vremea rea de după ea

scuză-mi, te rog, starea meteo în care m-ai găsit
dar pur și simplu e momentul gresit;
probabil căutai o destinație de vacanță,
nu te-așteptai la o astfel de ambianță

e ceață la mine în minte, și frig,
numele ei îmi vine să-l strig
e ceață la mine în minte, și frig,
numele ei îmi vine să-l strig

iartă-mă, e un dezastru de nedescris
tot sufletul meu e părăsit și închis;
visai să bei o pinacolada și să te bronzezi
la zâmbetul meu, dar ai găsit noroi și zăpezi

ninge la mine în suflet și-i vânt,
numele ei îmi vine sa-l cant
ninge la mine în suflet și-i vânt
numele ei îmi vine să-l cânt

îmi pare rău că fulger și tun
a fost o vreme când eram bun
cerul ochilor mei nu era griul ăsta murdar
până și cuvintele curgeau din mine mai cu har

plouă din mine lacrimi, cuvinte,
numele ei nu-mi iese din minte,
plouă din mine lacrimi, cuvinte,
numele ei nu-mi iese din minte.

Comentarii

cum reuşesc eu neînsemnata
ca mai totdeauna
să -aduc intemperii , apoi furtuna
apoi imediat , curcubeu luminos
reuşeşind Tu , dureros de frumos ,
să boceşti rolul meu , despletit a lumesc

Ahaa! Aşadar, fu ploaia norilor tăi
ce- mi inundă astăzi zen(it)ul cu năbădăi…..

Tot tu…

tu…poti face sa tune, sa fulgere si sa ploua
poti sa-i umbresti soarelui rasaritul
usa sufletului s-o lasi ferecata
si sa imparti lumea voastra in doua
poti sa inhati luna
sa inghesui toate stelele-n ea, cu vise cu tot,
apoi s-o asezi pe un alt cer
din ganduri aride, nori cenusii poti rasturna
improscand seninul ivit dintr-al iubirii mister
primaverii poti sa-i incetosezi memoria
pana va ajunge sa uite definitiv ca exista,
si sa isi spuna iarna
fluturilor poti sa le-ncurajezi zborul bezmetic
de la un suflet la altul, in cautare avida de hrana
pasarii ce s-a cuibarit intre coastele tale
poti sa-i sufoci avantul, inghetandu-i trilurile in gat.
vezi ce furtuna poti tu isca
doar din degete de cuvinte miscand?

sau, tot tu…poti sa strangi de prin casa
si sa impaturi in cufarul cu amintiri
lucruri mai vechi si mai noi, ce nu aduc a ea
sa incepi, rabdator, sa redecorezi in albastru
peretii, asternutul, tacamurile, bibelourile si mobila
pana cand totul va mirosi a proaspat, iar apoi
…poti sa o inviti la cafea.

p.s. mai bun, nu cred ca inseamna fara greseli, ci, mai de graba, sa alegem a nu persista in ele, din momentul in care le-am constientizat, iar acolo unde se mai poate repara, sa incercam sa o facem.
o seara cu ganduri de bine! 🙂

Dacă am fi
doar doi străini
și ne-am întâlni pe stradă
am avea aceeași soartă
Și același cald contact
ne-am uni tot în păcat.

Strâns te-ar îmbrățișa, de-ai fi perna sa
Când n-ai mai striga.
Strâns ai îmbrățișa, de-ar fi perna ta
Când n-ai mai ploua.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *