăgostiți
și sînt, de obicei priviți
cu un amestec de invidie, simpatie și dispreț.
când cosmonauții ajung la o vârstă înaintată
și ajung să înțeleagă câte ceva despre ei,
despre misiunea lor și despre planetă,
ei au un mic, foarte mic moment de iluminare în care
înțeleg totul despre tot.
acestui mic moment de iluminare
ei îi spun moarte.
și se grăbesc să îi îngroape
câțiva metri sub solul planetei sau să îi ardă
până îi transformă în cenușă
pe cei care au această iluminare de parcă
s-ar teme să nu se întoarcă vreunul
să le spună și celorlalți
ce a aflat.
cu ochii pe televizorul din geam,
am adormit în mașină.
prin gura deschisă
pare-se, mi-a intrat
și mi-a ieșit toamna.
când m-am trezit
înăuntrul meu
un vânt călduț, dulceag,
isi facea cuib
din frunzele moarte.
iar afară
bătea o briză colivie
cu iz de prosoape chinezești nou-nouțe
ca la înmormântarea lu’ mamaie,
măturând grăbită nostalgiile
ca să facă loc unui nou anotimp
în pumnul umed cu care m-am născut
țineam strâns doua boabe de tristețe.
le-am sadit
în viitoarea țărâna a corpului meu și,
peste noaptea minții
ca-n poveste,
au prins a crește
două vrejuri uite-așa de groase de tristețe
ce să mai, o frumusețe.
și-au crescut, și-au crescut
până dincolo de stele
până-n cerul neliniștii mele
acolo, la capatul tristeții
în cerul neliniștii îmi țin închise
prințesele și monștrii. din când în când
le dau drumul să se joace
prin curtea norilor. ei se iubesc
si imi umplu curtea de progenituri
pline de gratie si ura
în timp ce îi privesc
neputuncios,
singur,
jack.
îmi vei șopti dulcegării o viață
și ai dispărut în ceață
iubitule, sînt a ta pe vecie
dispari din viața mea, cu tot cu poezie
ochii tăi iubire-ascund
pleci sau îți trag eu un șut in fund?
iți pun în brate ființa mea, toată
nu mai vreau să te văd niciodată
cine te-ar putea înțelege cu totul, cine?
uită-mă, te rog, e mai bine
apropie-te, n-ai de ce de teme
aș vrea s-o rărim pentru o vreme
ai un gust, mmm, de gem de prune
a fost frumos dar nu mai pot rămâne
cam asta e treaba cu pseudoiubitul –
contează doar începutul și sfârșitul
închide ochii și visează
cum alb cu negru se îmbrățișează
închide ochii și călătorește
până învârți tot ghemul ăsta de pământ pe dește
închide ochii și răsuflă liniștit
mai ai încă de mers, e bine să fii odihnit
închide ochii. apoi deschide-i iar
și iar și iar și bucură-te pur și simplu, fără de habar
închide ochii și strânge bine din pleoape
ca nu cumva vreun vis din tine să scape
închide ochii și lasă gândul să zboare
ca un avion de hârtie spre orizonturi viitoare
închide ochii și ascult-atent
până auzi o voce de adolescent
închide ochii și privește
îl vezi? el e copilul care-n tine crește
iburiea e tot iuibre, orcium.
chair dcaă e o iubire exmepalra, de dicițnoar
sau, dimoprtivă
una așa, mai irubie, tot iuibre ramaen.
chair dcaă e o iubre inocplemta
sau o iubiuere pera pilnă,
tot aujgne în inmia nosartă.
o ptuem înețleege și o puetm trăi pnâă la caăpt
pnetru că, șitm să recnuoatșem o iuirbe după cum
îcnepe și dpuă cum se tremină.
altfel, imina se închdie, sesnul dipsare și
iubirea deivne aiurebi,
aidcă de nelțînees.
mâine e un ieri imbrct în alt haine –
unl noi, mdrn, așa cm se prtă acm.
e advrt k hainele astea nu-i acpr glciunea
lsnd să se vd pe ici, pe colo,
prt din crpul lui mâine.
cm să vă spn, e ca atnc cnd iubști
doar anmt prți ale prtnrl tău:
îți plc ochii dar are nst bz prea sbțri,
e un om crct, dr park nu e prea dschs la nou,
are un sflt bun, dar park nu e srprnztor.
m rog, rvnind, limba rmn de az a cm ajns
s umbl în fndl gol, dntr-un anmt pct. de ved.
așa, cam ca răsalltaeri, în zorii cvlzției,
knd avm doar vcl s ne exprmăm.
irnc, nu?
iubito, ceea ce ne desparte
nu e drumul către departe
ci, evidența s-ar putea să-ți scape
mult mai lungul drum către aproape