sms84

te iubesc câtă culoare încape într-un oval/ desenat de un copil cu un chef de mâzgălit colosal//

sms83

foarte mult soare și o adiere vânt/ pot face din orice loc, cel mai frumos loc de pe pământ//

sms80

te-ai îmbrăcat în hainele astea atât de minuscule, atât de subțiri/ de parcă ai vrea să ajungi cu orice preț, diseară, la știri//

sms77

vai, vai, ce vânt mai bate/ peste tine, peste poate/ peste corpu-ți ud, prin păr/ usucând pe pielea fină stropii mici de adevăr//

sms76

mă uit în ochii tăi ca pe-o fereastră/ şi nu văd pe pervazul lor nicio floare în glastra//

sms75

burţi pe plajă plâng osânze/ iar copacii plâng cu frunze/ boabe plâng de pe ciorchine/ cred că îmi e dor de tine//

sms73

în iadul tălpilor tale/ care umblă prin casă doar goale/ şi-au făcut un straşnic ostrov/ doua scame din pulovărul mov//

sms72

ai sădit în mine o sămânţă de uimire/ şi-acum leneveşti la umbra unei tufe de iubire//

sms71

câteodată, dar doar câteodată/ mi se pare că mă legi de calea ferată/ cea de pe care pleacă trenul tău către eternitate/ dar nu mă legi în faţa lui, ci în spate//

sms68

încercam să-mi ţin echilibrul pe firul logic al unui gând/ când ai trecut irezistibilă, tu; te-am privit şi m-am trezit cazând//

sms66

într-o zi vei fi atât de înaltă că n-o să mai vrei să zbori/ o să fie atât de firesc să umbli cu capul în nori/ vei fi prima care află că-s zori/ şi îţi vei prinde în păr, în loc de agrafe, cocori/

sms61

ai grijă de riduri, sînt rigolele prin care/ lacrimile curg, ca să n-o ia la întâmplare//

sms60

eşti o zână, eşti un soare/ râu de lacrimi viitoare/ tu eşti îngerul-sculptură/ care scuipă şi înjură/ eşti nebuna alternanţă/ între muncă şi vacanţă//