Etichetă: “satirizez”

astăzi, ca orice poet, am ajuns acasă.
acasă nu eram singur.
nu m-am apucat să beau
privind dezgustat peretele ca pe oglindă.
nu mi-am pus o muzică depresivă
care să mă ajute să ies din starea megadepresivă în care eram
n-am continuat să beau
nu mi-am sinucis gândurile
tăindu-le orice cale de întoarcere
de pe înălțimile viselor.
nu am fumat iarba
pe care turme întregi și-ar fi dorit-o.
nu mi-am tăiat venele
umplând de sângele meu rece și neînțeles
pardoseala rece și neînțeleasă a apartamentului
frust mobilat cu mobila rece și neînțeleasă.
în schimb, acasă mirosea a supă de găluște
și geamurile erau un pic aburite.

ne arătam atât de tare colții pe la intersecții
încât dacă într-o secundă ne-am transforma
cu toții în lupi, nu s-ar mira nimeni,
poate doar lupii.

ne transformăm atât de mult încercând să ne adaptăm
clipei încât ajungem să uitam cine sîntem,
spre deosebire de cameleoni

viclenia noastra în drumul spre un scop anume
a lăsat-o demult în urmă
pe cea a vulpilor

temerile noastre iepurești ne înfundă și mai tare
în vizuinile noastre atent construite
pentru a fi cât mai puțin vulnerabili.
(ironia e că, adesea, noi, iepurii, ne temem de iepuri)

am învățat să ne dedicam muncii și tot ce ne face
să părem atât de diferiți față de furnici
este faptul că ne luăm din când în când o vacanță

ne îmbrăcăm în zebre, ne credem leoparzi
privim bovin, mergem ca melcii
ne iubim ca doi porumbei
și, ocazional, scriem poeme despre n̶o̶i̶ ei

_________/_________
| la etajul ultim             |
| stă vecinul ene            |
| și ziua întreagă            |
| repară antene              |
|___________________|
|domnișoara gina          |
|stă la patru, cică           |
|deși, pentru ea, mașina|
|e un fel de acăsică        |
|___________________|
|la etajul trei                  |
|stă duduia hrișcă;         |
|dânsa, vrei nu vrei,       |
|știe tot ce mișcă           |
|___________________|
|c-un etaj mai jos          |
|nenea stroie doarme.   |
|doarme cu folos           |
|că îi tot cresc coarne    |
|___________________|
|la unu, doamna avram |
|c-un cântar în casă       |
|nu scapă un gram         |
|pus pe ea la masă          |
|___________________|
|la parter stau eu,          |
|atlas bun la toate,        |
|blocul ăsta greu           |
|stă la mine-n spate      |
|___________________|

sîntem cu toții într-un echilibru precar pe o bilă care se învârte în jurul său și totodată, în jurul altei bile uriașe, de foc, în timp ce plutește, fără niciun punct de sprijin prin aer. e normal sa ne simtim un pic nesiguri.

oamenii sînt într-adevar foarte
pesimiști. îi întrebi ce-au în pungă.
nimic, îți răspund. e goală.
iar punga e plină cu aer.

m-am uitat în gura lumii
avea dinții scâlciați
însă, asta-i culmea culmii –
erau extrem de curați

și mi-am zis: iată, natura
n-a fost foarte generoasă,
cu dinți strâmbi i-a umplut gura,
însă nu-i dizgrațioasă

fiindcă lumea se-ngrijește
zilnic gura să își spele
seară, prânz, când nimerește
c-un șuvoi de vorbe grele

cu toții sîntem producători de zâmbete.
mari, mici, scurte, lungi, tâmpe, cu dinți strălucitor
de albi, sincere, senzuale. cu toții lansăm
pe piață zâmbete, poate chiar mai multe pe zi.

e o piață foarte dinamică, piața zâmbetelor.
așa că ar trebui să știm câte ceva despre ea.

un zâmbet împachetat în lumina rece,
de neon a unei corporații e un zâmbet care se adresează
unui public țintă restrâns la mulțimea oamenilor
din corporații care umbla pe holuri cu ochii deschiși.

un zâmbet împachetat în lumina caldă
a apusului e un zâmbet care poate sensibiliza
un public numeros și eterogen.

așa că aveți grijă în ce vă împachetați zâmbetele
și, mai ales, cui le vindeți. și pe cât le vindeți.
poate obțineți pe ele cel puțin un zâmbet.
sau, dacă sînt gratis, stabiliți clar perioada promotiei

oricum, nu vă mai purtați cu zâmbetele
ca și cum nu vă aparțin, nu le mai abandonați
pe raftul feței, ca pe un produs pe care nu-l cumpără nimeni.